Chiar și cu ceva mese în minus față de obicei (acum, că avem reguli de distanțare socială), terasele din Centrul Vechi rămân în topul preferințelor pentru o ieșire în oraș. Mai ales dacă vrei să simți din plin energia orașului!
De îndată ce s-au redeschis, terasele din Centrul Vechi au fost asaltate de clineți dornici de o ieșire în oraș. Și chiar dacă sunt mai puține mese decât de obicei, asta nu a diminuat cu nimic din energia și atmosfera zonei. Indiferent că ieși în căutare de distracție, că vrei să bei o bere rece sau un cocktail „fițos”, ori că ai poftă să mănânci ceva bun, avem câte o recomandare pe toate gusturile.
Nu uita însă că, deocamdată, nu pot sta mai mult de 4 persoane la o masă și că trebuie să-ți faci rezervare în prealabil. Prin Restograf rezervi o masă on-line, de pe site sau din aplicație, și primești confirmare pe loc. Alegi locul, ziua, ora, click și gata!
Cele mai frumoase terase din Centrul Vechi
De la primele hanuri care au apărut în Centrul Vechi (prin anii de la 1600) și până la străzile pline de terase de astăzi, a trecut vreme lungă. Dar și acum, la fel ca atunci, Centrul Istoric este un punct de referință pe harta Capitalei. Astăzi este unul dintre cele mai frecventate locuri din București atât de turiști, cât și de orășenii cu poftă de viață. Aruncă un ochi pe recomandările noastre și alege unde vrei să mergi.
Terase din Centrul Istoric, la care se mănâncă bine
Lacrimi și Sfinți
Odată cu 1 iunie, Lacrimi și Sfinți și-a deschis cele două terase din dotare – una în față, la „stradă” și alta în curtea interioară. Reluăm așadară povestea cu șprițul, chiolhanul și Lăutarii, desigur cu respectarea regulilor de siguranță pe care, nu-i așa, chiar protipendada acestei Republici le respectă cu evlavie!
Lacrimi și Sfinți este un restaurant românesc atipic cu o bucătărie modernă/contemporană, în care rețete vechi de 100 de ani sunt reinterpretate și reașezate, arome pierdute, arome inventate, toate la un loc! Au o pastramă de berbecuț delicioasă și un „Vițel de vreme bună” grozav! Îi găsești pe str. Șepcari la nr.17.
Rezervă o masă la Lacrimi și Sfinți
Anika Restaurant
Restaurantul Anika s-a deschis anul acesta, înainte să înceapă toată nebunia provocată de pandemie. Și a fost una dintre cele mai așteptate apariții noi din peisajul bucureștean. Chef Alexandru Dumitru și somelierul Andrei Popa sunt cei care au dat viață acestui proiect. Anika este despre mâncărurile vechi românești, despre ingrediente locale de sezon și vinurile născute pe pământurile românești. O bucătărie românească modernă, experimentală, de improvizație, care are ca punct de pornire rețete scotocite de prin cotloanele țării noastre, prin bucătăriile bunicuțelor. De pe 4 iunie, au dat drumul și la terasă, iar noi de abia așteptăm să mergem să vedem cum e acolo. Îi găsești pe Str. Pictor Nicolae Tonitza, nr.10.
Rezervă o masă la Anika Restaurant
Red Angus Steakhouse
Pe str. Franceză 56, chiar lângă Curtea Veche, găsești un steakhouse în adevăratul sens al cuvântului, unul din cele mai bune din București: Red Angus Steakhouse! Proprietarul a vrut să învețe „cultura” steakhouse-ului American adevărat și a umblat prin toată lumea – din Spania în Germania, din America în Franța și tot așa, pentru a-i descoperi toate secretele. Așa încât totul, de la designul interior (conceput de o firmă de arhitectură și design din Statele Unite), până la carnea de vită de o calitate superioară și meniul creat cu un britanic experimetat pe această nișă , totul este ireproșabil!
Meniul este scurt, bazat pe friptură de vită, iar vinurile – mai ales cele roșii – completează perfect masa. Ah, și încă ceva: au și un meniu special creat pentru copii, cu jocuri care să îi ţină ceva timp ocupaţi la masă şi cu preparate sănătoase.
Rezervă o masă la Red Angus Steakhouse
Le Bab
Le Bab e un loc foarte cool, unul din hot spot-urile pe care trebuie să le bifezi. Are un frate mai mare la Londra, în Soho, iar restaurantul din București respectă același concept ca și acolo – un mix de minimalism urban, cu detalii elegante și un aer foarte cool. E un restaurant gourmet, care pleacă de la ideea de „kebab renaissance project”, în care gastronomia de înaltă clasă se îmbină cu cea orientală. Rețetele sunt preparate cu ingrediente locale și tot ce mănânci – de la pâine, la toum și până la murături – sunt făcute de la zero în casă. Ba chiar au și opțiuni halal!
Restaurantul se află chiar vizavi de Palatul CEC, pe Calea Victoriei 12A.
Aubergine Healthy Food
Și Aubergine Healthy Food, de pe str. Smârdan nr. 33, are câteva mese scoase afară, pe terasă. Noi am mai fost aici și ne place fooarte mult la interior, dar și terasa are farmecul ei și un anumit șic… parizian. Oricum ar fi, pentru cât de bune sunt preparatele din meniu, se merită să stai și afară, și înăuntru și oriunde, numai să le savurezi!
Restaurantul Aubergine este o experienţă culinară originală, care împleteşte în preparatele fusion, elemente culinare tradiţionale mediteranene, israeliene şi egiptene. De ce Aubergin? Pentru că vânăta are locul ei de frunte în bucătăria lui Chef Ronen, fiind asociată în numeroare preparate, rezultând o combinaţie colorată şi delicioasă!
Rezervă o masă la Aubergine Healthy Food
Nikos Greek Taverna
Poate reușești să ajungi vara aceasta prin Grecia, poate nu, dar până atunci te poți oricum bucura de atmosfera și mâncarea mediteraneană la Nikos Greek Taverna, pe terasa din Centrul Vechi, de pe Șelari, nr.16. Au un meniu mediteraneean bogat, specialități delicioase și o atmosferă de vacanță pentru ca tu să te simți minunat de fiecare dată când treci pe la ei. Meniul este 100% autentic grecesc, bazat pe rețete din zona de nord a Greciei. Un mix de gusturi, arome și tradiții de la malul mării Egee. Noi îți recomandăm să încerci o porție de souvlaki sau gyros. Și musai încearcă Tzatziki-ul!
Rezervă o masă la Nikos Greek Taverna
Curtea Berarilor
Pe strada Șelari nr. 9-11, la Curtea Berarilor găsești mereu o bere bună și rece, de care să te bucuri la o porție zdravănă de mici, coaste la grătar, sau poate la un burger. Ești la dietă? Nu-i nimic – au și tot felul de salate. Numai că la desert îți va fi greu să reziști la dulciurile făcute de casă! Principiile Curții sunt clare și sănătoase: pofta de viață se ține cu bere la halbă și bucate alese. Aici e rost de pus veselia la cale și să uiți de cum trece timpul. Căci atunci când sorbi bere de soi alături de prieteni și mănânci ca un boier, vorba devine râs și poveste care se scrie de la sine!
Rezervă o masă la Curtea Berarilor
Terasa Doamnei
În fața Băncii Naționale, pe strada Doamnei nr. 9, găsești un alt restaurant autentic românesc, care și-a redeschis recent terasa. Cu aspect tradițional și cu muzica de petrecere live, ba chiar și cu spectacole folclorice, vara terasa spațioasă de la Terasa Doamnei este plină de oameni! E un loc frecventat de o mulțime de turiști, dornici să încerce o experiență tradițională. Meniul este foarte, foarte bogat, și gastronomia românească este adusă în prim plan. De la specialitățile bucătarului, precum „Ceaunel românesc” sau ciolan cu fasole și varză, până la carne la garniță sau frigărui haiducești și până la preparate vânătorești, ai o mulțime de variante. Iar mâncarea este foarte bună!
Rezervă o masă la Terasa Doamnei
Saray Restaurant
Revenim în zona bucătăriilor cu specific și de data aceasta te trimitem să guști din preparatele turcești, orientale. Aşadar, dacă vrei ceva diferit decât „clasica” cină, nu poţi da greş cu o combinaţie uimitoare de preparate şi condimente exotice preparate în stil turcesc! Saray Restaurant e deschis din 2011 și e unul dintre cele mai apreciate restaurante turcești din Capitală. Au și o terasă micuță, cu un aer oriental, unde poți savura și o narghilea după ce mănânci. Noi îți recomandăm să încerci kebabul lor, dar și alte preparate tradiționale precum Imam Bayildi. Îi găsești pe Lipscani, nr. 21.
Rezervă o masă la Saray Restaurant
Ai chef de distracție?
Freddo Bar&Lounge
Freddo Bar&Lounge este exact ce aștepți și cauți atunci când mergi într-un local din Centrul Vechi! Asta pentru că aici distracția e la ea acasă și e plin de oameni tineri și frumoși. Freddo Bar&Lounge este un loc în care petrecerile şi evenimentele speciale se ţin lant – mereu organizează câte o seară cu muzică bună, fie că au un DJ care mixează sau un saxofon care creează o atmosferă specială. Cert e că indiferent de gusturi, muzică se găsește pe placul oricui. Și ca „meniul” să fie complet, au o mulțime de băuturi speciale și cocktail-uri preparate după reţete din întreaga lume.
Sâmbătă, pe 6 iunie, de la 18:30, te așteaptă la o noapte de „Magic Summer” cu Christian Lepah. Iar duminică, pe 7 iunie, la „Sunday Bubbles”, cu live sax de la ora 20:00. Îi găsești pe str. Smârdan, la nr. 24.
Rezervă o masă la Freddo Bar&Lounge
Club Bound
La câțiva pași distanță, Club Bound nu se lasă mai prejos! Și ei vin mereu cu câte o ocazie specială, cu DJ, MC și invitați speciali. Localul este unul cameleonic, potrivit pentru diverse ocazii, așa că fie că ai chef de o ieșire cu gașca la terasă, fie că ești pe mood-ul party și vrei să te unduiești pe super muzică sau pur și simplu ai poftă să iei masa în oraș cu cineva drag, la Club Bound le poți avea pe toate.
Storage Room
Tot pe strada Smârdan, la nr. 35, găsești o altă terasă drăguță și foarte colorată. Storage Room e o cafenea simpatică, cu scaune multicolore și biciclete atârnate pe pereți, un loc funky cool în care să te oprești cu prietenii și să te relaxezi la un pahar. Anul trecut, și la ei se organizau mereu tot felul de seri tematice – de la musică live, la seri de stand-up comedy, așa că așteptăm să reia evenimentele.
Rezervă o masă la Storage Room
Half Time
Deschis în 2008, Half Time a devenit cunoscut pentru specificul său de „sports bar”. Pentru că la orice eveniment sportiv, la ei este recreată perfect atmosfera de pe stadion, pentru cei mai înfocaţi suporteri. Chiar și denumirea este inspirată din fotbal – pentru că „halftime” înseamnă pauza dintre reprizele unui meci. E adevărat că pentru moment nu se mai desfășoară campionate și nici prea multe meciuri live, dar când se vor relua, știi unde să vii. Până atunci ia și tu o pauză de la zilele de muncă și ieși cu prietenii să te relaxezi, să asculţi o muzică bună, să socializezi, să bei o bere – adică să te simţi bine. Terasa se află pe str. Gabroveni nr. 14.
Cum faci ușor o rezervare la terasa preferată din centrul Bucureștiului
Așa cum îți povesteam la început, una dintre regulile impuse de autorități odată cu redeschiderea teraselor este că rezervările sunt obligatorii. Este o măsură menită să evite aglomerările, dar și să dea posibilitatea efectuării unei anchete epidemiologice, în caz că apare un caz de îmbolnăvire.
Decât să stai să suni la terasă, nu mai bine folosești tu o aplicație?! Că și așa stăm de dimineața până seara cu telefonul în mână! Intri pe Restograf – pe site sau descarci aplicația gratuit din AppStore sau GooglePlay – alegi terasa la care vrei să mergi, selectezi ziua, ora și numărul de persoane, dai click și gata rezervarea! Confirmarea îți vine pe loc. Ah, și poți vedea și meniul on-line, dar și fotografii din local.
Descoperă și alte recomandări :