Cu totii am auzit de numele latin-americane, celebre prin lungimea lor. Acolo este ceva obisnuit ca oamenii sa aiba multe prenume, ba chiar mai multe nume de familie, incat uneori este o provocare sa le faca loc pe actul de identitate. Oricat de amuzant sau curios ar parea, v-ati intrebat de ce au atatea nume? Ei bine, aceasta este o traditie mostenita inca de la colonistii spanioli, adica de la radacinile culturii hispanice in Lumea Noua. Numele fiecarui individ ne duce la radacinile lui, pentru ca prin nume, acesta preia mostenirea culturala. Primul nume de familie este al tatalui, al doilea este al mamei, iar prenumele provin de la cele ale parintilor, ale bunicilor, ale sfintilor protectori, sau alte surse importante pentru familia lor. Cu alte cuvinte, numele lor sunt o afirmare a propriilor origini culturale. Știm exact cine sunt si de unde vin.
Avand in vedere aceasta manifestare a culturii identitare, nu pot sa nu ma intreb daca toti aditivii alimentari vin din America Latina, pentru ca au cam tot atatea nume. Poate nu toti, dar unul dintre ei, chiar este originar din America Latina. Il cheama Carmin – Acid carminic – Carmaz – Rosu natural 4 – Cosenila – C.I. 75470 – E 120. Nu ma intrebati care este numele tatalui…
Chiar daca stim ca aditivii nu au nimic traditional, pot intelege ca au multe nume, dar de ce nu se hotaraste industria alimentara la doar unul? Pe Don Carmin, il gasim printre ingredientele diferitelor produse, cum ar fi: mezeluri, lactate, dulciuri, sub nume diferite pe fiecare produs. De cele mai multe ori, insa, nu apare cu niciun nume, ci doar colorant natural.
Dupa interzicerea colorantilor artificiali, pe langa nitrati, carminul este printre cele mai folosite substante cu care industria alimentara imbujoreaza produsele. Daca este natural, il vedem imediat cu ochi mai buni. Dar nu tot ce este natural este si binevenit in alimente. In acest caz, colorantul este extras dintr-o numeroasa familie de gandaci mexicani, mai precis, din doamna familiei si din oua. Femelele sunt ucise prin inecare, apoi uscate si stoarse, iar in pocesul de extragere a colorantului este folosit aluminiul, un element foarte nociv pentru organismul uman. Inainte de a fi folosit pentru colorarea alimentelor pe care le gasim in hypermarket-uri, carminul a fost utilizat in mod traditional, numai la pigmentari non-alimentare, in principal la pigmentarea tesaturilor sau a culorilor pentru pictura. Civilizatia vestica l-a intrebuintat si in industria cosmetica, dar abia recent a patruns in mancare.
Care sa fie motivul pentru care vechii locuitori ai Americii Centrale si de Sud nu au fructificat beneficiile femelei de cosenila, gandacul din manarea noastra? Daca ne gandim la viermele din tequila, sau alte misunatoare din mancarea mexicanilor, este clar ca acestia nu au aceeasi aversiune pentru insecte si larve in mancare sau bautura pe care o avem noi, europenii. Poate mancarea lor era mai colorata decat a noastra si deci nu era necesar? Considerau carminul foarte putin necesar? Nu aveau metode traditionale prin care sa il extraga eficient fara aluminiu? Sau carminul in sine era considerat nociv?
Poate ca nu vom afla vreodata raspunsul. Ce trebuie sa aflam, este de ce il folosim noi si de ce ascundem celor care il mananca, faptul ca provine dintr-o insecta. Daca atunci cand gatesc pentru familie si prieteni nu caut sa folosec cel mai ieftin colorant, indiferent daca vine dintr-o sursa care stiu sigur ca i-ar dezgusta, de ce as face asta in restaurant, pentru oaspetii mei pe care ii respect? Este valabil si pentru o fabrica de alimente.
Impreuna cu efectele aluminiului, nocivitatatea carminului este data de riscul de a cauza alergii anumitor persoane predispuse. Severitatea reactiilor alergice este foarte mare, mergand pana la soc anafilactic, care, in anumite cazuri, poate provoca moartea persoanei alergice. Acest lucru se poate intampla doar anumitor persoane alergice si nu s-a intamplat inca, dar simplul fapt ca este posibil sa se intample, ar trebui sa fie suficient pentru informarea consumatorului, cand un produs contine carmin.
Dincolo de pericolul pentru sanatate si de dezgustul multora de a manca un pigment acid, extras din gandaci, este inselarea unui numar mare de oameni, care vad pe eticheta colorant natural si se asteapta la o sursa de genul sfeclei rosii, sau a celor care vad unul din numeroasele nume si nu stiu la ce se refera acestea. Adica inselarea vegetarienilor, a celor care din motive religioase nu consuma niciun fel de mancare de origine animala, sau a parintilor care vor sa isi rasfete copii cu un iaurt cu fructe fara gandaci.
Cazul carminului prezinta foarte fidel atitudinea productiei in masa si a marii distributii prin lipsa de respect pentru oameni. A trecut vremea cand ne temeam doar de producatorii alimentari tentati sa incalce legea. Daca folosirea unui ingredient suspect in acest fel este tolerata de catre legislatia internationala, orice persoana constienta se cutremura la gandul ca acesta nu este un caz singular.
