Osteria Ciao Niki
e o bacanie cu niste mese in care se poate manca ce iti alegi din galantar sau ce iti pregatesc rapid cei de acolo, sau invers, un restaurant (o “osteria) cu un mic magazin de delicatese italienesti si vinuri in el – cum vreti sa o luati.
Ciao Niki a fost deschis(a) in ianuarie 2015 la parterul unui bloc nou de pe Eminescu, intre Polona si Tunari. E foarte luminos, cu geamuri mari, pana la podea. Mobilierul e simplu, auster, rustic, scaune si mese de lemn, neacoperite. In fundul salii nu prea mari au o bucatarie de apartament de-a lungul peretelui, despartita de sala de o tejghea. Pe alta latura au galantarele cu mezeluri si branzeturi italienesti (presupun), cu pungi de paste, uleiuri, sticle de vin si altele de-ale gurii.
Meniul e simplu la Ciao Niki, dupa cum iti dai seama repede cand intri intr-un asemenea local, e un concept foarte raspandit in Occident si care prinde din ce in ce mai bine si la noi. Iti poti alege din produsele expuse, care sunt taiate si puse direct pe farfurie, sau poti alege dintre cele cateva feluri de mancare gatita sau pe care o prepara fetele pe aragaz. Fiindca am vazut numai fete acolo, in frunte cu duduia Nicuta, care e si patroana si bucatareasa si da ordine la toti. Mancarea e normala, relativ simpla, nimic special.
Serviciul a fost mai lent decat te-ai fi asteptat intr-un asemenea loc, a durat destul de mult sa primim mancarea, desi nu era multa lume in restaurant. Niki face ceva teatru acolo, incercand sa creeze o atmosfera autentica italieneasca, vorbeste tare cu cei din celalalt capat al salii, e familiara si vrea sa fie chiar prietena cu toata lumea – o abordare care prinde foarte bine la spectatorii bucuresteni putini obisnuiti cu asa ceva. Nu mi-am dat seama daca e cu totul naturala limbutia duduii Nicuta sau daca e o mica stratagema, insa da foarte bine la public, asta e sigur, unii clienti erau vizibil impresionati de ce li se intampla.
Preturile nu sunt chiar de osteria, insa raman normale fata de ce vedem in alte locuri.
Modelul de bacanie – restaurant prinde bine si in Bucuresti, asa cum se intampla prin alte parti. Si cele cu mancare rece, care au o masa sau doua la care te poti aseza si primi in farfurie produsele direct din galantar, pana cele care fac si ceva cald, pe loc, o supa si inca unul sau doua feluri – nu multe, oricum. Si, daca se adauga si celelalte ingrediente care sporesc increderea clientului: patronul e si bucatar si e tot timpul printre clienti, produsele si bucataria sunt la vedere si te poti uita cum invarte cu lingura in oala de pe foc, clientii sunt obisnuiti ai locului si vorbesc familiar cu cei de acolo, atunci sansele de succes sunt si mai mari. Iar daca ai si ceva aplecare si apetit pentru atragerea atentiei, cu atat mai bine. Si duduia Nicuta le are, la fel ca si vecina ei, Beca, asa ca va avea succes, cu siguranta…
