Ești în căutarea unei cafenele moderne unde să poți lucra după voia inimii, la o cafea, într-o ambianță plăcută? Fie că ești freelancer sau pur și simplu ai libertatea de a lucra în afara biroului, avem noi câteva recomandări pentru tine.
Dacă până acum ceva vreme toată lumea lucra musai de la birou, astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Au apărut tot mai mulți freelanceri, care au mult mai multă libertate de mișcare, își pot stabili biroul unde doresc, la fel și programul. Pe de altă parte, tot mai multe companii dau voie angajaților să lucreze de acasă – astfel se reduc costurile de funcționare și, de multe ori, angajații dau dovadă de mai multă eficiență. Mai ales că sistemul s-a dovedit funțional în vremurile de tristă amintire (adică de pandemie).
La ce să fii atent atunci când alegi cafeneaua, dacă vrei să lucrezi
Indiferent din ce categorie faci parte, nu e musai să rămâi blocat în casă. O schimbare de peisaj face minuni pentru productivitate și creativitate!
Important este însă să ții cont de câteva aspecte. Pe primul loc ar fi accesul la rețeaua wi-fi. Dar cum Bucureștiul stă excelent la acest capitolul, poți găsi ușor un loc în care să-ți muți biroul provizoriu. Mai ai nevoie de acces la prize, o cafea bună care să te țină în priză, un decor care să te inspire și atmosferă mișto. Nu neapărat și liniște, că doar (și) de-asta există căști. Ah, desigur și de un laptop pe care să nu ți-l uiți acasă!
Top cafenele moderne din București în care poți lucra în pace
Noi am dat o tură prin cele mai frumoase localuri din București și îți recomandăm și ție unele dintre cele mai cool cafenele unde poți lucra (unele testate și de noi sub această formă).
Origo
Licoarea dătătoare de energie şi cu gust divin este motivul pentru care există Origo. Este un reper în lumea cafelei din Bucureşti şi un loc cool, unde decorul modern şi creativitatea subliniază atmosfera prietenoasă şi foarte productivă. Pentru că e clar – Origo e o cafenea modernă unde poţi lucra în voie de la distanţă, iar pe seara poţi schimba cafeaua pe un vin sublim.
Tu ai văzut instalaţia din ceşcuţe care a devenit deja semnătura localului?
Beans & Dots
Lângă Beans & Dots chiar obişnuia să fie un spaţiu de birouri – redacţia Love Deco, deci productivitatea se simte în aer. Dar cum dragii de ei s-au mutat, acum responsabilitatea acestei reputaţii depinde de noi. Adică de cei care se perindă la o cafea şi-o atenţie pe la Palatul Universul (pe Brezoianu).
Tot aici au loc şi târguri şi evenimente artsy din când în când, aşa că merită să-ţi iei laptopul şi să te energizezi cu tot vibe-ul creativ care adie de aici. Pentru că e, cu siguranță, una din cele mai drăguțe cafenele moderne unde poți lucra dacă ești în zonă.
Coftale Coffee Shop
Comunitatea Coftale e chiar închegată, iar asta se datorează probabil cadrului super primitor. La ei te bucuri de un spaţiu cozy şi intim, cu sunetul minunat al maşinii de cafea pe fundal. Dacă vrei să le faci o vizită cu laptopul la pachet, te poţi cuibări acolo. Și nu doar pentru o cafea cu cel mai simpatic desen de pus pe Instagram, dar şi pentru o ciocolată caldă sau o prăjitură delicioasă.
Saint Roastery
Următoarea oprire în turul nostru prin cafenele moderne unde poți lucra e Saint Roastery. Ei întâmpină toamna cu un Saint Croissant de zmeură şi un Cold Brew Tonic excelent. Dar ăsta nu e singurul motiv pentru care merită să-ţi începi şi tu toamna de lucru cu ei. E un local super modern şi jucăuş, dar foarte devotat artei cafelei. La ei o să găseşti o varietate de sortimente calde şi reci, la fix pentru sesiunea ta de remote working.
Aşa că da, şi aici te poţi aşeza în voie cu laptopul la masă pentru a te alătura visului remote!
Seneca AntiCafe
Seneca nu este doar o librărie şi o cafenea în acelaşi timp, dar şi un adevărat spaţiu de lucru remote. La ei sunt mari șanse să găsești viitorul tău loc preferat de muncă, într-unul din cele 3 spații de coworking pe care le oferă. Ai acces la un spațiu profesional de lucru: internet de mare viteză, imprimantă, scanner, ceai, cafea și cele mai prietenoase gazde. O mică menţiune… Timpul petrecut la ei se plăteşte, însă poţi beneficia de un cost redus la Happy Hour – pentru fiecare 2 ore petrecute la Seneca Anticafe, primești 1 oră gratis. Dar asta vara, în iulie și august, zilnic, în intervalul 17:00 la 21:00.
Poți plăti prețul pe oră (de 15 lei), sau îți poți lua pachete pe 10 sau 20 de zile (caz în care ai bufet nelimitat cu apă, ceai și cafea). Vezi aici tarifele.
Teto
Cine spune că nu poţi lua în calcul şi cafenele mai puţin centrale, dar cu cele mai faine tricouri? Pe noi Teto ne-a cucerit cu mesajul „Nu mai punet zahăr în cafia”. Iar abia apoi ne-am luat ochii şi i-am mutat pe ceaşca frumos decorată, unde ne aştepta un gust tare bun. În plus, comunicarea asta faina este prezentă în toată social media pe conturile lor, iar asta ne fascinează şi ne atrage tot mai mult la ei. Ca să nu mai spunem că e un spațiu de lucru numai bun (motiv pentru care îl și recomandăm în lista de cafenele moderne unde poți lucra).
Şi dacă te găseşti cu laptopul acolo, încearcă şi omleta lor – pentru un brunch delicios!
Boiler
Cafeneaua asta a ştiut aşa de bine să-şi construiască o comunitate, că este dată ca exemplu în atelierele de comunicare la Stup! Iar asta e alt green flag în lista de motive pentru care ar trebui să o vizitezi, pe lângă deschiderea faţă de freelanceri şi antreprenori. La Boiler este probabil kilometrul zero al prieteniei. Și asta ne place mult, pe lângă atmosferă primitoare şi produsele care ne energizeaza şi ne calmează anxietatea, în acelaşi timp.
Chiar merge o vizită la Boiler toamna asta – au cele mai colorate farfurii, de zici că noul anotimp s-a aşezat comod întâi acolo.
Uite și câteva restaurante unde poți lucra, dacă vrei să și mănânci ceva
Gram Bistro
Ne place din mai multe motive și vi-l recomandăm cu drag și vouă. În primul rând, Gram Bistro este situat central, chiar în Piața Victoriei. În al doilea rând, este un loc foarte prietenos, plin de energie, cu un design original și simplu, dar care-i dă un aer elegant, urbano-industrial, dacă putem spune așa. „Casual with a twist”, cum zic chiar ei. Iar când este vreme bună, poți sta și la terasă. Netul merge foarte bine iar cafeaua este proaspăt râșnită și au tot felul de specialități.
Sensio Living
Se numără printre cele mai frumoase localuri din București, un loc creativ, neașteptat, versatil, rafinat și prietenos. Chiar dacă nu este situat în inima orașului, locația este foarte frumoasă – pe malul lacului, în Calea Floreasca 212.
Sensio Living este cunoscut drept una din destinațiile preferate pentru evenimente private și corporate, dar tocmai pentru că este multifuncțional e perfect pentru o zi în care ai chef să-ți iei laptopul și să lucrezi într-un spațiu original. Plus că ai ocazia să cunoști oameni noi, să socializezi și, de ce nu, să închei noi parteneriate.
Rezervă o masă la Sensio Living
Simbio
Situat pe strada Negustori nr. 26, la Simbio începi ziua cu o cafea bună și un mic dejun delicios, care nu ține cont de un program fix. Poți însă să le faci o vizită și pentru un prânz gustos, urmat de o dupamiază în care să lucrezi în liniște. Simbio este mai mult decât o cafenea modernă – este un loc cu bucătărie deschisă, preparate gustoase și o grădină ascunsă de agitația orașului. Amenajat într-o casă veche, recondiționată, cu un design foarte modern și fresh, este locul perfect din care poți lucra!
Lente
Lente Arcului şi Lente Lupu primesc oaspeţi cu laptopul la subţioară, oricând în timpul programului. Chiar şi cu animalul de companie la pachet, inclusiv în interiorul ambelor localuri. Ba mai mult, dacă ai ajuns aici de dimineaţă, nu ai apucat să iei micul dejun şi nu ştii când a zburat aşa de repede timpul, poţi comanda delicioasele lor omlete la orice oră. Aici aș vrea să subliniez o mică obsesie personală… E vorba de Lagoda, omleta cu somon şi chimichurri din Lente Lupu, cu siguranţă cea mai bună omletă creată vreodată (din perspectiva proprie).
Mixul ăsta flexibil şi prietenos ne face să iubim Lente, aceasta oază de freelanceri şi antreprenori. Aşează-te comod la soare în timpul verii (în grădina din Arcului), sau între muralii plini de creativitate din Lupu. Ori stai la căldurică în sezonul rece, la boardgames în pauză.
Ah, şi să nu uităm cafeaua, bineînţeles! Disponibilă în mai multe sortimente, pe „pofta pofticioşilor”, desigur.
Energiea
Aşa cum îi spune şi numele, la Energiea găseşti… energie. În cafea, în prize, în oameni, în creativitate şi în decorul îndrăzneţ care diferenţiază localul. Aşa că merită rezervată o după-amiază pentru lucru, pentru savurat cafea şi pentru terminat ziua cu delicioasele lor coaste, deja legendare.
În plus, ai şi meniul zilei care poate să adauge un plus de entuziasm nu doar portofelului, pentru preţul special, dar şi stomacului, pentru că tot ce se prepară acolo are un gust grozav.
Moon Brasserie
Are toate ingredientele pentru a se număra printre alegerile noastre și, de ce nu, poate chiar să devină locul tău preferat pentru un birou… away from work. În primul rând, Moon Brasserie este la Unirii, chiar pe cheiul Dâmboviței – deci o zonă centrală, din care ai acces facil la… orice. În al doilea rând, localul arată foarte, foarte bine, este inundat de lumină, iar ferestrele mari de la care poți privi apa sunt perfecte pentru a-ți face ordine în gânduri. În al treilea rând, dacă afară e cald și vreme bună, au două terase de care poți profit – una tip roof-top, alta pe malul apei. Și nu în ultimul rând, un meniu urban, cu preparate bune și sănătoase.
Journey Garden
Revenim în centrul Bucureștiului pentru o altă locație care se înscrie în rândul cafenelor moderne. Și nu numai, pentru că Journey Pub este mai mult de atât: pub, loc în care poți juca boardgames cu prietenii, spațiu de evenimente etc. În timpul zilei însă, de aici poți lucra liniștit, într-un spațiu creativ (la alegere, căci are cinci zone amenajate diferit, pe ideea de călătorie în jurul lumii). Iar dacă vrei să faci o pauză, poți oricând să citești un ghid de călătorie, un tutorial de arts&crafts sau chiar să te „joci” cu instrumentele de pictat și modelat.
Sperăm că ți-am dat ceva idei utile de cafenele unde poți lucra când nu mai ai stare să stai acasă, dar nici biroul nu îți surâde prea tare. Și dacă tot suntem la acest capitol, ce zici să arunci un ochi și pe lista de cafenele unde găsești cafea de specialitate?