Mai jos e scrisoarea unei corporatiste care s-a hotarit – ca multi altii, de altfel – sa schimbe atmosfera de spital din office buildingurile bucurestene pe o curte cu flori de la tara. Am rugat-o sa imi scrie dupa ce am mancat dulceata si prajituri facute de ea, la Racos.
GB
***
Draga George,
In randurile de mai jos este vorba despre dulceata, despre preparate de casa. Si mai este vorba de povestea unei corporatiste – Manuela Constantin: ex-contabila, ex-banker, ex-consultant financiar – care a devenit creativa si in alte zone de activitate si s-a oprit la… dulceata!
Povestea a inceput in 2008, cand am cumparat casuta din Racos, judetul Brasov. A fost dragoste la prima vedere. Imi doream sa fac o investitie, sa am o curte in care sa beau o cafea dimineata, in scurtele vacante pe care le aveam (prinsa in munca de birou fiind). Casuta are o curte cu multe denivelari, delusoare, si e binecuvantata cu cite ceva din toate: meri, un par, pruni, un nuc, putina vie, corcodusi, zarzari, agrise, coacaze negre si rosii, soc, trandafiri.
In acea vreme nu stiam ce fel de investitie avea sa devina: Camara de la Racos!
Anii au trecut si am cam neglijat casuta si gradina (mai bio decit merele alea…, stropite doar de ploaie, zapada si ce a mai dat Dumnezeu sa cada pe pamant), prea multe nu am facut acolo si, chiar si acum, sint foarte multe de facut. Am vizitat-o extrem de rar, ca pe o bunicuta uitata, cu toate ca ea, oamenii cu care am acum legaturi stranse, de suflet, si locurile minunate de acolo, imi incarcau sufletul de fiecare data cand o vizitam.
Incet-incet, am inceput sa simt cum ma sufoca mediul politizat, greoi, inert al corporatiilor (sint lucruri de invatat si facut si acolo, dar …), incepea sa nu prea mai fie pentru mine, mai ales ca nu imi permitea sa ma bucur de natura, de copaci, de gradina mea.
Acum vreo 2 ani, in 2012, am inceput sa desenez. Mai intai portrete in creion, apoi pictura in acrilice si acuarele, pe carton panzat sau pe sticla. Ma facea sa uit cum trece timpul, sa ma relaxez total. Oricarui om superstresat, ii recomand sa invete sa deseneze cu doamna Iudita Pelea. Va ia doar vreo patru zile sa invatati, dar va ofera un instrument de relaxare nepretuit. Chiar am participat la o expozitie luna trecuta: “Dreptul la creatie”. Dar…
Oameni buni, mie imi place la bucatarie, imi place sa gatesc. M-am trezit acum vreo citeva luni cu o fixatie: vreau sa fac dulceata! Pur si simplu, asa, dintr-odata. Cu vreo patru ani in urma, a fost unul din ultimele lucruri facute impreuna cu mama mea (la scurt timp dupa aceea a murit): am dulcetarit si am experimentat impreuna retete mai altfel: zarzare cu portocale, rubarba cu capsuni, bobite de soc, prune cu nuca.
Asa ca, pe la sfarsitul lui mai, am inceput: dulceata de arpagic, dulceata de rubarba cu capsuni, dulceata de rubarba cu scortisoara. In fiecare weekend, ori pictam pe sticla, ori dulcetaream. Mai nou, nu pot gati fara sa mormai macar, daca nu sa lalai, sa cant ceva, acolo, o zumzaiala cat de mica!
De cand ma stiu (chiar si in scoala), dar mai ales in perioadele in care am lucrat in firme cu putini angajati, colegii mei au gustat din ceea ce am preparat: ba clatite, ba o prajitura, ba o dulceata, o socata, un sirop de tuse macar :))
Am inceput sa caut retete si sa le pregatesc: dulceata de piersici cu rozmarin, dulceata de caise cu menta. Si am tot facut… Pana la urma, sfarsitul a venit, inevitabil: colaborarea mea cu firma de consultanta unde lucram s-a incheiat. Nu mai eram de acolo, nu mai rezonam cu nimic din ceea ce se petrecea acolo. Imi place mult contactul cu clientul, imi place sa vin in ajutorul lui, dar activitatea aceea nu mi se mai potrivea. Prefer sa imi indulcesc clientii, iar astazi asta fac, sint libera sa imi dedic tot timpul cautarilor de noi retete si clientilor mei.
Uneori, ma mai lupt cu structura rigida de corporatista cu care m-am potcovit in peste 20 de ani de munca de birou (sint mai retinuta, imi mai blochez creativitatea, mi se mai pare ca exagerez, ca nu pot glumi prea mult, ca trebuie sa fiu serioasa etc.), dar nu ma las. Eu am facut toate fotografiile produselor pe care le-am postat pe internet, eu am gandit newsletterul, eu am conceput etichetele. Probabil ca toate acestea vor mai suferi schimbari in timp, pe masura ce voi deveni mai libera in gandire, voi avea tot mai mult curaj sa creez!
La inceputul lui iulie, am inregistrat un PFA pentru a face ceea ce imi doream si am creat brandul (ei, stiu, acum suna pretentios, dar eu asa simt, ca e un brand) “Camara de la Racos”. Am creat o pagina de facebook pentru produse, am organizat o seara de degustare, am lansat un newsletter saptamanal. Vreau ca oamenii sa guste ceva bun, preparat cu mult drag, ceva dulce si cantat. Iar cei care au gustat pana acum, sint incantati si revin.
Eu te-as invita sa afli si sa vezi si mai multe pe pagina de facebook “Camara de la Racos”: https://www.facebook.com/pages/Camara-de-la-Racos/1480528498856641
Manuela Constantin
