Dacă vrei să prepari un desert pe gât de gustos, pe atât de simplu de făcut, încearcă rețeta de cheesecake de la Chef Sorin Bontea. O prăjitură răcoroasă, cu aromă de lămâie, pe care Chef-ul te învață cum să o faci, pas cu pas (urmărește rețeta video).
Ești fan „Chefi la cuțite”? Atunci cu atât mai mult vei aprecia o rețetă venită din partea unuia dintre jurații emisiunii! În cartea de bucate Romania’s Greatest Chefs, Sorin Bontea ne împărtășește rețeta sa de cheesecake cu aromă de lămâie (poți descărca și tu cartea de bucate, gratuit).
Două vorbe despre Chef Bontea
Sorin Bontea și-a făcut „debutul” în bucătărie pe când era un copil, această pasiune fiindu-i insuflată de mama sa, care era bucătăreasă la o grădiniță din București. La 16 ani s-a angajat ca ajutor de bucătar la un restaurant cu specific franțuzesc de pe Calea Victoriei, unde trebuia să care marfă și să curețe cartofi și ceapă. Dar visa la mai mult – voia să cunoască alte culturi gastronomice, să călătorească în lume pentru a cunoaște tainele altor bucătării.
Ocazia i s-a ivit atunci când s-a angajat ca bucătar pe vase de croaziere. Deși o consideră una dintre cele mai grele perioade din viață, acolo a învățat să fie organizat, să respecte regulile, dar și să facă cunoștință cu diverse bucătării ale lumii, în fiecare port în care oprea.
A urmat apoi o carieră de succes: a lucrat la hotel Radisson și a fost chef într-unul din cele mai bune restaurante cu specific străin din Capitală. A avut ocazia să gătească pentru vedete precum Madonna, Van Damme, Nicholas Cage sau alții.
De acolo a plecat jurat la Master Chef, iar din 2016 îl urmărim în emisiunea Chefi la Cuțite, alături de Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
Două vorbe despre cheesecake
Cheesecake-ul este un desert foarte apreciat peste tot în lume, un răsfăț dulce răcoritor, fin și absolut delicios! Are la bază un blat de biscuiți urmat de un strat de cremă fină de brânză și vine însoțit, de cele mai multe ori, de fructe proaspete sau dulceață.
Deși după denumire ai crede că este un desert clasic american, cheesecake-ul are, de fapt, origini grecești. Se pare că elenii considerau acest desert o bună sursă de energie, fiind consumat de atleți în timpul primelor jocuri olimpice, din anul 776 îHr.
De-a lungul timpului însă, rețeta a cunoscut multe modificări și îmbunătățiri, iar americanii sunt cei care au adăugat crema de brânză. În 1872, un fermier din New York a încercat să reproducă brânza franțuzească Neufchatel și așa a descoperit, întâmplător, crema de brânză. Clasicul cheesecake newyorkez are o consistență densă, netedă și cremoasă și este servit fără fructe. În Europa, italienii folosesc ricotta, spre exemplu, grecii brânza feta, iar francezii fac un cheesecake ușor, cu gelatină și brânză Neufchatel. Indiferent însă de rețeta de bază, cert este că rezultatul este întotdeauna fantastic!
Cheesecake à la Chef Sorin Bontea
INGREDIENTE:
- 240 g biscuiți digestivi sau simpli
- 120 g unt topit
- 300 ml smântână lichidă (de gătit)
- 5 ouă (4 ouă și 1 gălbenuș)
- 4 linguri de amidon
- 800 g cremă de brânză
- 1 vârf de linguriță de scorțișoară
- esență de vanilie
- 1 lime sau lămâie
- 400 g smântână normală
- 240 g zahăr
MOD DE PREPARARE
- Într-un bol, mărunțește biscuiții până vor avea textura pesmetului, apoi adaugă scorțișoara și untul topit. Amestecă bine și dă-le deoparte.
- În alt bol, amestecă crema de brânză și zahărul, până ce acesta se topește. După aceea, adaugă toată smântâna, inclusiv cea lichidă, și amestecă bine.
- Adaugă ouăle unul câte unul, apoi amidonul, continuând să amesteci foarte bine pentru a preveni formarea de cocoloașe. Pune și esența de vanilie, coajă rasă de lime sau lămâie, după caz. Stoarce și jumătate de lime în compoziție.
- Pentru coacere, folosește o formă de copt. În primă fază, toarnă amestecul de biscuiți și unt topit, având grijă să apeși foarte bine, pentru a fi presărat egal peste tot. Bag-o la frigider, timp de aproximativ 10 minute, pentru a se întări.
- După ce scoți forma de la frigider, tapetează pereții cu unt și toarnă întreaga compoziție a cremei de brânză preparate anterior.
- Încinge cuptorul în prealabil, la 225°C. Când a ajuns la temperatură, introdu forma de copt și las-o timp de 10 minute. După cele 10 minute, redu temperatura la 110 °C și mai lasă la copt circa 25-30 de minute.
- Oprește cuptorul și lasă preparatul înăuntru pentru încă o oră. Apoi pune forma de copt la frigider, pentru a se răci.
- Între timp, fă o cremă pe care o vei pune deasupra cheesecake-ului: amestecă 400 g de smântână cu 3 linguri de zahăr și amestecă bine până ce acesta se topește. Răzuiește puțină coajă de lime și stoarce și sucul de la o jumătate de lămâie în compoziție. Această cremă, sau mai bine spus glazură, toarn-o peste cheesecake și bagă din nou în frigider până se răcește foarte bine.
- La servire poți folosi orice topping – de cireșe, de fructe de pădure etc. – în funcție de preferințe.
Poftă bună!
Cheesecake cu aromă de lămâie (rețeta video)
Descarcă gartuit cartea de bucate Romania’s Greatest Chefs și descoperă mai multe rețete de la cei mai mari bucătari din țara noastră. Iar dacă îți plac, fă o donație Asociației Dăruiește Viața!