Cât am așteptat acest moment și iată că, în sfârșit, a sosit! Odată cu prima zi de vară, terasele se redeschid și ne putem din nou bucura de o ieșire cu prietenii în oraș! Noi am făcut pentru tine o listă, ca să știi unde poți merge. Nu uita că trebuie să-ți faci rezervare înainte!
Tututor ne-au lipsit ieșirile în oraș! Și dacă înainte de pandemia COVID-19 o seară la terasă ni se părea ceva absolut firesc și obișnuit, acum ni se pare o adevărată sărbătoare! Dincolo de teamă, dorul de normalitate și de cei dragi accentuează parcă și mai mult nevoia de socializare. Iar terasele – cu aerul lor de vacanță, cu fotoliile sau canapele confortabile, muzica plăcută, mâncarea bună care ți-e „servită pe tavă” și băuturile reci – sunt cadrul perfect pentru asta!
La terasă, în siguranță
Dacă ai îngrijorări legate de sănătatea ta, trebuie să știi că în fiecare local se iau măsuri stricte de siguranță și dezinfectare, așa încât riscul de contaminare să fie cât mai redus. Au fost impuse reguli stricte de igienizare a spațiilor și a suprafețelor (care sunt dezinfectate frecvent), personalul este bine instruit în ceea ce privește regulile pe care le au de urmat (în fiecare zi le este verificată temperatura, trebuie să poarte măști și mănuși ect.), precum și măsuri de distanțare, așa încât să nu stăm mai aproape unii de alții decât e cazul. Spre exemplu, mesele vor fi așezate la o distanță de cel puțin 2 metri (cel puțin pentru următoarele două săptămâni). Nu vom fi însă obligați să purtăm mască și nici nu ni se va lua temperatura la intrare – tocmai de aceea este cu atât nai important ca fiecare din noi să fim responsabili și să nu ieșim din casă dacă avem chiar și cel mai mic simptom de boală.
Nu uita că trebuie să-ți faci rezervare – este una dintre regulile impuse de autorități așa încât să se evite aglomerările și să se poată face investigații epidemiologice, la nevoie. Prin Restograf, îți faci rezervare în doar câteva minute și primești confirmare pe loc! Alegi terasa, ora și numărul de persoane, clik și gata! E foarte simplu!
50+ terase deschise de la 1 iunie
Noi am făcut pentru tine o listă cu terase pe care le vei găsi deschise de la 1 iunie, toate rezervabile prin Restograf. Alege-o pe cea care-ți place și rezervă-ți o masă. Nu-ți rămâne apoi decât să te bucuri de o ieșire cu prietenii, una pe care cu siguranță ai așteptat-o cu mare nerăbdare!
Terase din Herăstrău
Stadio Park
Fosta „The Embassy Park” devine de anul acesta Stadio Park. Deci, într-un fel, locația e nou-nouță și noi de abia așteptăm să mergem să vedem cum arată acum terasa aflată sub conceptul Stadio! Oricum, dacă este să ne ghidăm după succesul avut de Stadio până acum, suntem singuri că au făcut o treabă excelentă și cu terasa din Herăstrău. Și nu putem decât să ne bucurăm că de acum vom avea ocazia să gustăm din preparatele lor faimoase și într-o locație plină de verdeață! Intrarea se face din Șoseaua Nordului nr. 7-9.
Tot din familia Stadio, se redeschid și terasele de la Stadio Union (str. Ion Câmpineanu nr. 11) și Stadio Unirii (Bd. Unirii nr.1).
Biutiful by the Lake
Se spune că timpul pierdut cu plăcere nu este timp irosit, iar cu acest gând în minte a apărut Biutiful cu vedere la lac. Deschis numai în zilele (și nopțile) de vară, Biutiful by the Lake aduce împreună ce-i mai bun din două lumi, ca și cum sentimentul „de litoral” de pe malul lacului ar întâlni viața fierbinte a orașului aglomerat. La ei găsești un meniu modern, bazat pe salate, condimente orientale și un minunat grătar Robata. Accesul la terasă se face din Șoseaua Nordului, nr. 7-9.
Rezervă o masă la Biutiful by the Lake
Hard Rock Cafe
Tot în Herăstrău, dar pe cealaltă parte a lacului, se redeschide o altă terasă faimoasă – Hard Rock Cafe. Deși probabil va trebui să mai așteptăm o vreme pentru concertele lor faimoase, între timp ne putem bucura de terasa de pe malul lacului și de meniul celebru în toată lumea, tipic american – burgeri, salate proaspete, deserturi delicioase și cocktailurile savuroase. Intrarea la terasă se face din bulevardul Kiseleff.
Rezervă o masă la Hard Rock Cafe
Isoletta
Isoletta este un restaurant superb din parcul Herăstrău, un loc luxos, luminos și frumos, ideal pentru o întâlniră romantică, dar și pentru o ieșire relaxată. Au niște preparate italienești foarte bune, demne de o experiență de fine dining. Terasa spațioasă, cu vedere spre lac, are o mulțime de verdeață în jur și atmosfera este foarte plăcută! Intrarea se face din Șoseaua Nordului 7-9.
Il Locale
Il Locale se numără printre restaurantele italiene trendy din București. Situat în Parcul Herăstrău, cu vedere spre lac, restaurantul are şi o terasă primitoare, unde poți lua un prânz de afaceri sau o cină intimă, într-o atmosferă romantică. Începând de la 1 iunie, de la ora 12:00, primesc din nou oaspeți – nu mai mult de patru la o masă.
Alte terase din Herăstrău (+ Băneasa & Pipera) la care poți face rezervare:
Terase din zona de Nord
(Primăverii / Aviatorilor / Dorobanți / Floreasca / 1 Mai)
Fior di Latte
Fior di Latte este un restaurant renumit pentru bucătăria lor italiană fină, unul dintre cele mai bune cu acest specific din București. Situat în Bd. Primăverii, la nr 19-21, este un restaurant-bistro cochet și, chiar dacă terasa nu este foarte mare (amenajată pe latura exterioară a restaurantului), este suficient de mare cât să încapă tot ce au ei mai bun de oferit! Paste făcute „de casă”, fripturi delicioase, pește și fructe de mare… toate sunt foarte bune! Dar mai presus de orice, noi de abia așteptăm să savurăm un gelato de casă și un desert care te face să uiți de orice dietă!
Rezervă o masă la Fior di Latte
Fratellini Bistro
Fratellini Bistro este locul ideal pentru a-ți începe ziua cu un mic dejun delicios și o cafea savuroasă! Parte a grupului Fratelli, micul bistro din Floreasca este unul dintre cele mai populare din Capitală! Un loc în care să te bucuri din plin de soare, de o atmosferă relaxată, tipică pentru un bistro franțuzesc sau italian. Cu alte cuvinte, destinația perfectă pentru o ieșire, mai ales după atâta vreme de stat acasă! Adresa este Calea Floreasca 240B.
Rezervă o masă la Fratellini Bistro
Zen Sushi
Zen Sushi este unul din locurile noastre preferate când vine vorba de mâncare japoneză! La ei poți servi de la faimoasele rulouri cu orez învelite în alge nori – makisushi – până la sofisticatele sashimi pregătite migălos din pește crud și din cele mai fine ingrediente. Delicioase, nu alta! De la 1 iunie, și ei își redeschid terasele – pe cea din Dorobanți (de pe George Călinescu nr. 15), pe cea din Nordului (de pe Șos. Nicolae Caranfil 63A), de la Victoriei (pe Grigore Alexandrescu nr. 56), dar și Zen Sushi Fusion (de pe Vasile Lascăr 59, în incinta Hotelului Sarroglia). Fă-le o vizită dacă ai poftă de sushi. Merită!
Rezervă o masă la Zen Sushi Dorobanți / Zen Sushi Nordului / Zen Sushi Victoriei / Zen Sushi Fusion
Trattoria Verdi
Dacă îți era dor de o porție bună de paste sau de o pizza crocantă și gustoasă, să știi că s-a deschis și terasa de la Trattoria Verdi Aviatorilor. O terasă urbană, la care te poți opri pentru o gură de relaxare în toiul unei zile agitate, sau după o plimbare de weekend prin centrul Bucureștiului. Și pentru că nu este singura lor terasă, redeschid și Trattoria Verdi Victoriei (de pe Bd. Ion Mihalache nr.16), dar și Trattoria Verdi Unirii (de pe str. Sfânta Vineri nr. 30).
Rezervă o masă la Trattoria Verdi Aviatorilor / Victoriei / Unirii
Sky Bar
Sky Bar este primul roof bar din România, așa că nu e de mirare de ce se bucură de o popularitate mare. Cu o atmosferă relaxantă în timpul zilei, de lounge bar, cât şi o atmosferă animată pe timpul nopţii, aici te bucuri mereu de o experienţă „above the city”. Sky Bar este pe terasa unei clădiri de pe Calea Dorobanţi și se adresează clientelei medium-high din Bucureşti, dar şi turiştilor, cărora le oferă o privelişte superbă asupra oraşului.
Alte terase deschise în zonă, la care poți face rezervare:
Terase din Centrul Bucureștiului
(Victoriei / Romană / Dacia / Universitate / Unirii / Centrul Vechi)
Aria TNB
Mult a fost, puțin a mai rămas. Iar de acum putem sta din nou la frumoasa terasă de la Aria TNB, sub cerul liber, chiar în inima Bucureștiului! Se află chiar la kilometrul 0 de la Universitate, pe acoperișul Teatrului Național, și oferă o priveliște fantastică, panoramică, asupra Capitalei! Ca să nu mai spunem că are 1200 m², așa că e spațiu suficient încât să stăm fără niciun fel de teamă!
Linea / Closer To The Moon
Dacă nu ai fost până acum la Linea Closer To The Moon, atunci e musai să le faci o vizită măcar o dată (te vei convinge singur apoi de ce e bine să revii). Și asta nu doar pentru că se numără printre cele mai cool locuri din oraș, ci pentru că își merită pe deplin renumele. Priveliștea este fantastică, iar cocktail-urile lor chiar te duc un pas mai aproape de cer. Îi găsești pe Str. Lipscani 17, între Magazinul Victoria şi clădirea BCR.
Rezervă o masă la Linea Closer To The Moon
Le Bab
Le Bab este unul dintre cele mai în vogă restaurante din București. Și unul renumit pentru kebab-ul lor, în varianta de modern cuisine! Deschis la Londra în 2016, restaurantul s-a extins și la București. Și arată foarte bine – un mix de minimalism urban, cu detalii elegante și un aer foarte cool. Inclusiv terasa este forte șic, chiar dacă nu este una foarte mare ! Îi găsești pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul CEC.
Naked Kitchen & Beach Bar by Bordello
La Unirii, în rândul teraselor amenajate pe malul Dâmboviței, poți petrece câteva ore relaxându-te la soare, uitând de tot și de toate. Uită de agitația orașului și intră în starea de briză, de vacanță, la Naked Kitchen & Beach Bar by Bordello. Ei au amenajat două terase – una de tip rooftop și una chiar pe malul apei, iar atmosfera este exact una de vacanță. Au și un meniu interesant, inspirat din bucătăria californiană, cu inflențe asiatice – tapas, pizza, dar și pește proaspăt, fructe de mare și carne preparate în cuptorul cu cărbuni.
Rezervă o masă la Naked Kitchen & Beach Bar by Bordello
Sardin
Se știe că dacă vrei să mănânci niște fructe de mare proaspete și gustoase, sau niște paste artizanale făcute cu simț de răspundere, trebuie să mergi la Sardin! Au o bucătărie mediteraneană și absolut tot ce fiese din bucătăria loe e delicios! Nouă ne place foarte mult cum arată restaurantul, dar nici terasa nu e mai prejos! Spațiul, deși restrâns, este foarte intim, plăcut și decorat cu mult bun gust! Îi găsești pe Bd. Mircea Vodă nr. 39H.
El Pato
La Grădina Icoanei, pe str. Dionisie nr.48, El Pato își deschide terasa! Micuță intimă, numai bună pentru o ieșire în grup restrâns, ca pentru vremurile pe care le trăim. Ce e important să știi este că la El Pato găsești unele dintre cele mai bune preparate pe bază de carne de rață din București! Așa că nu sta prea mult pe gânduri și…
Alte terase deschise în zonă, la care poți face rezervare:
Alte terase frumoase din București
The Temple Social Pub
Aproape de Unirii, pe Bd. Mărășești 71-73, vei găsi această terasă micuță, din curtea unei case vechi, dar cu un aer și un vibe foarte tineresc! La The Temple Social Pub muzica e bună, mâncarea delicioasă şi atmosferă prietenoasă! Aici se organizează frecvent, în weekend, concerte, seri de stand-Up comedy şi open mic, karaoke acompaniat de un band live şi teatru. Cool, nu?
Rezervă o masă la The Temple Social Pub
El Bacha
El Bacha este un restaurant libanez din zona centrală a orașului, la Piața Alba Iulia nr. 6, unde poți merge oricând ai poftă să mănânci ceva bun, din bucătăria orientală. Au un meniu bogat, tradițional, o combinație de culori, gusturi, texturi și arome savuroase – humus, fructe de mare marinate la grătar, frigărui din carne și o varietate de salate gătite sau proaspete, dar și niște deserturi tradiționale foarte bune.
Terasa este chiar pe bulevard, așa că te poți bucura de atmosfera vibrantă a orașului!
RETINA by Traffic
Tot la Piața Alba Iulia, pe Bd. Burebista nr. 2, este o altă terasă frumoasă, urbană, cu muzică bună, cafea aromată și cocktailuri delicioase! RETINA by Traffic este un loc plin de culoare, foarte primitor și relaxat, o terasă spațioasă în care să te simți în largul tău! Au niște canapele foarte confortabile, locul e plin de verdeață și te simți ca într-o zi de vacanță de ori de câte ori te oprești la ei. Iar dacă ți se face foame, să știi că au și mâncare bună!
Rezervă o masă la RETINA by Traffic
Restaurant Ciao Niki
Aflat într-o casă memorabilă superbă din zona Moșilor (pe str. Bocșa nr. 4), Restaurant Ciao Niki are o grădină splendidă, italiană. Terasa este foarte spațioasă, aerisită, elegantă, iar atmosfera este foarte calmă și romantică. Pe lângă atmosfera specială, ca de vacanță, să știi că aici merită să mergi și pentru a gusta din preparatele lor foarte gustoase, italiene, toate gătite la moment, cu deserturi făcute de ei, și cu cele mai răcoroase băuturi!
Rezervă o masă la Restaurant Ciao Niki
Montefiore
Montefiore este destinația unde starea de dolce far niente tipic italiană se îmbină cu gustul intens al preparatelor tradiționale din peninsulă! Aici te vei simți ca într-o trattorie de la colțul unei străzi din Napoli, în care atmosfera familială și mâncarea bună te fac să te simți excelent! Terasa are o ambianță plăcută, confortabilă, un loc numai bun atunci când vrei să evadezi din peisajul urban al Bucureștiului.