Vitis Metamorfosis, investitie de 5 milioane de Euro in Podgoria Dealu Mare
Producatorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis finalizeaza anul acesta o investitie de 5 milioane de euro in proiectul viti-vinicol din Podgoria Dealu Mare si anunta parteneriatul cu distribuitorul Heinrig pentru piata locala.
Investitia a presupus achizitia a 100 de hectare de teren, dintre care 67,5 hectare plantate cu vita-de-vie, in centrele viticole Urlati, Fintesti si Naeni, din Podgoria Dealu Mare, replantarea unei suprafete de 52,5 hectare, precum si achizitia, renovarea si retehnologizarea cramei de la Vadu Sapat. Aceasta a fost realizata incepand cu anul 2008 si va fi finalizata pana la sfarsitul anului in curs. Fondurile alocate proiectului reprezinta atat contributia actionarilor, cat si finantare europeana atrasa.
Planurile pentru urmatorii doi ani prevad plantarea intregii suprafete de teren aflata in proprietatea companiei si amenajarea cramei in vederea desfasurarii unor activitati turistice specifice industriei. In acelasi timp, Vitis Metamorfosis se va concentra si pe activitatea de export.
„Cand i-am propus Marchizului Piero Antinori sa viziteze podgoriile din Romania am stiut ca potentialul viti-vinicol al acestei tari il va convinge sa demareze un proiect aici. Parteneriatul cu Halewood Romania a asigurat infrastructura locala, iar asocierea cu oenologul Fiorenzo Rista a constituit liantul dintre cei doi producatori consacrati si a garantat derularea investitiei. Prin finalizarea acestei investitii, anul 2013 va ramane un reper important in istoria companiei. Astfel, in urmatorii ani, vom putea oferi iubitorilor de vin de pretutindeni vinuri premium produse in Romania. Ne-am propus sa contribuim in acest fel la consolidarea pe plan international a imaginii vinurilor romanesti”, a declarat Giancorrado Ulrich, presedintele Vitis Metamorfosis.
In prezent, Vitis Metamorfosis are un portofoliu de opt vinuri: Cantus Primus Cabernet Sauvignon, produsul etalon al cramei, si gamele Vitis Metamorfosis si Fluturi & Farfalle. Dupa recolta acestui an, portofoliul va fi imbogatit cu noi produse, datorita soiurilor de struguri ce au intrat pe rod si prin producerea unor vinuri Bio.
Incepand cu luna august, vinurile produse de Vitis Metamorfosis sunt distribuite in Romania printr-un parteneriat exclusiv de unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata, Heinrig Distribution, filiala locala a companiei germane Heinemann. Vitis Metamorfosis este singurul producator autohton de vinuri din portofoliul Heinrig.
Anul acesta, compania romaneasca Vitivinicola I.R., aflata in portofoliul Marchesi Antinori, unul dintre cei mai apreciati producatori de vinuri din lume, isi va consolida pozitia in Vitis Metamorfosis. Aceasta va prelua pana la sfarsitul anului participatia detinuta de Halewood Romania. In urma finalizarii procesului de preluare, din actionariatul Vitis Metamorfosis vor face parte compania Vitivinicola I.R. (77% din actiuni) si Familia Rista (23% din actiuni).
Despre Vitis Metamorfosis
Vitis Metamorfosis reprezinta imbinarea a 26 generatii de traditie in lumea vinului ale familiei Antinori cu experienta locala a companiei Halewood si cu talentul oenologului Fiorenzo Rista. Compania a fost infiintata in 2008 si are o suprafata de 100 de hectare de teren in Podgoria Dealu Mare. Primul vin produs de Vitis Metamorfosis, Cantus Primus Cabernet Sauvignon, a fost lansat pe piata in 2009. In prezent, compania are un portofoliu de opt vinuri: Cantus Primus, produsul etalon al cramei, si gamele Vitis Metamorfosis si Fluturi & Farfalle.
Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati:
Alfred Binder, 0740.253.733; alfred.binder@marketyourwine.com
Diana Drinceanu, 0762.686.539; diana@makesense.ro
(comunicat de presa)