De ani buni, in Bucuresti a inceput un proces de inlocuire a pietelor agroalimentare, cu brand-uri cunoscute de supermarket-uri. La prima vedere, este un parcurs natural al civilizatiei. Mai mult, se invoca un control mai bun al pietei alimentare, ca doar este mult mai greu sa controlezi fiecare taran in parte, cum a cultivat produsele, si in ce fel le vinde, pe cand distributia fiscalizata si documentata a lanturilor corporatiste este usor de urmarit.
Numai ca, in aceeasi perioada, a inceput si o relaxare exagerata a legislatiei din domeniul productiei si distributiei alimentare de masa. Printre masurile foarte curioase, care au trecut neobservate de opinia publica, se numara lipsa termenului de valabilitate pe o serie de produse usor perisabile, cum ar fi ciupercile champignon, prezenta alimentelor pe raft, in ultima zi a termenului de valabilitate, sau lipsa de transparenta in privinta provenientei alimentelor. Problema este ca acestea nu sunt reguli nescrise, care scapa vigilentei controalelor, ci sunt chiar in legislatia alimentara a Romaniei. Știti… cea care ar trebui sa protejeze consumatorul.
In domeniul protectiei consumatorului, nu numai legislatia este compromisa, ci si aplicarea ei. Institutiile de regularizare si control alimentar, sunt printre cele mai putin active din societatea romaneasca. Au o procedura de depunere a sesizarilor care pare facuta pentru a convinge consumatorul sa se resemneze cu paguba. In functie de natura problemei, cetateanul este plimbat de la o institutie la alta, iar acestea redirectioneaza inapoi… Laboratoarele de analiza independente sunt sponsorizate de aceleasi institutii, iar pentru depunerea unei mostre spre a fi analizata, a trebuit sa suport un intreg interogatoriu, de parca eu as fi fost infractorul iar distribuitorii protejatii. De ce? Pentru ce aveti nevoie? Dar, de unde sunteti? Ce aveti de gand sa faceti cu rezultatele?
Raspunsul la sesizare, il primesc chiar inainte expirarea termenului maxim. Dupa aceasta odisee, totul se termina cu o hartie oficiala, vag, in care informatiile esentiale referitoare la compania responsabila, sau eventualele nereguli depistate, sunt ascunse sub pretextul confidentialitatii, iar hartia este semnata, la mapa, doar de un membru al conducerii institutiei, nu si de un specialist, care ar purta raspunderea acelui raspuns. De regula, cand specialistii nu sunt vizibili, inseamna ca in acea organizatie, deciziile sunt luate dupa criterii politice. Dar ANPC ar trebui sa fie departe de asa ceva.
De putina vreme avem o noua conducere la ANPC, astfel ca in bunul spirit omenesc, tragem aer in piept si inarmam cu noi sperante. Sa speram ca va fi un management tineresc, dinamic – care va aduce mult mai mult din standardele europene la care Romania a aderat din 2007 – este mare, mare nevoie.
Un caz des intalnit, in special intr-un anume lant de supermarket-uri, este cel al cristalizarii pesetelui si fructelor de mare congelate. Desi este interzisa decongelarea si recongelarea produselor alimentare, aceasta era evidenta, datorita cantitatii excesive de gheata, care atingea chiar 50% din cantitatea produsului. Adica, clientul cumpara gheata, la pret de peste sau fructe de mare. Cristalele de gheata formate, deterioreaza tesutul organic, iar cand produsul este decongelat pentru consum, cine stie a cata oara, parte din el se scurge impreuna cu apa. Clientul cumpara un pachet cu apa murdara si un aliment compromis, bun de aruncat, la pret de delicatesa.
In urma sesizarii, produsul respectiv a disparut, ca si cum nu ar fi fost, cu transpareta zero, invocandu-se vina furnizorului. Aceasta fiind o chestiune de interes public, cauzele ei si masurile luate trebuie sa fie publice, nu confidentiale, iar responsabilii, indiferent cine sunt, trebuie sa suporte pagubele generate.
Foarte putini clienti se incumeta sa reclame, pentru ca stiu ca odata decongelat produsul acasa, le este foarte greu sa dovedeasca frauda. Totusi, sunt sanse mai mari sa fie crezuti, daca documenteaza totul, foto sau video, la fata locului, in magazin.
Aici intervine opozitia personalului magazinului, sau al firmei de paza, care, sub pretextul apararii proprietatii private a companiei, se prefac, sau chiar nu cunosc codul civil, care la articolul 602, spune ca, Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate, fie in interes public, fie in interes privat. Ei aplica dispozitiile angajatorului, incalcand, astfel, dreptul de informare in interes public, al oricarui cetatean.
Niciun angajat al magazinului nu va sti sa va dea vreo informatie elementara despre produsele alimentare, cum ar fi provenienta, tehnicile de cultivare (organic, modificat genetic, etc), dar ne indeamna sa avem incredere. In cine? Intr-un supermarket nu exista niciodata un specialist in alimentatie. Totul merge pe baza de ordine. Pentru a lucra in distributia alimentara nu trebuie instruire de baza in alimentatie, ci doar obedienta.
Nu putem lasa distributia alimentara pe mana celor care stiu la fel de multe despre detergenti si pasta de dinti. Trebuie sa ne protejam singuri.
