Noul restaurant se cheama NAAN, denumire care vine de la celebra paine naan, originala din Persia, pe care o pregatesc in cuptorul tandoor. E la parterul unei cladiri vechi de pe C A Rosetti, foarte aproape de bulevardele Nicolae Balceascu si Magheru, langa foarte-micul parculet cu statuia lui Constantin Dobrogeanu Gherea. Acolo au mai fost niste restaurante inainte, care nu au dus-o prea bine, aproape ca nu auzise nimeni de ele. Eu imi aduc aminte de Grand Philippe, urmat de Crama La Rosetti. Or mai fi fost si altele.
Ei se prezinta ca “fostul restaurant Welness Cuisine care s-a deschis sub un nou concept intr-o noua locatie”, restaurantul Wellness Cuisine ramanand doar pentru evenimente, echipa mutandu-se in locatia din C.A Rosetti nr 26, la Naan.
Localul a fost renovat in intregime, pare sa fie o investitie consistenta acolo. Au avut un arhitect bun, arata foarte bine, conceptul e unitar, stilul in voga in zilele noastre, materiale bune, de calitate. La subsol au o crama cu sala de vinuri, arata foarte bine si aceea, frumos luminata, chiar cu ceva plante ca decor. Au banchete spre perete. Mesele sunt prea mici, asta le face incomode. Ferestrele sunt mari, vezi parculetul prin ele si ceva Bucuresti vechi, cu istorie. Pacata ca sunt fixe, ar fi meritat o investitie suplimentara in niste geamuri care se deschid, sau care sa poata fi scoase cu totul cand e cald, mai ales ca nu au terasa. Asta ar fi schimbat cu totul atmosfera de la Naan, schimbat in si mai bine, evident! Bine, macar, ca nu au perdele, dupa moda bucuresteana. Si nu stiu daca atunci cand am fost eu faceau economie la aerul conditionat sau nu il dadeau mai tare fiindca erau niste fapturi femeiesti in zona, si stiti cum sunt acestea: cand tu te dai de ceasul mortii din cauza inabuselii, ele isi mai pun un sal pe umeri, pentru ca li se pare cam racoare…
Meniul e luat foarte in serios la Naan, e scurt, inspira incredere din prima. Bucatarie internationala, mai degraba clasica, fara sa caute sa iasa in evidenta cu orice pret. Eu am luat o supa cappuccino de hribi si trufe, adusa chiar intr-o ceasca de cappuccino, ceea ce m-a cam indispus. A fost putin mai groasa decat era cazul (si asta pare sa fie “obsesia” majoritatii bucatarilor bucuresteni, sa faca supe cat mai groase), insa foarte buna la gust. Am mai luat un ton, bun si acela, apoi un pui tandoori cu sos bun, insa cu un pui facut cu o zi inainte, probabil, nu avea ce cauta in farfuria unui restaurant cu pretentii. Painea excelenta – despre cea care nu era arsa spun.
Serviciul a fost rapid, eficient, insa nenatural, excesiv de formal, cu o politete exagerata care nu folosea la nimic in ambianta de acolo, ba dimpotriva, unii l-ar percepe ca agasant de-a dreptul. Un chelner cu parul dat cu gel era aproape caraghios de ceremonios, in special.
Clienti am vazut, ceea ce e incurajator. Preturile sunt destul de mici, dupa cum am spus, insa si portiile sunt mici, ceea ce e o greseala de calcul din partea lor, dupa parerea mea. Munca in bucatarie la o portie mai mare e aceeasi, food-costul e cu 35% mai mare, insa parerea clientului e cu 70% mai favorabila, asa ca pare sa merite investitia.
Recitind ce am scris pana acum, cred ca toate notele pe care le-am pus sunt ceva mai mari decat ar fi fost cazul si, poate, asta ii nedreptateste pe cei de la alte restaurante. Dar sper sa ia asta drept incurajare, fiind la inceput, si sa nu ma faca sa-mi para rau…
