Trebuie să le mulțumim italienilor pentru o mulțime de preparate culinare fără de care nici nu ne mai putem închipui cum ar fi! Iar dintre toate gusturile lor pe care le-am adoptat și noi, pizza al taglio este una din cele mai populare. O tradiție autentică a Romei și o adevărată emblemă culinară, adusă în Capitală de Treevi Pizza Al Taglio. Despre ce face această pizza așa gustoasă, despre cele mai populare sortimente, dar și despre rețeta unui business de succes, aflăm de la Cătălin Tomată, proprietarul afacerii.
Dacă ai fost în vizită la Roma, imposibil să nu fi dat cu nasul de vânzătorii ambulanți sau de pizzeriile de la colț de stradă care vând „pizza al taglio” (adică pizza la felie). Este o adevărată tradiție culinară locală și e atât de populară, încât s-a răspândit peste tot în lume. A luat naștere ca o alternativă gustoasă pentru o masă rapidă servită în oraș, potrivită pentru un stil de viață urban, veșnic în mișcare. Cu o crustă și o textură mai crocantă, dar și cu un blat mai pufos, se diferențiază în mod clar de o pizza clasică.
În București, ca la Roma
La noi, Treevi Pizza Al Taglio sunt cei care au adus tradiția italiană la București, în 2017. Ei și-au dorit să dezvolte acest concept și în Capitală și să ofere o pizza cu un gust autentic italienesc. Au avut succes și, pe parcursul anilor, rețeaua de restaurante Treevi a cunoscut o expansiune rapidă. Așa au apărut tipologii diferite de locații, unele cu servire la interior sau pe terasă, altele cu servire la vitrină. Și mulți spun că ar fi cea mai bună pizza din oraș. Mai nou, sunt deschiși și către francizare, dar au deschis și un restaurant mai… serios (să zicem așa). Treevi Pizza & Gin Bar e un local prietenos, cu specific italian, unde poți savura și un excelent gin, after hours.
Despre povestea lor, despre secretele unei pizza delicioase, dar și despre cum să crești un brand ca-n povești („într-un an, cât alții în șapte” – vorba vine) povestim cu Cătălin Tomată, owner-ul afacerii.
Pizza noastră cea de toate zilele
Hai să o luăm cu începutul. De unde a pornit povestea Treevi și cum te-ai hotărât să deschizi o pizzerie?
Povestea Treevi a pornit de la ideea de a face un business scalabil, un produs pe care să-l poată savura toată lumea. Am observat că pizza al taglio, adică pizza tăiată în bucăți dreptunghiulare, nu era atât de răspândită în București. Și am văzut asta ca o oportunitate de a aduce ceva nou și diferit pe piața locală. Drept urmare, ne-am hotărât să deschidem o pizzerie sub brandul Treevi.
Care este conceptul brandului și filozofia de brand?
Conceptul brandului Treevi Pizza Al Taglio se bazează pe două elemente-cheie: calitatea ingredientelor și diversitatea ofertei. Ne străduim să folosim ingrediente de cea mai înaltă calitate, pe care le selectăm cu grijă, pentru a oferi clienților noștri o experiență culinară remarcabilă. Ne preocupăm de fiecare detaliu, de la aluatul nostru special preparat, la felul în care combinăm și armonizăm aromele.
Cât despre filozofia noastră de brand… este despre a oferi clienților noștri gustul autentic al pizzei al taglio, cu o varietate bogată de toppinguri și combinații creative. Ne dorim să satisfacem toate preferințele și să le oferim o experiență culinară inegalabilă, totul la un preț corect și accesibil.
Suntem obișnuiți cu pizza clasică, rotundă. Prin ce se deosebește pizza al taglio? Diferă aluatul, modul de preparare?
Pizza al taglio se diferențiază de pizza clasică prin mai multe aspecte. În primul rând, compoziția aluatului este total diferită. Aluatul folosit pentru pizza al taglio are o consistență mai pufoasă și o textură mai crocantă la exterior, datorită procesului specific de preparare. În al doilea rând, coacerea se realizează în cuptoare electrice speciale, nu pe lemne. Iar asta conferă o uniformitate în prepararea pizzei.
Un alt aspect distinctiv al pizza al taglio este absența marginilor sau a crustei tradiționale. În loc să fie rotundă, este tăiată în bucăți dreptunghiulare și se servește pe o tavă. Iar asta îți permite să te bucuri de fiecare bucată în parte, fără a fi nevoit/ă să te limitezi la o anumită porțiune.
Pizza al taglio oferă o varietate mai mare de toppinguri și combinații. Fiecare poate experimenta și alege în funcție de preferințele culinare, în mod personalizat. Cred că putem spune că pizza al taglio reprezintă o alternativă inovatoare și delicioasă la pizza clasică, care vine cu o experiență de gust distinctă și captivantă.
Cătălin Tomată
De ce acest concept, de pizza la felie?
Pentru că am vrut să le oferim clienților noștri o experiență culinară versatilă și inovatoare. Prin servirea pizzei în bucăți dreptunghiulare, au posibilitatea să deguste mai multe tipuri de pizza într-o singură masă. Iar acest lucru este extrem de apreciat atât de cei care vizitează locația noastră, cât și de cei care aleg să comande pizza la birou, sau să o ia cu ei pentru takeaway ori să o primească prin serviciul de livrare.
Este un concept care se potrivește perfect cu stilul de viață agitat al orașului și care le permite oamenilor să se bucure de gustul autentic al pizzei italiene într-un mod rapid și convenabil. Pot spune că alegerea acestui concept de pizza al taglio s-a dovedit a fi una inspirată pentru noi. Și asta pentru că ne-a ajutat să oferim o experiență gastronomică unică și plină de savoare, adaptată nevoilor și preferințelor diversificate ale clienților noștri.
Cine concepe rețetele și cum alegeți ce sortimente să includeți în meniu?
Rețetele noastre sunt concepute de un pizzar chef dedicat. Participă în mod regulat la traininguri în Italia pentru a se perfecționa și a aduce în meniul nostru ingrediente autentice și retete unice. Alegerea sortimentelor pe care le includem în meniu este un proces atent și bine gândit. Pizzarul nostru chef explorează și experimentează cu diverse ingrediente și caută combinații care să ofere gusturi autentice și inovatoare.
Cât de des se schimbă meniul?
Meniul nostru beneficiază de un plus de inovație și venim cu o pizza nouă la fiecare trimestru. Această practică nu înseamnă că excludem din meniu rețetele vechi, pe măsură ce adăugăm unele noi. În schimb, ne concentrăm pe a păstra preferatele clienților noștri, asigurându-ne că acestea rămân mereu disponibile pentru a fi savurate. În felul acesta meniul nostru continuă să evolueze, oferind mereu surprize culinare și explorând noi combinații de arome, în timp ce menținem autenticitatea și calitatea gustului pe care clienții noștri îl cunosc și îl apreciază.
Care sunt cele mai populare sortimente?
Cele mai populare sortimente din meniul nostru includ opțiunile clasice, precum Margherita și Diavola, care au devenit preferatele multora dintre clienții noștri. În plus, un alt sortiment apreciat și solicitat frecvent este pizza Chorizo care, deși nu intră în categoria clasicelor, a câștigat rapid popularitatea datorită aromei sale deosebite și a combinației de ingrediente inedite.
Există și o specialitate a casei, „semnătura” voastră?
Da, fiecare pizza din meniul nostru are o semnătură distinctă, reprezentând identitatea și caracteristicile brandului. Fiecare sortiment este creat cu atenție și pasiune, folosind ingrediente de cea mai bună calitate și tehnici de preparare autentice. Fie că este vorba despre opțiunile clasice, cum ar fi Margherita și Diavola, sau despre sortimente inovatoare, fiecare dintre ele poartă amprenta unică a brandului nostru, Treevi Pizza al Taglio.
Dar o rețetă… „eșauată”, pe care ați testat-o dar nu a prins la clienți?
În procesul nostru de inovație și experimentare culinară am încercat o rețetă care, din păcate, nu a reușit să prindă. Vorbesc de pizza cu Nutella. Cu toate că Nutella este un ingredient iubit de mulți, am constatat că această combinație nu se potrivește în mod optim cu conceptul nostru de pizza al taglio.
Aproximativ 99% din legumele pe care le utilizăm sunt achiziționate proaspete în fiecare zi. Iar pentru a ne asigura autenticitatea și gustul italian, ne aprovizionăm din Italia. Așa ne asigurăm că fiecare felie de pizza oferită clienților noștri este pregătită cu ingrediente proaspete și de calitate superioară, pentru a le oferi o experiență culinară de neuitat.
Cătălin Tomată
Poți să îți dai seama dacă ceva funcționează din prima, sau e nevoie să-i dai un anumit timp să-și facă loc printre preferințele clienților?
În general, putem să observăm primele reacții și feedback-uri ale clienților după câteva zile de la lansarea unui nou sortiment de pizza. Dacă vedem că atrage interesul și aprecierea clienților într-un timp relativ scurt, e semn că funcționează și se potrivește gusturilor lor. Totuși, în unele cazuri, unele sortimente pot avea nevoie de mai mult timp pentru a se impune în preferințele clienților și pentru a deveni mai populare.
Ce crezi: suntem noi, românii, mai degrabă curioși sau tradiționaliști? Mă refer aici la topping-uri. Majoritatea preferă gusturile pe care le cunoaște, sau are curiozitatea de a testa tot ce e nou?
Aș zice că românii sunt mai degrabă deschiși să încerce rețete noi, dar preferă totuși să rămână în zona cunoscută și să testeze sortimente care să păstreze o legătură cu cele clasice. În general, clienții noștri manifestă o curiozitate să descopere noi arome și combinații interesante, dar evită opțiunile excesiv de extravagante sau departe de gusturile tradiționale.
Din experiență… mai puțin înseamnă mai mult, sau nu? Cum e mai bine – să avem cât mai multe topping-uri pe pizza, sau mai degrabă mai puține, care se completează și evidențiază reciproc?
Cred că mai puțin înseamnă mai mult, când vine vorba de pizza. Am observat că majoritatea clienților noștri preferă pizza cu mai puține ingrediente, dar de calitate superioară. Pizzele cu o selecție restrânsă de ingrediente, dar autentice și proaspete, reușesc să ofere un echilibru perfect de arome și să scoată în evidență gustul autentic al fiecărui ingredient. Pizzele încărcate cu prea multe topping-uri pot acoperi gustul caracteristic al fiecărei componente.
„Studiu” de business: Treevi Pizza Al Taglio
Să vorbim puțin și despre partea de business… Ați avut un succes fantastic! Pe lângă gust (evident), care a fost strategia de marketing pe care ați mers?
În primul rând, ne-am concentrat pe a face lucrurile corect și pe a oferi o calitate excepțională a produsului nostru. Am investit timp și resurse în alegerea celor mai bune ingrediente și am folosit tehnici autentice de preparare pentru a oferi o pizza al taglio autentică și delicioasă.
În al doilea rând, am decis să ne focusăm pe o nișă bine selectată – adică conceptul de pizza al taglio, care este mai puțin întâlnit pe piața din București. Alegând să ne specializăm în acest tip de pizza, ne-am diferențiat de restul competitorilor și am atras atenția clienților prin inovație și originalitate.
Pe lângă asta, am folosit și mijloace de promovare online (rețelele sociale și marketingul digital) pentru a ne conecta cu publicul nostru și pentru a ne dezvolta prezența online. Această strategie bine pusă la punct, axată pe calitate, inovație și interacțiune cu clienții, ne-a ajutat să obținem un succes fantastic și să devenim un brand apreciat și căutat în București.
Cum ați ales locațiile în care să fiți prezenți și diverse lor tipologii?
Am optat pentru locații de diferite tipuri tocmai pentru a satisface nevoile diferite ale clienților noștri. De exemplu, am deschis locații în zonele aglomerate, cu trafic intens, unde oamenii caută o opțiune rapidă și delicioasă de prânz, fiind atrași de experiența Treevi. În aceste locații, oferim servicii rapide și eficiente pentru a răspunde cerințelor corporatiștilor sau a celor care au un program aglomerat.
De asemenea, am ales locații apropiate de universități, pentru a atrage studenții și pentru a fi o opțiune convenabilă pentru ei. În aceste locații, atmosfera prietenoasă și relaxată se îmbină cu savoarea autentică a pizzei noastre, oferindu-le un loc plăcut pentru a se bucura de mâncare de calitate.
Am ales și locații în zonele turistice sau cu flux intens de turiști, pentru a oferi oportunitatea vizitatorilor să descopere și să savureze gustul autentic al pizzei noastre în timp ce explorează orașul.
De la o locație a urmat una și încă una și ați ajuns la un sistem de franciză. Povestește-ne puțin despre asta. Cum funcționează, cât costă, care sunt regulile?
Da, așa e. De la o locație de succes, am evoluat și am dezvoltat un sistem de franciză pentru a extinde brandul nostru. Sistemul funcționează similar cu alte francize mari. Pentru a deveni un francizat, un potențial partener trebuie să plătească o taxă de franciză de 14.000 de euro, precum și o redevență lunară. Cu toate acestea, suma de bani nu este singurul criteriu de selecție. Înainte de a deveni francizat, potențialii parteneri trebuie să treacă printr-un proces riguros de selecție și evaluare, condus de departamentul nostru de francizare.
Ne dorim să colaborăm cu parteneri dedicați, care împărtășesc aceeași viziune cu noi și care sunt dispuși să ofere servicii de calitate superioară și o experiență autentică clienților. Prin urmare, e important să găsim oameni cu pasiune pentru industria ospitalității și cu un angajament puternic pentru a face ca franciza Treevi să prospere.
În calitate de francizor, oferim suport și asistență pe parcursul întregului proces de deschidere și operare a unei francize. Partenerii beneficiază de acces la rețetele noastre unice și la know-how-ul nostru în pregătirea autentică a pizzei al taglio. De asemenea, îi susținem cu materiale de marketing și strategii de promovare pentru a le sprijini în eforturile lor de a atrage clienți și de a dezvolta afacerea.
În prezent avem o singură locație în franciză, dar avem planuri ambițioase pentru dezvoltare. Până la finalul anului intenționăm să deschidem încă patru locații în franciză. Vrem să ne extindem prezența și să oferim mai multor oameni posibilitatea de a ni se alătura. Pe termen mai lung, pentru anul viitor, avem planuri de creștere considerabile. Vrem să ne dezvoltăm rețeaua de francize într-un ritm susținut și ne-am propus să dublăm numărul de locații.
Cătălin Tomată
Sunteți prezenți și pe platformele de livrări. V-ați pus problema de a face delivery în sistem propriu?
Da, suntem prezenți pe platformele de livrări așa încât oricine dorește să-și poată comanda pizza Treevi cu ușurință și să beneficieze de servicii de livrare rapide și eficiente.
Am luat în considerare și varianta de a dezvolta un sistem propriu de livrare. Cu toate că ne dorim să ne extindem și să oferim servicii complete, am realizat că gestionarea unei operațiuni de livrare în sistem propriu ar fi o sarcină complexă și solicitantă. De aceea, am decis să colaborăm cu parteneri cu experiență în domeniul livrărilor, care să se ocupe de această parte a afacerii. Asta ne permite să ne concentrăm mai mult pe calitatea produsului și pe experiența oferită clienților în locațiile noastre, asigurându-ne în același timp că livrările se fac în mod prompt și eficient.
Care au fost provocările pe care le-ați avut intrând pe zona de delivery?
Am întâmpinat câteva provocări specifice. Spre exemplu, una dintre ele a fost asigurarea calității produsului în timpul transportului. Așa că ne-am concentrat pe găsirea unor ambalaje speciale și strategii pentru a menține pizza proaspătă și caldă până la destinație.
Lucrați împreună cu FoodHub Consulting, care vă ajută pe partea de food delivery marketing. Care sunt avantajele pe care le aduce un astfel de parteneriat?
Colaborarea cu FoodHub Consulting a fost un pas important pentru noi, mai ales că, la început, nu aveam planificat să ne implicăm în livrări. Pandemia ne-a determinat să luăm în considerare această opțiune și să începem să lucrăm cu platformele de livrare. Cu toate acestea, gestionarea acestei activități a fost complexă, ceea ce ne-a determinat să căutăm o soluție eficientă.
Avantajele acestui parteneriat au fost multiple: am avut acces la strategii de marketing specializate pentru creșterea activității noastre de livrare, am putut identifica noi oportunități de dezvoltare într-o piață în creștere și ne-am putut concentra mai mult pe îmbunătățirea calității produselor noastre și a experienței clienților în locațiile fizice.
Treevi Pizza & Gin Bar, un loc pe care trebuie să-l descoperi!
De la mici locații de stradă și delivery, următorul pas a fost Treevi Pizza & Gin Bar. Cum ați luat decizia de a trece și la un restaurant „în toată regula”?
După succesul inițial al locațiilor noastre Treevi Pizza Al Taglio, am simțit că era momentul potrivit să explorăm noi oportunități de dezvoltare. În cadrul grupului nostru, Tomcat Hospitality, dețineam deja alte restaurante de succes precum Élephante, Noa RestoClub și, mai recent, SagaKura. Având în vedere că produsul nostru principal, Treevi Pizza al Taglio, se bucura de apreciere și popularitate, am hotărât să deschidem un restaurant mai amplu, care să ofere o gamă diversificată de preparate culinare. Așa a apărut ideea de a crea Treevi Pizza & Gin Bar, un loc unde să regăsești pizza Treevi, dar și alte delicatese italienești (paste, preparate din carne etc.) și să experimentezi o selecție variată de gin-uri și alte bauturi.
Ce provocări ați întâmpinat?
Lansarea unui nou restaurant precum Treevi Pizza & Gin Bar a fost, fără îndoială, o provocare. Așa cum este în orice afacere. În etapele incipiente a fost nevoia de răbdare și perseverență. Am fost conștienți că dezvoltarea unui restaurant în toată regula implică o serie de provocări – de la alegerea locației potrivite și amenajarea spațiului, până la gestionarea resurselor și menținerea calității serviciilor oferite. Ne-am străduit să găsim echilibrul potrivit între a menține autenticitatea brandului Treevi și a răspunde noilor cerințe și așteptări ale clienților.
O altă provocare majoră a fost să ne asigurăm că avem echipa potrivită, dedicată și pregătită. Am înțeles că extinderea implică și necesitatea de a crește echipa, dar am avut grijă să selectăm oameni cu aceeași pasiune și viziune ca a noastră.
Cum ați ales locatia?
Alegerea locației pentru Treevi Pizza & Gin Bar a fost influențată de mai mulți factori importanți. Unul dintre aspectele decisive a fost faptul că deja dețineam un alt restaurant în zonă, respectiv Elephante. Și am observat că zona premium era în plină dezvoltare și că atrăgea un număr mare de vizitatori. Având deja o prezență de succes în această zonă, am considerat că este o oportunitate valoroasă să ne extindem și să deschidem Treevi Pizza & Gin Bar în același complex.
Care este conceptul localului și specificul bucătăriei? Și ce tip de clientelă aveți?
Conceptul localului este o tratorie tradițională cu accent pe produsele italienești, punând în prim-plan produsul Treevi. Avem o clientelă diversificată, care apreciază atât bucătăria italiană autentică, cât și specialitățile noastre unice, precum pizza Treevi.
Atât oamenii care iau masa în stradă și preferă un stil informal, cât și persoanele care apreciază o experiență À la carte în interiorul restaurantului, găsesc aici opțiuni pe gustul lor.
În afară de pizza, ce alte preparate serviți?
Servim o varietate de preparate, inclusiv pizza gourmet, pizza clasică, antipasti, steak și salate.
Există și o zonă de private dining. Ce înseamnă asta, mai exact?
Da, avem o zonă specială de private dining, unde oferim o masă construită în locație. Această zonă dedicată poate fi închisă și transformată într-un separeu privat. Este una dintre cele mai solicitate mese de clienții noștri pentru evenimente și întâlniri private.
Interesant este și conceptul de „Aperitivo at Treevi”. Povestește-ne un pic despre asta.
„Aperitivo at Treevi” este un concept inspirat din cultura italiană și constă în a invita oamenii să coboare la parterul complexului de birouri și apartamente pentru a se bucura de un pahar de gin și pizza după programul de lucru, într-o atmosferă plăcută de socializare și relaxare.
În afara țării, after work drinks e aproape un obicei. Începe să intre și în obișnuința corporatistului bucureștean?
Da, începe să intre în obișnuința corporatiștilor bucureșteni. Conceptul nostru de „Aperitivo at Treevi” reflectă această tendință crescătoare, unde after work drinks devine tot mai popular și apreciat în rândul oamenilor.
Ei, ce zici? Ne vedem la o pizza la Treevi Pizza Al Taglio? Noi am fost de curând în vizită și am savurat câteva felii ex-ce-len-te! (uite pe TikTok cum a fost). Care e preferata ta?