Printre multele tradiții pe care finalul de an le aduce se numărau, de obicei, și petrecerile corporate. Cum însă pandemia a adus o serie întreagă de restricții, printre care și interzicerea meselor festive, companiile trebuie să regândească puțin organizarea unui astfel de eveniment. Soluții există. Iar una dintre ele este o ieșire informală la restaurant cu colegii, la o masă de Sărbători.
Să spunem că 2021 „nu a fost un an ușor” ar fi o afirmație cel puțin modestă. Incertitudinea, mediul politic complet instabil, lipsa de coerență, situația veșnic în schimbare, restricțiile, dificultatea de a face previziuni și multe, multe altele au dat bătăi de cap companiilor. Nici pentru angajați nu a fost mai ușor, din aceleași motive. În plus și stilul de lucru s-a schimbat radical și sunt mulți cei care au lucrat mai mult de acasă decât de la sediul companiei. Ce să mai, nu a fost ușor!
Dar acum am ajuns la finalul anului, Crăciunul se apropie, numărul de cazuri a scăzut (pentru moment) și tot ce vrem e să uităm, măcar pentru o vreme, de tot ce a fost greu. Să ne bucurăm de perioada asta frumoasă a anului și de cei din jurul nostru.
În mod uzual, petrecerea firmei de final de an era prilejul perfect de a ieși din mediul de lucru formal și de a te conecta la un nivel mai personal cu colegii, de a socializa și de a vă relaxa și distra împreună. Cum însă evenimentele private sunt interzise, clasica petrecere de Crăciun se poate transforma într-o ieșire la restaurant cu colegii, la o masă de Sărbători. Și poate că o astfel de ieșire e mai importantă ca oricând, pentru a da un suflu de optimism și, de ce nu, recunoștință pentru eforturile tuturor.
Cum stăm cu restricțiile impuse de COVID-19?
Primul lucru cu care trebuie să te pui la curent sunt restricțiile impuse de pandemie.
Deși rata de incidență în București a scăzut la 1,35 (în data de 6 decembrie), restricțiile rămân însă în vigoare pentru că au fost decuplate de rata de incidență COVID. Măsurile sunt stabilite prin hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă, pentru toată țara, indiferent de rata de infectare. Iar Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis să prelungească restricțiile deja în vigoare până la data de 8 decembrie, în contextul generat de noua tulpină Omicron.
Așadar:
- Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci rămâne interzisă.
- Activitatea în restaurante şi cafenele (în interior precum şi la terase) este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5:00 – 22:00. Același lucru este valabil și pentru restaurantele şi cafenele din interiorul hotelurilor.
- Participarea este permisă pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele trecute prin boală (care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).
- Evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) sunt interzise.
În aceste condiții, e clar că nu se poate vorbi de petrecerile fastuoase din trecut – cel puțin în cazul companiilor cu un număr mare de angajați. Însă o ieșire amicală la restaurant, cu respectarea restricțiilor, cu mâncare și muzică bună, se poate organiza.
Organizare în șase pași
Chiar dacă anul acesta ieșirea la restaurant cu colegii la o masă de Sărbători va fi mult mai restrânsă, asta nu înseamnă că nu e nevoie de ceva planificare. Iar dacă organizarea a picat în sarcina ta, e bine să ții cont de câteva ponturi.
- Alege atent data. E oarecum un punct evident, dar cu cât de organizezi mai repede, cu atât poți alege ziua care vă convine cel mai mult, în locația care vă place. În plus, ar fi bine să alegi o dată cât mai apropiată de Sărbători, dar nu o programa cu doar o zi-două înainte de Crăciun – fiecare are treburi pe acasă, cadouri de luat și tot așa.
- Stabilește bugetul. Până la urmă, de aici pleacă totul. În funcție de bugetul de care dispui poți alege un anumit restaurant, ce include meniul, dacă se oferă sau nu și câte un mic cadou angajaților din partea firmei și așa mai departe.
- Alege locația. Aici trebuie să te gândești în primul rând la buget și la numărul de persoane care vor participa. Evident, o ieșire organizată cu 20 de colegi nu se compară cu o petrecere pentru 100 de angajați! Plus că locațiile sunt obligate să funcționeze la capacitate de maxim 50%! Fă o listă scurtă cu câteva locuri care îți plac, află care sunt condițiile pe care localul trebuie să le respecte, studiază ofertele și apoi alege-o pe cea mai atractivă pentru compania ta. O altă variantă este să mutați petrecerea în afara orașului, ca un fel de team building, poate undeva la munte, dar asta înseamnă o organizare mai complexă (transport, cazare etc.) și costuri mai mari.
- Discută meniul. Multe restaurante vin cu oferte speciale pentru astfel de mese și pentru că au multă experiență, cel mai bine este să mergi pe recomandările lor – cu siguranță bucătarul știe cum să alcătuiască meniul așa încât toată lumea să fie mulțumită.
- Distracția e cea mai importantă. În mod normal, era ceva obișnuit ca la petrecerea firmei să fie chemat un DJ și să se danseze. Variante există oricum ca toată lumea să se simtă bine și se pot planifica tot felul de momente speciale – jocuri, Secret Santa, fotografii inedite etc.
- Nu uita de momentul discursului. E frumos ca șeful să țină un mic speech prin care să-și arate aprecierea și poate chiar să povestească pe scurt despre planurile de viitor.
Restaurante la care să ieși pe final de an colegii, înainte de Crăciun
Discută și cu colegii și ia pulsul prin firmă. Ce tip de restaurante le place, ce atmosferă, care sunt preparatele lor preferate? În funcție de asta, orientează-te atunci când alegi localul la care să ieșiți.
Luați masa la înălțime
NOR – Sky Casual Restaurant
NOR – Sky Casual Restaurant este unul dintre cele mai apreciate restaurante din București, un punct de referință pentru că este cel mai înalt loc unde poți lua masa. Nor se află la etajul 36 al clădirii Sky Tower din Floreasca (la 136 m înălțime) și oferă o priveliște fantastică asupra orașului! Este un restaurant elegant, spațios și aerisit, amenajat cu mult bun gust, perfect pentru a savura o masă gustoasă și a socializa într-un cadru relaxat, călduros.
Meniul este cu specific internațional, inspirat din cele mai faimoase bucătării ale lumii, ținând însă cont de preferințele autohtone. Mâncarea este foarte bună și fiecare preparat are ceva deosebit, care surprinde și provoacă imaginația – de la platingul original, până la combinații inedite și îndrăznețe de gust.
Revenind la partea de evenimente, NOR are o capacitate de 220 de persoane însă, așa cum spuneam, ținând cont de noile reglementări, funcționează la capacitate de 50%. În mod normal aici se poate organiza orice tip de eveniment – de la cele de business (de exemplu lansări de produse sau evenimente dedicate partenerilor), la petrecerea de Crăciun a firmei, zile de naștere etc. Și vin și cu oferte pentru evenimente speciale (care includ meniuri cu platouri mixte, open bar și spațiul foarte generos) și de la planificarea set-up-ului conform nevoilor pe care le ai, până la derularea evenimentului într-un mod prietenos, dar profesionist, totul e pus bine la punct.
Oricum ar fi, cu siguranță la NOR veți avea parte de o adevărată experiență, iar ieșirea cu colegii va fi una foarte reușită! Mergi să iei masa acolo și ai să te îndrăgostești, cu siguranță, de acest restaurant! Apoi vei decide și dacă este locul potrivit pentru evenimentul tău.
Aria TNB
Aflat chiar pe acoperișul Teatrului Național, la kilometrul 0 de la Universitate, Aria TNB este un alt restaurant foarte frumos care de asemenea oferă o priveliște fantastică asupra Capitalei. Însă panorama este dublată de designul spectaculos al spațiului, de mobilierul elegant, de plantele luxuriante care dau un farmec aparte și de atmosfera specială.
Aria TNB are la interior un salon semicircular, de 600 m², dar și o terasă mai mult decât generoasă, de 1200 m². În mod normal, pot găzdui între 100 și 600 de persoane, așa încât este, cu siguranță, locul ideal unde să organizezi un eveniment fie el privat sau corporate (atunci când restricțiile nu interzis asta). Am zis că nu strică să știi asta, pentru viitor.
Conceptul cheie, așa cum spuneam, este unul dominat de eleganță. ARIA este o oază de liniște în inima Bucureștiului, un loc impresionant prin designul interior, dar și prin poziționare. Eleganța spațiului este dublată de cea a preparatelor și a modului în care sunt prezentate, care îi poate mulțumi chiar și pe cei mai exigenți invitați.
Aria TNB este un loc în care se organizau frecvent tot felul de evenimente – de la lansări de produse, la petreceri sau festivități elegante. Deci au experiență și te ajută cu tot ce ai nevoie, fie că e vorba de organizare, suport tehnic, muzică și momente artistice sau de entertainment. Deci cu siguranță merită menționat printre restaurantele la care să ieși cu colegii la masă pe final de an, înainte de Sărbători.
Amethyst Sky Bar
Rămânem tot în zona restaurantelor la înălțime și ajungem de această dată la Amethyst Sky Bar. Situat pe acoperișul hotelului Union Plaza, restaurantul este foarte spațios, elegant, bine amenajat, cu mâncare bună și mai ales o listă de vinuri, cocktailuri și bere artizanală impresionantă. Contemporan, uber-chic și într-o clasă proprie, Amethyst Sky Bar oferă o experiență senzorială totală, de la ambianță și priveliște, la mese și muzică. Și de aici ai una din cele mai frumoase priveliști asupra Bulevardului Unirii – vezi tot Bulevardul Unirii, până la Palatul Parlamentului, iar personalul este extrem de atent și profesionist.
Barul este amenajat modern și oferă cocktailuri selecte și diverse băuturi, iar în meniu găsești preparate de tip fusion, precum și mâncăruri românești tradiționale.
Amethyst Sky Bar are capacitatea de a organiza tot felul de evenimente private – de la nunți și botezuri, la petreceri și zile de aniversare. Chiar dacă momentan sunt interzise. Oferta poate fi personalizată în funcție de cerințele clientului, iar pachetul include spațiul (inclusiv terasa), întâmpinarea oaspeților cu vin spumant, decorarea meselor cu lumânări, două locuri de parcare în fața hotelului, ba chiar și prețuri preferențiale pentru cazare (dacă e nevoie). Pornind de aici însă, coordonatorul lor de evenimente poate veni cu tot felul de soluții așa încât totul să fie exact cum îți dorești.
18 Lounge
Situat la ultimul etaj (al 18-lea) din clădirea City Gate South Tower din Piața Presei Libere, 18 Lounge este un alt restaurant minunat, care oferă un melanj unic între gastronomie bună, muzică de calitate, design excelent și o panoramă uimitoare asupra parcului Herăstrău și bulevardului Kiseleff. Are o arhitectură a spațiul foarte interesantă, cu un perete format din geamuri neîntrerupte – toată lumea o să vrea o poză acolo, garantat! În plus, locația e spațioasă (are 180 de locuri la interior și 60 pe terasă, în mod normal, dar acum trebuie să funcționeze la 50% capacitate).
Meniul este variat, inspirat din cele mai importante bucătării din lume, iar accentul se pune întotdeauna pe calitatea ingredientelor proaspete. Barul lung de 15 metri este primul indiciu că băuturile sunt un alt punct forte al restaurantului. Meniul include rețete celebre servite din pahare clasice, dar și propuneri originale cu parfum de povestit mai departe.
În mod obișnuit, 18 Lounge era un spațiu preferat pentru petreceri de tot soiul și pot adapta oferta în funcție de evenimentul pe care ți-l dorești. Cu siguranță merită încercat!
Cină într-un mediu intim
Il Locale
Il Locale este un restaurant italian trendy în Bucureşti. Situat în Parcul Herăstrău, cu vedere spre lac, restaurantul are 100 de locuri înăuntru şi 85 pe terasă (asta când funcționează la capacitate de 100%). La ei poţi oricând să te bucuri de un prânz business sau de o cină intimă cu preparate din bucătăria italiană modernă creată de Chef Alex Bignotti şi echipa sa. Chef Bignotti și-a dezvoltat pasiunea pentru bucătăria italienească într-un restaurant cu o stea Michelin și a avut ocazia de-a lungul timpului să lucreze alături de Gordon Ramsey.
Meniul include o serie de preparate inovatoare și oferă multe opțiuni sănătoase, făcute din produse proaspete și ingrediente importate pentru a asigura autenticitatea absolută (la ei ai să găsești, spre exemplu, carnea de vită Chianina, din Toscana, din care iese o Bistecca alla Fiorentina excelentă).
Restaurantul arată foarte bine, amenajat cu mult bun gust și atenție la detalii. Lucru pe care îl vei remarca, cu siguranță, și în cazul în care veți organiza aici cina corporate de anul acesta. De la felul în care este decorata masa, la tacâmuri și veselă, atmosferă, mâncare și vin… toate contribuie la un răsfăț bine meritat! Mai ales pe final de an.
DESCHIS Gastrobar
Situat pe acoperișul fostei fabrici Industria Bumbacului, DESCHIS Gastrobar este unul din locurile boeme ale Bucureștiului. Toată vara aici se adună o comunitate frumoasă de oameni creativi, care vor să se simtă pe terasa spațioasă (de 500 mp) ca într-o vacanță pe malul mării. Iarna, spațiul interior este deschis pentru cei care vor să le treacă pragul – poți merge cu laptop-ul la ei în sufragerie, la lucru, sau după-amiaza să mănânci ceva bun, ori seara cu gașca la un drink.
Anul acesta au reamenajat locul la interior și au făcut-o cu „gândul la natură și la separări, la împreună, limite, lumină, apropiere, liniște, bucurie, deschis. Am simțit însă că e important să existe locuri în care să ne adunăm, să fim împreună. Chiar timid, cu limite, precum copacii.” Ce a ieșit e un gastrobar ca un living room, în care se întrepătrund zonele de luat masa cu cele de lounge. Un open space de 400 mp, cu o capacitate de 90 de persoane, cu spațiu berechet și în condiții de siguranță. Cu multe plante, culoare, limite, intimitate. Cu un meniu cu mâncare urbană, internațională și băuturi atent alese. Iar la toate astea se adaugă o echipă tânără, cu super vibe.
Au program de marți până duminică (de la 12.00 la 21:00) și e un loc perfect dacă vrei să încerci un nou working space (singur/ă sau cu echipa ta), pentru group meetings – în orice grup ai fi, că vă vedeți cu treabă sau de fun, locul e de încercat musai. Un loc pentru evenimente private de tot felul, dar și conferințe și workshop-uri.
Așadar, sufrageria generoasă de la DESCHIS e locul perfect pentru a găzdui o zi specială, o întâlnire cu colegii la masă, pe final de an, înainte de Sărbători.
Sensio Living
Sensio Living este un cocktail & social bar versatil și convivial din nordul Bucureștiului, pe Calea Floreasca 212, una dintre cele mai elegante zone din Capitală. Are vedere la Lacul Floreasca, cu mult soare și lumină care inundă spațiul prin ferestrele mari în timpul zilei și cea mai bună cafea care să îți energizeze întâlnirile; după-amiaza atmosfera este perfectă pentru after-work chill-out, iar seara poți merge la un pahar de vin sau un cocktail delicios, sau să participi la o seară de jazz, spre exemplu.
Poți rezerva întreaga locație pentru un eveniment privat (aniversare, majorat, evenimente de familie sau business și, bineînțeles, petrecerea firmei de Crăciun), pentru care colaborează cu cele mai bune firme de catering și cei mai în vogă entertaineri. Sensio Living este o alternativă creativă și relaxată pentru orice party privat, meeting, workshop sau evenimente corporate, un spațiu ideal de socializare pentru grupuri mici și medii (având 60 de locuri/seating sau 90 de persoane pentru evenimente tip cocktail).
Living-ul este un… living room în adevăratul sens al cuvântului, oferind un spațiu convivial, pentru grupuri mici care doresc să aibă căldura și siguranța unei case, dar totodată să beneficieze de servicii profesioniste și sigure pentru bar, catering și enterteinment. Așadar, o locația ideală și modulabilă pentru un party privat. În plus, spațiul e deja pregătit de Crăciun și arată minunat!
Atmosferă tradițională
Caru’ cu Bere
Caru’ cu Bere este unul dintre puținele locuri ale Bucureștiului unde parcă nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura amintește celor care-i calcă pragul de ce Bucureștiul a fost considerat odată Micul Paris. Clădirea care găzduiește restaurantul este declarată Monument de Istorie și Arhitectură, nu degeaba fiind considerată o emblemă a orașului.
Este unul dintre cele mai cunoscute restaurante pentru mâncarea tradițională românească, mereu plin de oaspeți – localnici și turiști. Și de ce nu ar fi, când mâncarea e bună și meniul bogat, restaurantul în sine arată ca desprins dintr-o filă de istorie (istorie veche de peste 130 de ani), iar atmosfera e mereu plină de veselie și voie bună – mai ales dacă prinzi și un spectacol de dans 😊 Tocmai de asta a și fost mereu unul din cele mai căutate localuri pentru petrecerile de final de an. Locuri sunt destule, pentru toți (dar dacă vrei să prinzi o masă tot ar trebui să vorbești cu ei din timp). Restaurantul are aproximativ 350 locuri, iar crama, „Muzeul berii”, aproximativ 150 locuri. Nu uita însă că trebuie să respecte și ei restricția de a primi oaspeți până la maxim 50% din capacitate.
Și dacă ei nu se pricep să organizare o masă mai festivă ca la carte, atunci cine? Vorba aia, doar fac asta încă de pe vremea în care printre oaspeții de seamă ai berăriei se numărau mușterii precum Caragiale sau Coșbuc. Așa că de cauți un restaurant la care să ieși cu colegii la masă pe final de an, nici că vei găsi un loc mai potrivit!
Taverna Sârbului
Taverna Sârbului este un restaurant cu specific sârbesc în care te vei simți imediat ca într-un restaurant de la munte, de la noi. Spațiul generos, mobilierul de lemn, acoperișul din lemn, sau șemineul care dă locului un farmec aparte – toate se potrivesc de minune pentru o seară de iarnă petrecută în compania prietenilor sau a colegilor de birou! În meniu vei găsi tot felul de preparate sârbești, dar nici mâncarea românească nu se lasă mai prejos și vine cu tot ce are ea mai bun și mai tradițional! Gustări, ciorbe, specialități, dar și pește sau preparate la grătar… ai foarte multe opțiuni și îți va fi greu să te decizi pe care să-l încerci!
Au și meniuri speciale pentru ocazii deosebite și opțiunea de open bar.
Fine dining
L’Atelier Relais & Chateaux
Alege L’Atelier Relais & Chateaux dacă ești în căutare de o cină fine dining în adevăratul sens al cuvântului. Chef Bogdan Alexandrescu este unul dintre cei mai talentați bucătari români și cu siguranță vă va surprinde cu propunerile sale de preparate. Mai ales că au pus la punct pregătirile pentru astfel de mese private.
L’Atelier este un restaurant încântător, cu un concept gastronomic neonostalgic și propune un fine dining bazat pe simplitate și desăvârșit prin contemporaneitate. Chef Dexter afirmă curentul întoarcerii la natură și al respectului față de moștenirea culinară și față de specificul local. În viziunea sa, gusturile care ne-au definit copilăria redevin actuale, trăind o nouă poveste prin tehnicile și expresivitatea gastronomiei moderne.
Restaurant Diplomat
O atmosferă foarte elegantă vei regăsi și la Restaurant Diplomat, unul dintre localurile selecte ale Bucureștiului, și unul cu o istorie bogată. La propriu. Pentru că în 1922, colonelul St.E. Greble Junior și Alexandru Marghiloman pun fundațiile Country Club Băneasa, din care aveau să facă parte mari personalități ale epocii, într-o vilă centrală construită de arh. Ion Mincu. Ulterior, clubul va găzdui restaurantul Diplomat.
Aproape 100 de ani mai târziu, păstrează atmosfera locului, într-o notă mai modernă, dar la fel de elegantă! În meniu vei regăsi rețete de tradiție din întreagă lume, reinterpretate într-o manieră contemporană, dar și multe vinuri de excepție!
Sunt multe restaurante din București potrivite pentru cine speciale. Și cu siguranță mult mai multe ar merita câte o recomandare. Noi am selectat doar câteva dintre ele, așa încât să nu îți facem alegerea prea grea.
Chiar și în condițiile în care mesele festive sunt interzise, asta nu înseamnă că nu te poți bucura de compania câtorva colegi, într-un restaurant bun, cu mâncare excelentă și o atmosferă aparte. Avem nevoie de puțină bucurie mai mult ca oricând și merită să sărbătoriți încheierea unui an plin de provocări!
Citește și:
- Unde ieșim în București când vrem să bem un vin fiert excelent?
- Cele mai bune băuturi calde (pentru zilele reci) din București
- 15+ restaurante noi din București, deschise în 2021, pe care merită să le vizitezi