Dragi excursionisti, iubitori de frumos,
Vara, weekend-urile programate din scurt au farmecul lor. Nu ai timp sa te pregatesti mult, nu ai asteptari decat de la un loc sau doua, unde te duci ca sa fii sigur ca nu ratezi starea de bine, te urci in masina si pleci. E drept, daca asta se intampla la inceputul sezonului, ai sanse mari sa iasa bine. As vrea sa va povestesc aici experienta dintr-un week-end de la inceput de vara 2010
Vineri seara am plecat din Bucuresti tarziu, pe la 10,00, dupa concertul de la Ateneu (care a avut Carmina Burana in partea a doua, cu un dirijor austriac-chinez intrat in transa pe final, drept pentru care a fost aplaudat cam 15 minute in picioare. Asta nu e putin lucru, chiar daca in prima parte, la Concertul de pian no 4 Beethoven a cam dat rasol – noroc ca e orchestra buna, zicea o cunoscatoare.) O placere sa vezi cum scadea temperatura in drum spre mare, dupa canicula din Bucuresti. Am in continuare o nedumerire, nu inteleg de ce nu sunt luminate podurile de la Cernavoda, ar fi un spectacol, pe langa ca e si practic; podul Carol 1 ar fi pus in valoare inca o data, iar cel nou cu autostrada curbata ar completa tabloul si ar face intreg ansamblul un loc de admirat in sine, asa cum era acum 100 de ani, cand Cernavoda era ce mai lung pod din Europa si al treilea din lume… (intre timp, am auzit ca l-au inchis de tot, pentru renovare).
Destinatia era Neptun, Hotelul Cocor. N-am mai fost demult in zona, de cand i se spunea Galati, si am profitat de sezonul timpuriu ca sa petrec un weekend acolo. Mi-a placut: serviciul bun, amplasarea in oaza de verdeata din jurul vilelor, iesire usoara la una dintre plajele cele mai discrete de pe litoralul nostru, piscina in curtea interioara, scaune pe margine, un bar spectaculos, aer plin de arome de tei si salcam, muzica potrivita. Am vazut multe familii cu copii de 3-5 ani si familii de francezi in varsta veniti la spa.
Micul dejun a fost ok, nu foarte bogat, dar suficient. Se poate face aglomeratie, era hotelul plin si toti se strang la masa la ora 9, cand m-am dus si eu. Pe urma am iesit la plaja, iar la pranz m-am indreptat catre Popasul Pescarilor de langa Olimp, il stiti. Pana acolo insa, am remarcat poarta deschisa la Clos de Colombes si am intrat sa vad ce si cum. Gard de piatra, curte cu o fantana superba de fonta, inalta cam de 4 metri, adusa din Franta si veche de 150 de ani, asa cum am aflat de la doamna Anne Marie Rosenberg, proprietara locului. Care m-a tratat atent, mi-a raspuns la intrebari si, bineinteles, m-a invitat sa degust vinuri. Ceea ce am si facut, ascultand povestea fiecaruia. Am decis sa raman la un foie-gras facut de ea, o alegere inspirata. Am avut un amuse-bouche bun, intr-o lingura haioasa de plastic transparent, si foie-gras-ul cu un paharel de inghetata de vin alb, o bunatate. Ca vin, am incercat Sauvignon Blanc, nu aveam la indemana ceva mai dulce, dar a functionat bine si asta. Este un pic acidulat, cu aroma puternica de baric de stejar, lucru confirmat si de primitoarea mea gazda. Popasul a fost agreabil, am stat pe terasa acoperita, sub ventilatoare mari agatate in tavan, uitand-ma la fantana si la vie si ascultand Gilbert Becaud: o calatorie fantastica in sudul Frantei. M-am gandit sa revin in curand, ceea ce s-a intamplat a doua zi, duminica. Alt amuse-bouche, tot foarte bun, acelasi delicios foie-gras si aceeasi atmosfera care te transporta. Iar doamna Anne-Marie, discreta si politicoasa, s-a ridicat de la masa unde era cu doua prietene frantuzoaice si a venit sa ma salute. Preturi? Cam 70 de lei, o portie de foie gras si cu un pahar de vin. Eu zic ca merita, pentru ca am iesit de acolo bine-dispus si cu inima usoara.
Sa revenim la ziua de sambata, cand am continuat pranzul inceput la Clos de Colombes cu Popasul Pescarilor, unde mananci peste si stai pe malul marii. Era aglomerat, cam 90% din capacitate, asa ca am ales o masa din interior, unde am prins repede un chelner, pe domnu’ Costica. Haios, mi-a recomandat o gustarica si pe urma, daca mai pot, fel principal sau bors de peste. Aveau si calcan, si somn. Gustarica era cu gujoane de salau, icre, rondele de crap, etc. Am mai putut si rechin la plita, pe care l-am asteptat cam mult, dar care a fost ok. Chestiunea e ca am plecat obosit de acolo, nu stiu daca din motive de mancare prea multa sau din cauza agitatiei chelnerilor si a oamenilor multi de pe acolo. Oricum, mi-a placut mai putin ca alta data. Ca bani, o persoana plateste cam 80 de lei (gustare si rechin, plus o apa). Senzatia de epuizare a fost in contrast cu cea de libertate pe care am avut-o dupa Clos.
Seara am constatat ca mai exista si prospera Ciresica, unde erau lume multa, masini scumpe, program artistic. Diferenta maxima intre Ciresica si cele trei hoteluri in paragina, Amfiteatru, Panoramic si Belvedere, cu al lor restaurant Flamingo. Cred ca un management bun le-ar repune in circuit si pe ele, au amplasare frumoasa si ar putea redeveni vedetele de acum 25-35 de ani.
In incheiere, nu pot sa nu amintesc despre experienta de duminca din Constanta, cand am vazut muzeul de istorie, m-am certat cu doamnele de acolo pe motive de delasare si de interpretare ciudata a istoriei, plus mozaicul roman, impresionant si trist. Dar, o las pe alta data, ca nu intra in tema de acum. A, si sa nu uit, am trecut si pe la Cramele Murfatlar!
Cristian Gheorghe
