„Declaratie de razboi” restaurantelor care dau mancare proasta bucurestenilor
17 martie 2011
In Romania, mostenirea si potentialul socio-cultural ale actului gastronomic sunt putin folosite; calitatea produselor si cea a serviciilor sunt prea des proaste, relatiile dintre principalii actori (furnizori – prestatori – consumatori) sunt degradate si tensionate, generatiile tinere si-au format reprezentari si comportamente greu reconciliabile cu sistemul axiologic la care inca ne raportam. Cele mai proaste restaurante din Bucuresti sunt cele cu bucatarie “traditionala romaneasca”! Patronii de restaurante si bucatarii s-au invatat sa ne dea mai mult semipreparate sau chiar feluri luate de-a gata direct de pe rafturile pentru saraci ale supermarketurilor, iar bucurestenii s-au obisnuit sa creada ca asta e normalitatea.
Proiectul Restograf s-a nascut din nemultumirea fata de aceasta stare de lucruri si este contributia noastra la „restaurarea normalitatii”, cu mijloacele pe care le avem la indemana. Ceea ce unora le va parea o adevarata „declaratie de razboi”.
Numele “Restograf” vine de la Restaurant + Monografie, insa profitam si de asocierea inevitabila cu “Harta”.
Cine suntem
Restograf.ro este unul dintre instrumentele de lucru ale unui Grup de reflectie si atitudine alcatuit din consumatori avizati, interesati de gastronomie nu doar ca act individual, hedonist, ci sub toate dimensiunile sale: sociala, (inter)culturala, stiintifica, si, daca se va ivi prilejul, char si politica. Aparam interesele consumatorului obisnuit de act gastronomic in relatia sa cu ceilalti actori ai acestei interactiuni sociale fundamentale – producatorii, prestatorii si organizatiile lor profesionale.
Obiectivele noastre generale sunt:
(Membrii fondatori sunt prezentati pe site – Despre Noi)
Deontologie
Fiecare dintre membrii fondatori si-a construit si si-a consolidat reputatia profesionala in domeniul sau de activitate respectand principiile morale universale, precum si pe cele particulare ale meseriei lui. Succesul demersului nostru se bazeaza in intregime pe obiectivitatea cu care suntem creditati la nivel social si pe refuzul compromisului. Prin urmare, toate evaluarile si recenziile pe care le vom face trebuie privite ca fiind tributare doar unei subiectivitati inevitabile datorita naturii obiectului cercetat si nu unor interese sau simpatii ascunse.
Continut
Pentru inceput, principalele noastre arme in aceasta “lupta” sunt critica acida si laudele retinute pe site-ul Restograf. Acesta contine evaluari si descrieri ale restaurantelor din Bucuresti, topuri, articole, stiri, comentarii, dezbateri.
Datorita subiectivitatii intrinseci si a reprezentativitatii statistice limitate a actului de evaluare asupra unui obiect de o asemenea natura, am impartit rezultatele dupa principiul uniformitatii si consistentei sistemului de criterii folosit in fiecare caz. Astfel, opiniile noastre sunt intotdeauna separate de cele ale cititorilor (in primul rand, din cauza distorsiunilor pe care le poate produce anonimatul), de cele ale personalitatilor citate si de cele insele ale celor evaluati.
Cititorii pot face propriile evaluari, dupa acelasi sistem de criterii si de notare ca acela al Restograf. Restaurantele isi pot face propria prezentare, inclusiv cu texte si cu fisiere atasate. Pe Forum fiecare cititor isi poate prezenta experientele, isi poate exprima opiniile si le poate comenta pe ale celorlalti, ne poate interpela, ne pune intrebari sau asteapta raspunsuri de la reprezentantii restaurantelor sau de la ceilalti cititori, respectand regulile obisnuite de interactiune sociala specifice Internetului.
Ca in orice demers de tip jurnalistic, informatiile publicate pe Restograf.ro trebuie privite cu discernamant si cu spirit critic. Eventualele erori, lipsuri sau stangacii ar trebui puse pe seama resurselor limitate pe care le avem la dispozitie in acest moment pentru un astfel de demers jurnalistic, si nu pe reaua noastra credinta.
Lansarea oficiala a Proiectului restograf si a Manifestului a avut loc pe 17 martie 2011 la Hotelul Marshal, in prezenta a numerosi sustinatori.