Pe cât de (aparent) simple, pe atât de bune, eclerurile sunt unele dintre cele mai de succes deserturi! Pentru noi, cel puțin, se clasează în top trei prăjituri (la un quiz făcut rapid printre colegi). Dacă și tu ești de-al nostru – adică nu poți refuza vreodată o porție – atunci sigur vrei să știi și unde găsești cele mai bune ecleruri din București.
Toată lumea știe că bucătăria franțuzească are un rafinament aparte. Dar atunci când vine vorba de deserturi și mai ales de patiserie, devine de neegalat! Tartele lor delicioase, croissantele cu unt ideale la mic dejun (și nu numai), brioșele pufoase, foietajele crocante, macarons… și lista de bunătăți de nerefuzat poate continua mult și bine. Iar la toate astea se adaugă, desigur, eclerurile!
Rafinatele ecleruri, o invenție de legendă
Cuvântul „éclair” a apărut prima dată în anii 1860. Antonin Carême (1784 – 1833), unul dintre primii chefi renumiți ai lumii, este cel care a făcut faimoasă această prăjitură atunci când i-a împrumutat ceva din atingerea sa de geniu unui preparat deja existent care se numea „pain à la duchesse” (pâinea ducesei) sau „petite duchesse” (micuța ducesă).
Carême a fost cel care a realizat tortul de nuntă a lui Napoleon și a creat adevărate capodopere gastronomice pentru prințul Talleyrand, la castelul Valencay. A fost invitat să gătească pentru familia Romanov în Sankt Petersburg și a făcut sufleuri stropite cu aur adevărat pentru bogata familie Rothschild, la Paris. Cărțile sale de bucate publicate la Paris l-au făcut celebru în întreaga lume, iar deserturi precum Șarlota sau prăjitura Napoleon (zisă și Millefeuille) au fost inventate tot de el.
Eclerul este o prăjitură alungită (da, toată lumea știe deja ce e un ecler, dar o spunem oricum!), dintr-un aluat care după ce este copt și se răcește, este umplut cu cremă (de vanilie sau cu diverse arome) și glazurat. Cel mai faimos ecler este cel cu ciocolată – ba chiar are și o zi anume care îi este dedicată: 22 iunie.
De ce se cheamă așa? În franceză eclair înseamnă și fulger. Iar pentru că prăjitura se poate mânca dintr-o înghițitură, rapid, dispare ca… fulgerul din farfurie.
Unde mănânci cele mai bune ecleruri din București
În Franța, eclerul este venerat și vei găsi câte o versiunea de-a prăjiturii în fiecare patiserie. Pornind de la variantele clasice, unii patiseri au mers mult mai departe și au găsit tot felul de creme și glazuri care se potrivesc de minune în acest aluat.
Fun fact: cu ocazia Săptămânii Modei de la Paris au apărut ediții de ecleruri cu arome de foie gras și trufe, ciocolată albă și cocos, lemongrass și lime sau chiar cu perle din miere și cremă Chantilly.
Oricum ar fi, e limpede că eclerurile au intrat într-o nouă eră și sunt mai populare ca oricând. Cu umplutură de ceai matcha sau cremă de cafea, decorate cu fructe proaspete sau glazură din fructe… cerul e limita! Și, din fericire, ai să găsești și la noi niște ecleruri ca la Paris! Unde, îți spunem imediat.
1. French Revolution
Când spui ecler, primul gând îți zboară la French Revolution. Și-au create un renume greu de egalat și pe bună dreptate, ce-i drept!
French Revolution este o companie românească apărută în 2013, care are acum mai multe magazine în inima orașului – la Piața Victoriei, Ateneu, în Floreasca și Grozăvești. Ei au pornit de la ideea de a revoluționa eclerul și de a-l transforma într-un răsfăț contemporan, urban, versatil și creativ. „Dintre toate minunățiile cofetăriei mondiale am ales una dintre cele mai grele prăjituri. O prăjitură aparent simplă, dar care implică un proces complex, mai ales când vrei s-o oferi lumii sub atâtea forme și gusturi. Ne străduim zilnic să fim la înălțimea acestui standard pe care noi înșine l-am creat. Și nu regretăm o clipă!”
Promisiunea lor e de a oferi mereu ecleruri proaspete, doar în ziua în care sunt produse. Așa că încep munca de pe la 05:30 (când pregătesc ingredientele pentru prepararea choux-urilor), la 09:00 eclerurile sunt gata de livrare, iar la 10:00, când se deschid magazinele, le găsești proaspete la raft.
Un alt secret al lor este că folosesc numai ingrediente de super calitate – fructe proaspete de sezon sau piureuri naturale 100%, caramelul fin îl produc chiar ei, ouăle provin din surse alese cu grijă, de la fermele din jurul Bucureștiului, untul, smântâna și laptele le aduc din Normandia, iar ciocolata vine și ea de la producători importanți din domeniu.
Dar destul cu povestea! Îți mai spunem doar că au o colecție permanentă (care include 20 de sortimente – printre care, de exemplu, ecler cu portocale și ghimbir, sau ecler cu caramel și unt sărat). Mai au și mini ecleruri – încap 12 într-o cutie și sunt ideale când vrei să testezi mai multe sortimente. Și mai au și o colecție specială – câte un sortiment de ecler în „ediție limitată”, în funcție de sezon și inventivitate.
Ce să mai… sunt „maitres d’éclairs” ca să zicem așa! Și merită locul unu în top ecleruri București.
2. Chocolat
Pe locul doi în top ecleruri București am ales Chocolat, un alt loc cu renume în oraș. Și cu o tradiție la fel de bogată. A apărut în 2016 și ne-au cucerit pe toți ușor, ușor, cu bunătățile lor delicioase, cu minunatele creații ieșite din mâinile artizanilor bucătari și cofetari! Au mai multe locații în București, dar probabil cea mai cunoscută este cea din apropiere de Ateneu, pe strada Episcopiei 6 – îi găsești și în Dorobanți, Băneasa Shipping City sau pe Victoriei.
Chocolat a fost deschis de un maestru cofetar belgian și este un loc elegant, cu o ofertă pe măsură. Poți servi inclusiv brunch-ul (au supe, salate, paste, carne etc), însă deserturile sunt cele care au adus notorietate localului. La ei vei găsi printre cele mai bune macarons, prăjituri, torturi, ciocolată, o înghețată artizanală excelentă, ba chiar și cozonaci. Și mai au și niște ecleruri savuroase! Cât de bine sună Infinit Vanille Bourbon, Chocolat Grand Cru, sau St. Tropézienne?! Dacă vrei, le poți lua și la cutie – de 3, 5 sau 7 ecleruri – mai ales că fac și livrări.
3. PAUL
Nu se poate să fi trecut pe lângă vreo patiserie PAUL și să nu-ți fi făcut cu ochiul eclerul acela plin cu frișcă și zmeurici pudrate! Numai cât mă gândesc la el și deja simt aroma aceea subtilă de vanilie, frișca fină, zmeurele parfumate și crusta crocantă de aluat… Yummy, yummy!
PAUL este o afacere de familie, clădită prin „secrete” de preparare transmise timp de 5 generații, încă de la 1889, când familia Mayot, agricultori din regiunea Artois în nordul Franței, a deschis prima brutărie pe Rue de la Mackellerie în Croix, în apropierea orașului Lille. În 1985 PAUL deschide prima brutărie în afara Franței, în Barcelona. A fost începutul extinderii internaționale, pentru ca în 2011, PAUL să dețină deja brutării în 20 de țări cu locații în Londra, Washington, Dubai, Tokyo…
În România au ajuns în 2008 și ne oferă și nouă preparate delicioase pentru orice moment al zilei, pe care le poți savura într-o atmosferă pariziană. Când vrei să simți mirosul de pâine caldă, proaspăt scoasă din cuptor, să iei o gustare savuroasă sau un desert rafinat, aici te oprești!
Revenind la ecleruri, cred că ți-ai dat seama care este „alesul” nostru. Dar dacă gustul tău nu e pe aceeași lungime de undă, să știi că au și ecleruri cu vanilie, ciocolată și cafea.
4. Pain Plaisir
Pain Plaisir este o brutărie de inspirație pariziană, pusă la cale de o româncă (Irina Stăncescu) și un englez (Tom Reese), născută din plăcerea gustului bun și delicios. Părinții Irinei au avut și ei o brutărie și, cumva, pasiunea s-a transmis mai departe. Așa că după ce a studiat să devină diplomat, a schimbat macazul și a studiat și la Cordon Bleu, la Paris. Ghici ce… Cursuri de bucătărie și patiserie. A avut șansa să intre la un restaurant de 3 stele Michelin şi să înveţe de la Pierre Gagnaire, considerat unul dintre cei mai creativi chefi din lume. Acolo l-a cunoscut pe Tom, ajuns și el în aceeași bucătărie tot din pasiunea pentru patiserie și brutărie. De-a lungul timpului, Tom a lucrat ca Chef Patiser pentru restaurantul cu 1* Michelin din Courchevel și alte 3 restaurante ale lui Pierre Gagnaire la Paris, Londra și Hong Kong. Apoi au venit amândoi la București.
„Am deschis brutăria în 2013, după ce am lucrat un an pentru definitivarea rețetelor și a meniului. Bucureștenilor le-a plăcut pâinea mea și acum avem două magazine în București, avem o echipă de brutari, patiseri și cofetari și coacem zilnic pâine cu maia și diverse specialități de patiserie și cofetărie”, povestește Tom.
Pain Plaisir este o brutărie care creează bunătăți autentice, frumoase prin imperfecțiunea lor, modelate și coapte cu mâna lor și gustoase până la ultima îmbucătură. La ei am găsit ecleruri delicioase cu ciocolată sau caramel, dar și eclerul mandarină e fabulos – inspirați de generozitatea sezonului de citrice, au capturat prospețimea și aroma mandarinelor în crema care umple acest ecler și le-a reușit de minune! Merită un loc în top ecleruri București.
Îi găsești în Kiseleff și în Floreasca.
5. Arc Backery
Deși după nume ai zice că e (doar) o brutărie, de fapt Arc Backery e mult mai mult. Asta pentru că la ei găsești nu numai pâinici delicioase și tot felul de produse de patiserie, dar și o selecție tare interesantă de preparate care să-ți astâmpere foamea – sandwichuri, salate, supe, paste, dar și carne și pește ca main course. Adică așa ca într-un bistro.
Conceptul de bază a fost însă acela al unei brutării care să ofere bucureștenilor pâine ca la Paris, un loc unde te poți lăsa cucerit de miresmele frantuzești. Produsele lor de panificație și cele de patiserie sunt lucrate cu dibăcie după rețete frantuzești cu renume, de un bucătar cu 30 de ani de experiență, care a venit tocmai din Franța.
Toate ingredientele de la ARC Bakery sunt proaspete și naturale – folosesc făină franțuzească de foarte bună calitate, unt și ouă bio, legumele și fructele sunt românești și gustoase, iar aluaturile se frământă zilnic și cuptoarele funcționează de cel puțin două ori pe zi pentru ca în rafturi să fie mereu produse proaspete.
La ei găsești tot felul de sortimente de pâine (multe, multe!), croissante cu unt, pain au chocolat, rulouri cu mac și… ecleruri! Cu ciocolată, caramel sau alte creme fine, sunt fooooarte gustoase! Că bine le spunea proprietarul Remus Nică celor de la Ziarul Financiar: „În viziunea mea, eclerul trebuie să fie frumos, gustos şi vesel“.
5. Miez – Brutărie Artizanală
Nu, n-am uitat să numărăm corect. Doar că voiam să îi includem în top 5 și pe cei de la Miez – Brutărie Artizanală. Și pentru că „Top 6” sună cam ciudat, am decis ca pe locul 5 să avem două locații.
Miez este o brutărie din Piața Amzei, „un proiect născut dintr-o mare pasiune pentru mâncarea tradițională, autentică. În inima lui stă pâinea artizanală pregătită după metoda străveche a dospirii îndelungi cu maia naturală.”, după cum spun chiar ei.
Aici găsești pâinici una și-una (baghete, pâine din grâu dur, cu semințe, de secară cu in, pâine țărănească etc.), dar și multe produse de patiserie delicioase – croissante, tarte grozave, cornulețe sau sărățele, checuri, babka și multe altele. Oferta lor se schimbă destul de des, dar poți urmări pe site ce poți comanda, în funcție de zi. Și de obicei au și ecleruri, care le ies tare bine – au avut cu ciocolată, cu zmeură, cu cafea și tot așa. Ba chiar au avut și ecleruri cu dovleac, ca de toamnă, așa. Merită să le dai o șansă și să vezi dacă pentru tine se clasează în top ecleruri pe București.
PS: au și vinuri foarte bune la brutărie 😉
Ar mai fi de menționat…
Tot din seria „cele mai bune ecleruri din București” vrem musai să menționăm și French Bakery (cum am putea să n-o facem când ne-am oprit de atâtea și atâtea ori pe la ei când aveam poftă de ceva bun?), dar și pe cei de la FAYN Urban Eatery – o descoperire mai nouă, un restaurant cu autoservire super… fain(!), unde am mâncat un foarte bun ecler cu ciocolată. Au un meniu urban, iar în bucătăria deschisă ai toate șansele să o vezi gătind pe Chef Roxana Blenche. Îi găsești pe Buzești.
Și dacă am vorbit ba de un local, ba de altul, ar mai trebui să-ți recomandăm și câteva cofetării din București la care sigur vei găsi în vitrină niște ecleruri delicioase (sau la raftul virtual, căci unele acceptă comenzi online).
Și aici avem un top 5, care sună cam așa: Cofetăria Armand – Maison du Dessert; Grace Couture Cakes; Cofetăria Christine; Ana Pan; și cofetăriile Maria și Constance (care fac parte din aceeași „familie”).
Cu asta am cam terminat de povestit. Și la ce poftă ni s-a făcut tot vorbind despre ecleruri, știi că următoarea oprire e direct la unul dintre locurile mai sus menționate, nu!? Am plecat, eclerul ne cheamă la el!
Citește și: