De regula, rozul nu este o culoare care provoaca si a fost intotdeauna asociata cu atitudini si entitati delicate, ba chiar neajutorate. In domeniul gustului este asociat aproape intotdeauna cu dulcele. Ce poate fi mai suav decat o panglica roz, in parul balai al unei copile? Poate o inghititura dintr-o prajitura pufoasa, iesita din mainile unui patisier ?
Dar, ca tuturor lucrurilor delicate, si acestora le sta bine cu masura si cu bunul simt. Pe sediul patratos al unei banci, rozul este cea mai dezagreabila culoare. La fel, daca scapam borcanul de zahar in desertul preferat, se poate obtine doar un efect nedorit. Iata cum, orice culoare, orice ingredient, gust, sau miros, poate trece linia dintre incantator si dezgustator, atunci cand nu este in locul firesc si cu masura potrivita.
Nu mai este niciun secret, ca industria alimentara cercerteaza foarte mult aceasta linie si metodele prin care ea poate fi traversata cu succes, la limita elasticitatii ei. Mai precis, pentru a eficientiza costurile din reteta originala, astazi suntem mai zgarciti cu materia prima, de regula de origine animala, care este inlocuita cu ingrediente mult mai ieftine. Pentru a trece acea linie catre un aspect si un gust mai aproape de natural, se mascheaza inlocuitorul cu culori si arome specifice retetei naturale, care nu dau nimic de banuit, dar care, in realitate sunt mult mai dezgustatoare si chiar mai periculoase decat banca roz din povestea noastra.
Anul trecut, celebrul bucatar britanic Jamie Oliver, a obtinut recunoasterea oficiala a faptului ca producatorii de alimente de tip fast-food, in special McDonald’s SUA, folosesc un produs incompatibil cu consumul uman. Acesta are denumirea neoficiala de mazga roz (eng. pink slime). Este un produs ce se bazeaza pe reziduuri de carne, care, in loc sa mearga la cos, merg catre o fabrica de carne. Termenul este foarte potrivit, pentru ca acolo nu se prepara, ci se fabrica, de-a dreptul carnea pe care o mancam la fast-food.
Mai intai, reziduurile sunt incalzite si centrifugate, pentru a separa grasimea de restul tesuturilor, sunt lasate la scurs, apoi tocate foarte marunt, pana la consistenta unei paste. Pentru ca aceste reziduuri au cea mai mare rata de alterare, urmeaza o etapa care este pentru cei cu stomacul puternic: amestecul este spalat cu amoniac. Este clar ca nimeni nu ar pune gura pe asa ceva, nu? Tocmai de aceea, in acest produs sunt incorporate arome de carne de pui, vita, sau porc – in functie de animalul de la care provin reziduurile – si o culoare roz, de unde si denumirea de mazga roz.
Numele tehnic al produsului este carne de textura fina. Atat de fina incat nu poti identifica nimic. Dar cine si-ar dori? Dupa tratarea cu amoniac, niciun microorganism nu ar putea sa mai ramana in produs, deci este etichetat drept numai bun pentru consum. Se congeleaza si se livreaza spre fabricile, de unde iese un numar foarte mare de preparate din carne. Se foloseste atat in burgeri, nuggets, hot dog, cat si in cele mai banale produse din carne pe care le putem gasi zilnic in supermarket.
Discursurile de marketing ale acestora vor sa transforme intr-o problema filosofica, ceea ce este foarte clar: mancarea este mancare si gunoiul este gunoi. Este o chestiune de bun simt si respect pentru societate.
Nu este exclus ca multi consumatori sa prefere in continuare mancare cu reclame frumoase, chiar si atunci cand au dubii serioase in privinta sigurantei, dar este clar ca etichetarea transparenta i-ar ajuta pe cei care nici nu isi inchipuie ce mananca, sa aiba o dieta mai sanatoasa.
Ce ramane de facut?
Solutia la aceaste dileme moderne e usor de ghicit. Ea vine de la generatiile dinaintea noastra: gatiti ca in vremurile de alta data sau aprovizionati-va de unde stiti ca puteti avea incredere, dincolo de sloganuri de marketing. Fiti cumpatati in tot ce faceti si bucurati-va de compania celor apropiati. De aceea avem bunici care trec de 80 de ani, iar generatia tanara nu stie daca va implini 60.
