Kiss the Cook inseamna 2 oameni pasionati de mancare in sensul in care o gatesc, o pozeaza si o ridica la nivel de stimul apetisant pentru toti privitorii. Kiss the Cook mai inseamna si o ancheta amanuntita in cautarea locurilor cu mancare buna in aceasta lume. Kiss the Cook mai inseamna si un loc in care puteti vedea, ca la avizier, niste descoperiri care sa faca mancarea mai gustoasa. Kiss the Cook este proiectul cuplului Cătălina Zaharescu-Tiensuu si Juha Tiensuu, un spatiu in care mancarea nu e doar o necesitate, ci o reala placere, fie ca vorbim de cea gatita acasa sau de cea descoperita la restaurantele din oras.
De la Kiss the Cook am vrut si noi sa aflam mai multe despre blogul lor culinar, dar si despre ce retete prind la public, daca food blogging-ul poate deveni o meserie de sine statatoare sau cum aduc ofrande bucatarilor talentati pe care-i intalnesc. Toate acestea si mai multe, in interviul de mai jos.
* la intrebari ne-a raspuns Catalina in numele Kiss the Cook.
“Blogul m-a invatat sa ma bucur de mancare”
Restograf: Stiu ca ai inceput blogul culinar dintr-o joaca mai mult sau mai putin. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai invatat in cei 5 ani de food blogging?
Kiss the Cook: Am inceput blogul mai mult pentru ca a insistat Ana – n.r – Ana Pobleanu, bloggerita de la butterandcream.ro – (adica m-a batut la cap pana am cedat). Pana sa scriu primul post si sa fac primele poze pentru blog, imi publicam “creatiile” culinare pe un forum foto. Aveam rangul de Foto-Bucatareasa, ce vremuri! Acum suntem in echipa doar eu si sotul meu Juha, amandoi gatim si fotografiem.
5 ani de blogging, wow, dar a trecut ceva timp. Ne apropiem de 6! Ce am invatat? In primul rand, sa ma bucur de mancare, sa ma bucur s-o fac, s-o pozez si s-o devorez. Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu faptul ca trebuie sa mananc totul aproape rece pentru ca nu s-a inventat inca o zana care sa tina totul cald pana faci tu 50 poze, dar intre timp am devenit rapida, mai eficienta. O mananc, in sfarsit, calda. Si sotul la fel. Am mai invatat ca cei ce te iubesc si te stiu bine, nu se ating de bucate pana nu termini de facut poze. Indiferent ca-s acasa sau la restaurant. Suna bizar, dar prietenii stiu de ce.
Si-am invatat sa asortez culori si gusturi, sa am rabdare, sa nu mai stric ingrediente aiurea. Sa respect mancarea nu numai pentru ca ma hraneste, ci pentru ca fara ea nu se poate sufleteste. Am zile cand pierd ore in sir admirand creatiile culinare ale altora (bucatari celebri sau nu, bloggeri culinari romani sau straini). Am cumparat carti scoase de chefi celebri, cand citesc retelele acelea cu liste interminabile de ingrediente si tehnici aplicate imi dau seama cata munca este in spatele unui preparat care la prima vedere pare banal.
O alta chestie importanta care s-a intamplat datorita acestui blog fermecator (hihi) este ca am intalnit niste oameni fantastici de care ne-am lipit cu sufletele: food bloggeri, chefi.
Restograf: Din ce ai observat din activitatea de food blogger de pana acum, care sunt retetele care ridica interesul cititorilor cel mai repede si cel mai mult?
Kiss the Cook: As vrea sa spun ca cele de dieta, dar nu :)) Tuturor ne e bine cand infulecam o paine cinstita cu un unt bun, o friptura facuta cum trebuie, o prajitura cu multa crema de ciocolata si o tona de fructe. Dar serios, am observat ca cititorii, nefiind langa tine ca sa poata gusta ceea ce ai pregatit, mananca intai cu ochii. O fotografie cu talc la un preparat bun il face in mintea celor ce nu-l gusta si mai bun. Cred eu.
Cred ca retetele simplu de facut, dar cu rezultate foarte bune in farfurie sunt cele mai atragatoare. Sa luam de exemplu brownies sau pavlova. Pentru mine a devenit o obisnuinta sa le prepar. Nu imi mai e teama ca ard ciocolata cand o topesc sau c-o tai la amestec si nici ca bat bezeaua prea mult sau prea putin si pavlova iese lasata, crapata si necrocanta la suprafata. Ce atrage la ele? Hai sa ne imaginam niste ciocolata topita curgand lent, mirosul de cacao din toata casa cand coci prajitura sau, in cazul pavlovei, sa ne imaginam niste desene in bezea, spiralele facute de paletele mixerului, valurile si curbele ramase dupa ce o punem in tava si-o asezam cu paleta de silicon. Sa mai vedem si sosul de fructe rosii care se scurge nitel pe marginea bezelei si fructele proaspete care aterizeaza pe ea in slow motion. Poate si-o ploaie de fistic prajit nitel. Cum sa nu iubesti o astfel de mancare?
Restograf: Avand deja o anumita experienta in gatit, tu percepi altfel mancarea de la restaurant, esti ca un food critic de fiecare data cand iesi in oras?
Kiss the Cook: Sa fiu sincera, sunt destul de selectiva si usor fixata pe anumite locuri. Desigur, sunt pregatita sa incerc locuri si lucruri noi si mereu plec la drum cu gandul ca totul va fi bine si spectaculos. Daca se intampla sa nu fie, asta e. Uneori acord o a doua sansa locului. Ca poate sunt noi si au nevoie de acomodare, poate bucatarul a avut o zi mai proasta, poate cineva a incurcat niste ingrediente. Daca serviciile sunt OK si oamenii amabili sigur mai primesc o sansa de la noi.
Sa-ti dau un exemplu: am fost in Alba Iulia la un restaurant care avea recenzii bune. Si-am cerut rata. Si-am primit un preparat cu sos delicios dar rata extrem de tare, fibroasa, imi era imposibil s-o tai. Un confit care ar fi trebuit sa se destrame singur, fara ajutor, era efectiv greu de taiat cu un cutit ascutit. Nu am spus nimic fetei care ne-a servit, dar am lasat mancarea aproape neatinsa. Dar m-a intrebat ea ce nu a fost in regula asa ca i-am spus. Pe cat de draguta a fost ea pe atat m-a intristat raspunsul venit de la bucatarie: “E rata, rata se gateste mai greu, este mai sofisticata.” Da, se gateste greu cand o gatesti cu teama. Stii cate tavi de macarons am mancat de nervi pana am reusit sa descopar cum sa setez cuptorul pe gaz ca sa nu le mai arda si sa nu le mai crape? Vreo 10. Apoi m-am relaxat si mi-au iesit.
As mai acorda o sansa acelui loc? Da, fata a fost mai mult decat amabila, patronii nu m-au lasat sa platesc portia respectiva. Critica sunt daca se fumeaza. Si uneori mai spun in soapta: mie imi iese mai bine creme brulee-ul decat asta de aici.
“Daca suntem vrajiti de mancare, trimitem scrisorele de amor echipei”
Restograf: Ai facut vreodata faza din filme in care ai simtit nevoia sa feliciti bucatarul?
Kiss the Cook: E o faza care ar trebui facuta de toata lumea cand e multumita de ceea ce a primit. Multumim de multe ori bucatarului si echipei lui. Iar in locurile unde suntem vrajiti de mancarea oferita, scriem si scrisorele de amor echipei de la bucatarie si celor care ne-au servit.
Restograf: Tu faci si poze preparatelor, fotografii pe care le vinzi apoi pe site-urile de photo stock. Mai fac si alti bloggeri culinari asta? Se cumpara pozele cu mancare?
Kiss the Cook: Avand in vedere ca-mi trec zeci de mii de fotografii de mancare pe luna prin fata ochilor, am putut afla astfel si care dintre bloggerii romani sau straini au pus poze si pe stock. Pe unii i-am indemnat chiar eu si ma bucur cand unii dintre ei se tin de treaba. Nu stiu altii cum sunt, dar eu vand poze cu mancare. Si video cu mancare. Da, se cumpara. Mai ales daca nu te complici prea tare cu aranjamente, faci niste compozitii simple dar te ajuti bine de lumina si pui mancarea inaintea accesoriilor. Ah, si sunt importante culorile. Cum le distribui, cum le combini. Eu sunt pe principiul cu cat mai simplu cu atat mai bine. Ii lasi cumparatorului dreptul de a mai schimba ceva la imagine, de a-si adauga un text sau ceva design.
Am vazut atatea poze cu mancare in ultimii ani incat uneori recunosc autorul din prima, fara sa mai fi vazut poza inainte. Fiecare isi pune amprenta pe o imagine fie ca vrea sau nu.
Restograf: Crezi ca food blogging-ul va ajunge sa fie o meserie de sine statatoare, una care sa aduca venituri necesare fara sa mai fie nevoie si de un job 9-5?
Kiss the Cook: 9-17? Hah, esti haioasa. Pentru unii, food blogging-ul este deja o meserie de sine statatoare. Pentru mine nu va fi. Uneori avem nevoie de pauze, iar daca as face din pasiunea mea o meserie e posibil sa mor de foame la un moment dat. Am observat ca altii sunt mai constanti, nu exista saptamana sau chiar zi fara un post nou. Multe dedicate unor produse sau/si ingrediente. Am si eu destule, dar multe sunt pe blog in primul rand pentru ca mi-a placut omul respectiv si am dat o sansa produsului sau. De exemplu, cand la mama nu mai sunt legume, imi cumpar de pe net de la mici producatori. Pe unii ii si mentionez cand fac retete. La fel fac cu branza si cu alte lactate – m-a descoperit de curand o fata si mi-a trimis niste mostre foarte bune. De multe ori nu primesc bani, ci produse. Iar daca chiar imi plac, scriu despre ele. Deci, iata, cum nu o sa fac eu din food blogging o meserie.
Cei ce o fac bine la noi sunt putini. Eu cunosc si mai putini dintre ei, dar ii simt si ii vad oameni pasionati, care au invatat si invata tot timpul si care si-au dorit sa devina independenti iar in food blogging au gasit o cale spre aceasta independenta.
Descopera si restaurantele preferate ale duo-ului Kiss the Cook.
Descopera si retetele preferate ale duo-ului Kiss the Cook.
