Primul restaurant “pe intuneric“ s-a deschis in 1999, in Zurich iar dupa sase ani de la deschidere a castigat, datorita conceptului sau revolutionar, premiul londonez Best Social Innovation Award. Numele restaurantului este Blindekuh si este derivat din expresia de origine germana Blinde Kuh care se refera la jocul „Baba Oarba”. In incinta sa nu este admisa lumina sub nicio forma, scopul fiind stimularea celorlaltor simturi prin blocarea vazului. Conceptul a creat replici in toata lumea. In Romania, restaurantul Amsterdam  a fost primul care a experimentat ideea de  „Dark dinner”, in 2006.

Saptamana trecuta, conceptul de „Dark dinner” s-a transformat, la Secreto Wine Club, in „Blind Dinner”. Si nu e vorba de o simpla cina „pe orbeste”, ci de un experiment de gustare de bucate cu degustare de vinuri. Proiectul a fost ideea Aureliei Visinescu, care si-a pus la dispozitie cu aceasta ocazie ultima selectie de vinuri. Managing director al „Domeniilor Sahateni”, Aurelia Visinescu este cunoscuta ca autoare de vinuri de valoare inca din perioada colaborariii cu Cramele Halewood, creand primul produs oenologic de autor din Romania, Feteasca Neagra Reserve. In 2010 lanseaza gama „Aurelia Visinescu“, din  dorinta de a oferi pietei vinuri care nu se inscriu intr- un anumit sablon sau trend gustativ, fiind mai degraba o alegere personala. Linia „Aurelia Visinescu“ este formata din trei game diferite – „Nomad“, „Artisan“ si „Anima“, fiecare dintre ele avand un simbolism aparte.

Timp de doua seri la rand, pe 23 si 24 martie, cativa oameni de afaceri privilegiati au participat la acest experiment, onorat chiar de prezenta autoarei. Organizatoarea evenimentului, Simona Mardale, i-a introdus pe participanti in atmosfera misterioasa a unei cine in care stapan devine intunericul iar simturile ramase in functiune urmeaza sa descopere aromele si gusturile. Fiecare participant a fost legat la ochi cu o banda neagra si condus spre locul sau de la masa. Am avut onoarea sa ma aflu si eu printre participanti. Ni s-a sugerat sa ne familiarizam cu tacamurile, sa incercam sa vizualizam imaginar spatiul de care dispunem si instrumentele pe care le avem la dispozitie. Brusc, orice obiect necunoscut capata o aura de pericol, orice miscare mai brusca pe care o simteai langa tine se metamorfoza intr-o posibila lovitura, comesenii care se auzeau venind pe rand vorbeau parca mult mai tare decat s-ar fi cuvenit si ideea de a continua experienta pentru inca minimum o ora in aceleasi conditii devenise inspaimantatoare.

Nu stiu ce au simtit altii, dar eu, dupa aproximativ zece minute mi-am spus ca, desi o sa atrag atentia si o sa si distrug partial seara, o sa renunt la joc. O senzatie neplacuta de inconfort se instalase mai presus de orice dorinta de a incerca experiente noi. Incet, incet, insa, am depasit momentul print-o vointa extraordinara si m-am lasat pe mana celor care ne ghidau prin glas sau chiar prin atingere. Parcursul era urmatorul: urma sa degustam sapte tipuri de vin si sa gustam sapte feluri de mancare. Intai se aducea vinul. Chelnerul te ghida spre pahar si incepea degustarea, se declansau exclamatiile, se formulau parerile.

Apoi venea primul fel de mancare si a doua degustare a vinului, pentru a marca diferenta de gust de dinainte si dupa mancare si pentru a sublinia simbioza dintre cele doua. In incercarea de a recunoaste ingredientele primului fel de mancare sau a tipului de vin asociat, am esuat lamentabil. Iar povestea s-a repetat doar de sapte ori…Incepand cu supa, despre care am crezut ca e o crema de ciuperci cu usturoi, fiind de fapt o supa-crema de leurda, trecand prin felul principal, despre care am crezut ca e carne de vanat, fiind de fapt o banala carne de pui si pana la desert, unde am confundat fructul pasiunii cu un mango cu seminte acrisoare…

Dar desigur, nu in capacitatile mele de gurmand ghicitor legat la ochi a tinut succesul serii, asa incat evenimentul a fost o reusita si o experienta greu de uitat pentru toti cei care au participat. Simpla abandonare in voia celor care ne-au ghidat, deloc simpla incercare de a te descurca fara vaz, de a pipai toate obiectele din jur, din nevoia de a le recunoaste si a le sti locul, efortul de a recunoaste doar dupa gust si miros ingredientele, toate acestea au facut din seara oarba de la Secreto un eveniment in urma caruia m-am declarat invinsa pe de o parte, dar si castigata, pe de alta, avand placerea sa iau masa cu oameni diferiti, unii gurmanzi, altii nu, unii specialisti in vinuri, altii specialisti in mancare, unii specialisti in glume, altii specialisti in tacere cu semnificatii (recunosc, am facut parte din ultima categorie).

La final, cand am dat la o parte banderolele, ne-am privit unii pe ceilalti de parca eram cu totii naufragiati pe o insula pustie din opt vapoare diferite. Si ca reactie salvatoare, s-a declansat un ras nervos comun. Am fost invitati in salon unde chef-ul Martin White ne-a aratat culorile adevarate ale felurilor de mancare preparate si nu mica ne-a fot mirarea cand am vazut ca supa pe care o crezusem crem era verde, desertul alb, putin portocaliu si asa mai departe. Iar despre vin, stralucitor, limpede, opalescent, verde-galbui, galben-verzui, galben-auriu, galben-portocaliu, chihlimbariu, rosu inchis, rosu rubiniu, roze, vioi, stralucitor, palid, baricat, cu note de lemn si fum, cu arome de caise sau de fructe de padure, matasos, vanilat…eei, despre vin multe se pot spune, dar si mai multe se pot tine minte, fara sa le fi vazut vreodata.