Il Tempio del Gusto e un restaurant din Cotroceni, deschis in septembrie 2014 la parterul unei cladiri urate de la intersectia lui Carol Davila cu Eroilor, langa un fost restaurant celebru cu multa vreme inainte, Bradet. Interiorul e cam ostentativ, mai luxos decar ar fi cazul pentru tipul de mancare pe care o voi descrie imediat. E bine facut, nimic de zis, cu materiale bune, de calitate. Au mocheta groasa pe jos, niste acvarii mari, mese aranjate impecabil. Au spatiu pentru terasa in fata, cred ca pot face acolo ceva foarte placut vara, cu ceva investitii.
Meniul e italienesc la Il Tempio del Gusto, evident, bucatarie italiana traditionala, inclusiv cu pizza, fara incercari prea mari de bucatarie fina. E imens, dupa obiceiurile bucurestene. Mancarea nu a fost deloc atat de buna, pe masura prezentarii lor de pe site si a atmosferei unui astfel de local. Supa crema de ciuperci a fost buna, dar prea sarata; ratatouille erau doar niste legume din punga trecute repede printr-o tigaie, fara sos si fara legatura cu numele acestui fel de mancare; porcul a fost banal, sosul la fel. Probabil ca nota de la mancare e mai mare decat ar fi fost cazul, insa ar trebui sa o ia drept incurajare, fiindca sunt la inceput.
Preturile sunt destul de mari la Il Tempio del Gusto (Templul Gustului) daca ne uitam doar in farfurie si nu la mocheta si acvariu. Serviciul a fost bun, cu un chelner inimos, disperat sa salveze ce se mai poate, vazand bine ce parere aveam despre mancarea lor. Mai era o masa ocupata in restaurant.
Il Tempio del Gusto e alt restaurant bucurestean, printre multele, in care discrepanta dintre luxul amenajarii si calitatea mancarii e mare, intotdeauna in defavoarea farfuriei, se intelege. Sper ca a fost doar o lene temporara din partea personalului din bucatarie, si nu pentru ca nu stiu sa gateasca mai bine de atat. Nu ii vad bine cu acest concept pagubos, au mai incercat si altii si au pierdut multi bani, dar multi – multi, multi de tot! Sper sa gaseasca o solutie din mers, pentru ca acel cartier elegant si frumos al Bucurestiului, Cotroceniul, chiar merita niste restaurante mai bune.