Restograf lanseaza un concurs de anvergura pentru desemnarea celor mai bune feluri de mancare ale restaurantelor bucurestene, reprezentative pentru fiecare tip de bucatarie in parte: cel mai bun kebab, cel mai bun foie gras, cele mai bune fructe de mare, cele mai bune paste, cea mai buna vita, cei mai buni carnati, cea mai buna pizza, cel mai bun tiramisu etc. etc.
Rugam restaurantele care vor sa participe sa ne scrie care sunt felurile de mancare (inclusiv aperitive si deserturi) cu care vor sa intre in concurs. Cand vom avea cel putin trei cereri pentru un anumit fel de mancare, vom lansa competitia pentru acel preparat. Evaluarea va fi facuta de o echipa formata din:
* un reprezentant Restograf
* un specialist recunoscut in gastronomie
* un reprezentant al cititorilor Resograf
* un locuitor al tarii din care provine mancarea (bucataria) evaluata
Asteptam sugestii de categorii (feluri de mancare) si din partea cititorilor, nu numai de la restaurante!
Membrii echipei vor (putea) fi diferiti de la o evaluare la alta, insa vor ramane aceiasi pentru o anumita categorie (un anumit fel de mancare).
Pentru desemnarea reprezentantilor cititorilor vom pune la punct un sistem relativ “democratic” (tragere la sorti, competitie etc.), ale carui detalii le vom anunta din timp. Aici asteptam sugestii din partea celor interesati, inca nu ne-am decis asupra unui model.
In urma acestui concurs – de fapt, chiar in timpul desfasurarii lui – vom deschide o rubrica separata pe Restograf, un nou top, cel al felurilor de mancare: la care restaurant poate bucuresteanul sa gaseasca cel mai bun fel din respectiva mancare. Inca nu am stabilit pentru ce perioada sa fie considerate valide aceste rezultate (sase luni, un an etc.), adica dupa cat timp sa reluam evaluarea pentru respectivul fel de mancare. Si aici asteptam sugestii.
Concursul este deschis si pentru “private chefs”. In functie de reactiile pe care le vom primi din partea acestora, vom face o sectiune separata pentru ei.
Asteptam cu mare interes comentariile si sugestiile. Va rugam sa le scrieti aici, in rubrica de “comentarii” pe cele pe care le considerati de interes general, ca sa poata fi vazute si de catre ceilalti cititori, la fel ca si raspunsurile noastre.
Echipa Restograf
(poza lui vishstudio de pe www.deviantart.com)