Orice poveste despre hrana are niste coperti, geografic – de aici si de acolo, temporal – de ieri si de azi. Si orice zi din viata poate oferi surpriza unei experiente gastronomice uimitoare. Duminica 4 martie anul acesta a fost o zi la fel de buna ca oricare alta pentru o plimbare prin Belgia. Prin Bruxelles. Un oras pe care, daca l-am vazut prima oara in 1994 si m-a surprins si nedumerit, la fiecare revenire mi-a devenit tot mai familiar si tot mai de-acasa.

Quai au Bois a Bruler

Cand am ajuns prima oara in orasul Bruxelles, cu 18 ani in urma, am locuit la hotel Orion (acum din lantul Citadines), un apart’hotel aflat aproape de Piata Mare, pe langa Catedrala Sfanta Ecaterina, pe latura unei strazi, largi si lungi care se numeste si azi Quai au Bois a Bruler. Camera de hotel, avea ce trebuie pentru gospodarire. Masina de gatit cu gaze, cu frigider, o canapea extensibila, totul pentru gatit cu resursele minime asigurate de diurna. Cheiul cu lemne de ars sau cu butuci de ars, era chiar asa ceva, un chei al unui canal plin cu apa. Insotit pe lungimea lui, de zone pietruite, pietonale, de-o parte si de alta. Apoi tot de-o parte si de alta, carosabil si trotuare, pana la partea presarata de-a lungul, cu casute. Multe casute model tipic belgiano-flamand, una langa alta. Dar, cu restaurante la parter. Multe restaurante, mici, mai degraba bistrouri. Acesta este amanuntul Unu. M-a frapat atunci cheiul, existenta lui, fara nicio legatura cu marea, nu? Dar dandu-ti impresia sau lasandu-te sa crezi ca, odata, marea ajungea, prin canale, si acolo. Graba calatorului si superficialitatea nu m-au lasat sa aprofundez geografia si contextul. Dimineata m-am plimbat prin zona si am descoperit un mic en-gros pentru vanzare de peste, fructe de mare, exista si azi. Mirosul acela atatator, sarat, iodat, de alge, de peste. Acel en-gros raspandea larg mirosul negotului cu peste. Acesta este amanuntul Doi. Deci canalul, istoric, avea un sens. Resturantele, si ele. Lantul hranei arata logic inchis cu mica “piata” de peste, ce arata ca un garaj. De fapt eram in aria magica a vismarkt, a pietei de peste.

Apres 18 ani, pe langa Quai

Inapoi in prezent, 4 martie. Ce sa faci in cateva ore libere, in cadrul programului, intr-un oras asa de mare, atat de repede? Niciodata, desi am cercetat localurile, restaurantele cu specific de pescarie din preajma Groote Markt, nu am insistat pe experimente gastronomice. Desi mi-am fixat punctele de reper pofticioase in zona centrala, m-am hranit cu mici si frugale expediente. Mi-a placut sa absorb gesturi, asezari, vitrine, grupuri si forme de socializare si explorare urbana. Asa ca am raspuns pozitiv propunerii prietenului meu A. Iancu, belgian de peste 20 de ani, sa dam o tura prin preajma Groote Markt, o plimbare rotunda, astfel ca, la un moment dat, sa mancam ceva. Hoinareala nu imi displace, sincer marturisesc si-am zis „Hai!” Am coborat de la hotel, care era pe Rue du Congrés, aproape de Colonne du Congrés, un monument imens, o coloana traiana, dedicata unuia din momentele fondatoare ale Regatului Belgiei. Si apoi inainte pe langa Parcul Regal, tot la vale, am ajuns la Gare Central, apoi pe langa statuia celor doi aventurieri celebri, Sancho Panza si stapanul sau, Don Quijote, aflata in spatele hotelului Best Western. Si asa am ajuns la Groote Markt, pe unde am dat o roata si am privit la adolescentii scouts belgieni. Am mers mai departe, am traversat Boulevard Anspach. Si am ajuns dintr-o data la Noordzee. Acesta este amanuntul Trei. Noordzee se afla in preajma catedralei Sfanta Ecaterina si pe langa Quai au Bois a Bruler. Dupa 18 ani am revenit, miraculos, implinitor si intamplator, in aceeasi zona pescareasca a Bruxelles-ului. „Mergem intr-un loc unde se mananca ciorba de peste! Doar pana la 5 dupa amiaza, cand termina tot, inchid!”, ma pregatise deja Iancu, pe masura ce ne apropiam. „Mai, sa fie, ciorba de peste!” – imaginatia mi-a creat asteptari – „O sa dam peste un restaurant-ceva sau ciorba de peste o fi ca aia mancata in noiembrie anul trecut la Sulina?”

Noordzee

Doar in cativa pasi, ne apropiem de un loc, chiar aparte. Cu firma pe care scrie, usor de inteles, Marea Nordului sau Noordzee. La un colt de strada, pe rotundul de la parter al cladirii, un bar de inox, lung de cativa metri, circular. Inalt de circa un metru si ceva, si lat de un brat, flancat de niste mese. La bar, persoane asezate ca la un bar adevarat, in scopul lui adevarat, de bar. Asteptand livrarea preparatelor cerute, ori infulecand pofticios, hrana din niste boluri. In fata lor este agitatie la preluarea comenzilor, portionarea preparatelor din diverse vase aflate in spatele tejghelei si totul este o combinatie conviviala de servicii gastronomice. Cu un pachet de gastronomi, insirati, perechi, prieteni, in picioare, aflati in diverse stagii culinare. „Ce servim?”, „Pai sa comandam ciorba de peste, doua portii si de baut, un pahar de vin alb, un pahar de vin spumant? ” Da, am decis si am comandat.

Pescareala de la botul pestelui

Supa de peste de la Noordzee poate fi descrisa ca un preparat asemanator unei supe cu bucati de piept de pui. Cu alte cuvinte, bucatile de peste erau fara oase, amalgamate cu vegetale fierte, cu usoare urme de miros de peste, aproape imperceptibile. Legume, probabil telina, morcov, rosii, o fiertura de o consistenta potrivita, cu componentele nici foarte amestecate, dar totusi bine definite. Un gust de supa placut, care nu iti umplea memoria gustativa cu o doza prea pronuntata de aroma de peste. Gustoasa supa, insotita de un pahar de vin alb, sec.

Morala: nu cautati gastronomie pescareasca la Tulcea!

Nu cautati nici macar cherhanale, legale. Din pacate, din nefericire, si cu tristete constatat. Orice handicap cultural gastronomic, poate si trebuie sa ne dea de gandit, ca romani, ca gastronomi. La Tulcea si in judet, avem de-a face cu un paradox, cu un nou exercitiu al formei fara fond. Exista mediu acvatic, avem orasul ca zona de locuire, este un habitat urban, dar lipsesc instrumentele culturii gastronomice: nu esti asaltat de restaurante pescaresti pe faleza, nu exista o oferta gastronomica de bun gust, locala, nu sunt bucatari, ce sa mai vorbim de consumatori. Preparatele din peste sunt prezente accidental, pe ici, pe colo. Pentru prima oara, este in curs un proiect co-finantat de AFCN, contractat cu Asociatia Ivan Patzaichin-Mila 23, de cartare a culturii gastronomice din Delta Dunarii. Cu o echipa condusa de prof. Vintila Mihailescu. Acesta este amanuntul patru. Conform statisticii privind unitatile de alimentatie publica atestate de catre MDRT, in tot judetul Tulcea exista: 1 (un) restaurant pescaresc, 2 (doua) restaurante cu specific local. Restul pana la total? Zeci de restaurante clasice, pizzerie-cofetarie, disco-bar-uri, o cafenea, un snack, o terasa. Si un restaurant vanatoresc. Noordzee ramine un vis, de ce? Au bon entendeur, salut!

Resurse

Rowmania: http://www.rowmania.ro
MDRT: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificate
YELP Noordzee, Bruxelles: http://fr.yelp.be/biz/noordzee-mer-du-nord-bruxelles
Trip Advisor Noordzee, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g188644-d1133830-Reviews-Noordzee_Mer_du_Nord-Brussels.html
Citadines Sainte-Catherine, Bruxelles: http://www.citadines.com/fr/belgium/brussels/sainte_catherine.html
Place Sainte Ecatherine, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g188644-d246036-Reviews-Place_Ste_Catherine-Brussels.html
Boulevard Anspach, Bruxelles: http://en.wikipedia.org/wiki/Boulevard_Anspach

Foto: Tiberiu Cazacioc

.

Despre autor

Tiberiu Cazacioc este implicat in proiecte de comunicare de circa 20 de ani, cu un accent din 2006 pana in prezent, in domenii precum regenerarea urbana, dezvoltarea rurala si produse locale si de traditie, agricultura traditionala. Este implicat in proiecte ale Asociatiei Grupul de Initiativa Radu Anton Roman, Asociatiei Ivan Patzaichin – Mila 23, Slow Food in Romania, fiind angajat curent si in contracte comerciale ale companiei de comunicare DC Communication. Prezent in mediile sociale, precum Facebook, Linkedin, Twitter, Google+, foloseste uzual tehnologiile informatice curente.