be nat. e un restaurant de proximitate intr-o mare cladire de birouri, in Piata Victoriei, America House, in coltul dinspre BRD. Cred ca au inceput doar cu un mic snack cu sandviciuri si salate, la parter, in urma cu ceva vreme, dupa care s-au extins si la etaj, pastrand si punctul de vanzare initial, de jos. La etaj au o sala de marime medie, dispusa intr-un spatiu neregulat. Atmosfera de fast-food, plastic si materiale sintetice, cu preocupare pentru functionalitate, e un loc in care vii sa mananci ceva repede si nu prea scump, cand te grabesti.
Cred ca poti sa iei si ceva salate sau sandviciuri de jos si sa stai la o masa la etaj, sa le mananci. Acolo au si un meniu a la carte, destul de restrans, bucatarie relativ simpla, urbana, cu lucruri care ar trebui sa se faca repede – cel putin in experienta comuna. Mancarea a fost cam sarata, insa destul de buna, mai ales o pulpa de rata cu piure, surprinzator de gustoasa. Cand se prezinta insista ca e mancare naturala, ingrediente proaspete, produse sanatoase, lucruri din acestea, pe care le spune toata lumea, de altfel. De fapt, chiar in nume si-au subliniat conceptul, cu trimitere la “natural”, ceea ce nu poate contesta nimeni cu usurinta, insa nici sa verifici nu se poate. Preturile sunt rezonabile, poti manca destul de bine cu 50-60 de lei.
Dupa cum am spus la inceput, serviciul a asigurat unicitatea si “memorabilitatea” vizitei noastre la be nat. Surprinzator, imi aduc perfect aminte de un incident neplacut avut tot la ei, cred ca imediat dupa deschidere, cand am avut un schimb foarte dezagreabil de replici cu o vanzatoare de acolo, nu mai tin minte pe ce subiect, insa am retinut bine sentimentul. Nu am scris atunci despre ei pentru ca nu era restaurant, era doar un mic magazin de sandviciuri si salate, caruia nu ii puneam note. Nu pot sa spun cu mana pe inima ca acum am reintalnit aceeasi faptura care produce un astfel de efect iritant asupra mea, insa nu m-ar mira deloc sa fie tot ea.
Oricine ar fi, duduia de acum s-a rastit pur si simplu la noi chiar la primul schimb de cuvinte. Cand a devenit clar ca ne detestam unul pe altul, nu a mai fost nimic de facut. Ea ne-a trantit tacamurile pe masa, teatral, demonstrativ, ostentativ si zgomotos, eu am refuzat sa mai vorbesc direct cu ea si pana la urma am convenit (tacit) sa vina altcineva sa se ocupe de noi. Macar acela nu a fost agresiv, insa era cu totul apatic, fara niciun chef de a servi pe cineva si nici dispus sa faca eforturi de memorie in ziua respectiva. Oricum, totul a durat foarte mult, am stat mai mult de un ceas ca sa mancam ceva ce era de presupus ca va fi adus in sistem de fast-food, sau nu foarte departe de acesta. Si a mai fost ceva care a stricat si ce mai ramasese din “relatia” mea cu serviciul de la be nat., si anume vinul pe care au uitat sa mi-l aduca, insa care era bine-mersi pe nota de plata…
