ANIMA GRAND RESERVE 2011
Aurelia Visinescu extinde gama ANIMA cu un nou vin de colectie, produs in serie limitata: ANIMA GRAND RESERVE 2011. Obtinut printr-un cupaj de Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot si Feteasca Neagra, ANIMA GRAND RESERVE 2011 imbina patru soiuri cu personalitate distincta, fiecare adaugand insa arome unice intr-o perfecta armonie a senzatiilor, complexa si suprinzatoare.
ANIMA GRAND RESERVE 2011 este un vin rafinat cu debut intens, vibrant si cu arome bogate de fructe negre si rosii, cirese bine coapte, prune uscate si stafide, note subtile de lemn si condiment. Etaleaza structura solida, completata de tanini fini si gust catifelat de fructe, marmelada, caramel si ciocolata neagra pe final. Postgustul este lung, cu tuse de tabac si vanilie.
«Cand am creat ANIMA GRAND RESERVE 2011, am ales cele mai bune butoaie din fiecare soi pentru a obtine un vin complex, rafinat si generos. Prin maturarea timp de 12 luni in butoaie de stejar romanesc, fiecare dintre cele patru soiuri isi aduce nota “personala”, mai pregnanta sau mai subtila, insa scopul meu a fost ca vinul sa fie armonios, elegant si sa aiba un gust distinct. De asemenea, in conceperea ANIMA GRAND RESERVE am luat in calcul piata internationala intrucat mi-am propus ca o parte din sticlele de ANIMA GRAND RESERVE sa reprezinte cu cinste Romania in Europa, Asia si America.» declara Aurelia Visinescu.
Disponibil in editie limitata, de doar 6838 de sticle, ANIMA GRAND RESERVE 2011 este un vin special, nobil, ce are un potential de invechire de 10 de ani de zile.
Distributia ANIMA GRAND RESERVE 2011 este una exclusivista, el putand fi achizitionat dintr-o selectie de magazine specializate si restaurante din București si din tara. ANIMA GRAND RESERVE 2011 poate fi poate fi servit alaturi de carnea de vita, miel si vanat dar si branzeturi sau ciocolata neagra.
******
Aurelia Visinescu, oenolog si co-proprietar la Domeniile Sahateni incepand cu anul 2003, produce in crama din Dealul Mare vinuri speciale cu personalitate distincta: Nomad, Artisan, Karakter, Anima (branduri dedicate exclusiv HoReCa), Arbora si Signum (linii pentru retail). Beneficiind de investitii de peste 5 milioane de EURO in tehnologie si intinerirea viilor, Domeniile Sahateni reuneste in prezent 76 ha vie si o crama ultramoderna de procesare, imbuteliere si maturare. In 2013, cifra de afaceri a producatorului Domeniile Sahateni a depasit suma de 1,2 milioane de EURO.