La origine « stiinta stomacului », gastronomia devine in timp o adevarata arta de a prepara mancaruri alese si de a le aprecia. Gastronomia incepe atunci cand nu ne mai este foame. In prezent este o arta, un lux, o filosofie de viata si o stiinta foarte precisa. Gastronomia vine de fiecare data cu o poveste – a unui loc, a unei traditii, a unui om – tradusa in arome si forme, asociata cu alte povesti. Este un soi de magie a gustului, o fictiune senzoriala, o teatralizare a aromelor, un ritual al placerii.
In 2010, “le repas gastronomique a la francaise” este inscris in patrimoniul imaterial al umanitatii cu tot ce presupune acesta: produse locale, de buna calitate, selectie de feluri de mancare, din locuri diferite, “mariajul” intre bucate si vinuri, arta de a aranja masa, conversatia. De atunci, in fiecare an, Franta celebreaza aceasta recunoastere printr-o sarbatoare a gastronomiei: timp de trei zile in toate restaurantele, bistrourile, barurile si pietele din Franta, oamenii degusta feluri de mancare pregatite de “chefs” bucatari cu cele mai alese produse. Sarbatoarea s-a raspandit si in afara Frantei, in acele locuri unde gastronomia franceza este apreciata, pentru a face placere “connaisseur”-ilor, sau acolo unde este mai putin cunoscuta, pentru a promova produsele frantuzesti si a sensibiliza publicul larg sa consume cu placere produse de buna calitate.
In acest an, “La Fete de la Gastronomie” are loc intre 26 si 28 septembrie. Sarbatoarea va fi organizata si in Bucuresti si va include degustari, expozitii, meniuri personalizate in cadrul restaurantelor purtand sigla Fête de la Gastronomie, ateliere de oenologie, oferte promotionale pentru produsele de origine franceza in lanturile de retail etc. Camera de Comert Franceza in Romania, Ambasada Frantei in Romania, Institutul Francez si UBIFRANCE sunt partenerii acestui eveniment.
Pe langa o serie de restaurante cu specific francez, bistro-uri, brutarii si patiserii care s-au afiliat la eveniment, vor lua parte la eveniment si hypermarketurile care vor amenaja in magazinele lor zone dedicate produselor de origine franceza, cu oferte promotionale.
In zilele de 27-28 septembrie, Institutul Francez va gazdui pe cei interesati in cadrul Zilelor Portilor Deschise, organizand degustari de produse cu specific francez, expozitii tematice, filme la sala Elvire Popesco.
www.facebook.com/fete.gastronomie.roumanie
(comunicat de presa)