Deseori preferăm să acționăm în baza tiparelor comportamentale pe care ni le-am însușit și care ne sunt confortabile. Însă odată cu dobândirea unor noi mecanismele și obiceiuri de gândire, avem parte și de noi oportunități. Dan Cantaragiu, Managing Director al Leadder, ne explică de ce e important să vedem partea plină a paharului în aceste zile.
Am avut zilele trecute o conversație cu un client, din Cluj, cu care nu m-am auzit de peste jumătate de an. Printre alte subiecte, ne-am amintit cu amuzament cum nu am reușit să ne vedem pentru a discuta un proiect de business, vreme de vreo trei luni, pentru că la fiecare vizita de-a mea la Cluj sau de-a lui la București, celălalt lipsea din localitate. Iar acum ne-a fost foarte simplu și natural să fixăm o întâlnire pe Zoom…
De ce oare în urmă cu atât de puțin timp nu ne-am gândit la acest lucru? Ce mecanisme oare ne-au împiedicat să vedem o soluție simplă care astăzi este evidentă? Că doar Teams, Zoom și alte soluții similare există de ceva timp pe piață…
Mecanisme și obiceiuri de gândire
Foarte probabil, ne-am lăsat pradă unor tipare, create în mintea noastră în urma repetiției sistematice a unor situații la care am învățat să reacționăm într-un anume fel, în trecut. Am mai vorbit aici despre cartea laureatului Nobel, Daniel Kahneman, „Gândire rapidă, gândire lentă”, care descrie atât de bine cele două mecanisme de gândire pe care le folosim alternativ. Pe de o parte, Sistemul 1 – rapid și încărcat de emoții, pe de altă parte, Sistemul 2 – bazat pe logică, dar mult mai lent. După suficient de multe repetiții, Sistemul 1 preia controlul și transformă reacția într-un obicei de gândire. Așa cum ne arată de data aceasta Charles Duhigg, în „Puterea Obișnuinței”, obiceiul de gândire are trei componente: declanșator (sau semnal), rutină (modul nostru de reacție dezvoltat în timp) și recompensă (răsplata primită).
Câte alte tipare comportamentale folosim fără a le conștientiza?
În situația descrisă mai sus, presupun că semnalul era propunerea de a ne vedea, ceea ce declanșa automat rutina de stabilirea a unei întâlniri față în față, ceea ce aducea recompensa – șansa de a rezolva o nevoie sau de a fructifica o oportunitate. M-am gândit acum, retroactiv, de ce oare aproape niciodată nu am apelat la întâlniri virtuale în trecut? De ce am ales să stau două ore în trafic, dus-întors, pentru a traversa Bucureștiul pentru o întâlnire de o oră? Și nu numai eu, ci toți amicii și cunoștințele mele? Și, o întrebare mai importantă, care sunt acele tipare comportamentale pe care le folosim fără să știm, scăzându-ne astfel eficiența?
Tot recent, diferite alte conversații mi-au arătat câteva alte tipare „din vechi” cum s-ar spune, de data aceasta ale unor clienți sau prieteni. Astfel, un client îmi mărturisea că, la o cifră de afaceri similară la zi cu cea de anul trecut, are o marjă aproape dublă, exclusiv din reducerile de costuri efectuate în martie și aprilie. Pericolul potențialei crize, citez: „mi-a arătat câți bani aruncam pe fereastră, ferm convins fiind că altfel nu se poate”. Un alt client declara: „Abia acum îmi dau seama ce oportunități am ratat în negocierile din trecut. Doar pentru că sensul cuvintelor „mult” sau „puțin” e cu totul și cu totul altul acum. Mai ales la noi în HoReCa…”. Iar un prieten zice, jumătate în glumă jumătate în serios: „Dăm buzna în baie indiferent unde intrăm și de unde venim – de parcă vara trecută apa și săpunul erau un moft…” Adică aveam obiceiul să nu ne spălăm pe mâini!
Trăiam o viață plăcut previzibilă, șomaj practic zero, salariul mediu net crescând cu aproape 56% în ultimii trei ani, din nefericire fără legătură cu productivitatea… Creșteri permanente ale cererii în aproape orice domeniu, vacanțe programate din timp să nu ratăm stațiunea sau perioada preferată, 5 milioane de mititei sfârâind pe grătare în fiecare week-end, „dacă nu venea Uber-ul în 2 minute, ne luau nervii” (după cum plastic se exprimă un amic).
Orice șut în fund e un pas înainte
Toate acestea au dispărut, ca si cum ar fi ars pe rugul ofrandelor din târgul de animale din Wuhan. Au fost înlocuite cu temeri, frici, nesiguranță. Dar nu numai – sesizați aici marea oportunitate?
Aminteam într-un alt articol spusele lui Emanuel Rahm, fost primar al orașului Chicago: „Nu ar trebui niciodată să irosiți o criză adevărată!”. Cum ar fi dacă ne-am întoarce fiecare asupra propriilor tipare comportamentale, generând schimbări cât de mici pentru a deveni o versiune mai bună/eficientă/sănătoasă/modernă/etc. a propriului eu? Cum ar fi să reușim să ne scuturăm de vechile obiceiuri și să ne definim alte obiective? Mai ambițioase/provocatoare/motivante/actuale/etc. Sau măcar noi. Sau măcar, dacă nu ne-am propus până acum astfel de ținte personale, să începem să le avem de acum înainte.
O altă vorbă dragă mie, spusă de un monument al sportului în Statele Unite (jucătorul și antrenorul de baseball Yogi Berra, deținător al unui număr record de 10 World Series) sună așa: „Dacă nu ști încotro te îndrepți, vei ajunge în altă parte!”
Criza pe care nu ne-am dorit-o ne-a dat și o șansă nesperată – fără noul coronavirus este foarte puțin probabil să fi ieșit din zona călduță în care viețuiam liniștiți. Sunt de altfel sigur ca nu veți rata aceasta oportunitate, deoarece cititorii noștri sunt mai deștepți decât ai lor!
Succes în toate!
Dan Cantaragiu este Managing Director al Leadder, distribuitor de servicii de educație în business dedicate atât companiilor multinaționale, cât și antreprenorilor din România. Compania oferă produse și soluții pentru dezvoltarea abilităților manageriale și de leadership, de negociere, de supervizare și vânzări, managementul timpului, productivitate și multe altele.
Dan este pasionat de dezvoltarea oamenilor, are o bogată experiență managerială și background antreprenorial. Împreună, îți oferim o serie de articole dedicate dezvoltării personale, pe care le vei putea urmări pe Restograf.
Iar dacă vrei să afli mai multe despre compania și serviciile oferite de Leadder, vizitează pagina lor de internet.
Citești și alte articole semnate de Dan Cantaragiu:
