Naser 2 ocupa o casa din vechiul cartier al Bucurestiului, careia cuiva i-a facut un mare sopron de lemn alaturi, ca inca o casa cu un etaj, de fapt. O palma pe obrazul bucurestenilor, data de vreun functionar corupt de la ghiseul de autorizatii al Primariei – asta daca nu a fost de-a dreptul idiot sa considere ca a facut un lucru bun. Trist…
Arabii au amenajat casa asa cum stiu ei mai bine, adica arabeste, cu materiale ieftine si cu ce au mai gasit ei la indemana. Si bine au facut, la urma urmei, fiindca se pare ca si-au indreptat atentia spre bucatarie, in mult mai mare masura.
Lucrurile stau cam asa la Naser 2: chiar la intrare, in sala mare de la parterul sopronului au pus niste galantare in care e expusa mancarea, si cea gatita si carnurile pregatite pentru frigare, dupa obiceiul lor. Aici mananca cei care vor doar sa-si astampere foamea, repede, cu nu multi bani. In casa veche au amenajat cateva sali in care stai mai la separeu, cu fete de masa, daca iti comanzi ceva mai sofisticat.
Cred ca e ceva diferenta intre mancarea de cantina din sala mare, facuta pentru numerosii corporatisti din zona, si ce ar putea sa faca Fouad, cheful libanez, daca stai in separeu si vrei ceva mai deosebit, facut cu cele mai bune produse si ingrediente. Din cate mi-am dat seama, dl Faoud stie bine despre ce e vorba in bucatarie si face lucrurile din toata inima. Asadar, nota de la mancare e data mai degraba pentru sala mare, si nu pentru separeuri.
Preturile sunt normale la Naser 2, serviciul rapid si inimos si el, sincer, fara fite inutile. Nu stiu daca toti sunt asa, insa chelnerita noastra ne-a facut sa ne simtim tare bine.
Naser 2 e, deci, cam ceea ce asteapta bucurestenii din acea parte a orasului sa fie, cu mancare rapida si ieftina cand esti pe fuga, ca la un fast-food cinstit, si cu mancare ca la arabi acasa daca chiar vrei asa ceva si daca stii ce si cu cine sa vorbesti. Eu cred ca va avea viata lunga, ca si celalalt Naser,si chiar ii doresc asta. (GB)