Expo Milano e unul dintre cele mai importante evenimente pe teme de alimentatie si nutritie. E si Romania prezenta acolo, ne-am entuziasmat si noi cand am vazut proiectul tarii noastre: “Romania, in armonie cu natura“, expozitie care se incadra in tema generala a evenimentului: “Hranirea planetei, energie pentru viata”.
Simularile foto si video ne faceau sa credem ca Romania va fi reprezentata asa cum trebuie la Expo Milano, in acest stil clasic-traditional-modern care a prins atat de bine in ultimii ani. Folclorul era acolo, mancarea trebuia sa fie la restaurantul din casa traditionala recreata la Milano, aveam spectacole cu iz autentic, pe hartie totul parea un succes garantat.
Cateva persoane din domeniul culinar si nu numai au si vizitat acest stand si s-au intors cu pareri la cald despre “Romania in armonie cu natura”.
Mai jos va prezentam si noi integral scrisoarea deschisa a lui Marius Tudosiei (owner Bacania Veche si chef la o emisiune culinara) dupa ce a vizitat expozitia, dar si cateva poze de acolo pentru a avea si un element de comparatie dintre plan si implementare.
Catre
Comisarul General pentru România la Expo MILANO 2015,
Georgian Ghervasie
Stimate Domnule Comisar,
Va scriu Dumneavoastra pentru ca ati fost direct insarcinat de Primul Ministru al Romaniei sa coordonati Pavilionul Romaniei la Expo Milano 2015 (Conform deciziei Nr.214/2013).
Un pavilion care sa reprezinte imaginea Romaniei, resursele si posibilitatile tarii noastre de a contribui la efortul global al hranirii planetei.
Suntem, din fericire, intr-o pozitie privilegiata. Noi. Romanii. Si Romania. Suntem in pozitia in care am putea avea ceva de oferit unei planete care sufera de foame, dar si acelor oameni – mult mai putini decat cei care flamanzesc – care cauta gusturi si arome autentice, nealterate, originale. Si-i numesc aici pe cei cu posibilitati materiale relevante. Poate chiar investitori.
Din punctul meu de vedere, Romania este una dintre cele mai autentice, aromate, inspirate, creative tari in materie de mancare si asta nu de data recenta, ci inca din timpuri vechi.
Acesta este motivul pentru care am decis sa deschid Bacania Veche aici, in Romania, si nu in alta tara – cum ar fi Marea Britanie, Italia, Spania sau Franta – tari prietenoase cu investitorii de orice calibru. Am ales, in 2010, sa redescopar Romania aromelor nealterate de modernitate, sa caut producatori reali care fac mancare buna, curata, asa cum cauta toti occidentalii. Si s-o aduc in atentia oamenilor care-si uitasera radacinile aproape de tot. E inca devreme sa spun ca am reusit (dupa doar 5 ani), spun doar ca etapa asta a fost o victorie pentru mine.
Am descoperit producatori de miere senzationali, cu povesti incredibile, producatori de branzeturi de traditie cum nu se mai fac nicaieri in lume, producatori de legume asa cum arde Europa de dorinta sa aiba – 100% bio – producatori de conserve (de la zacusti asa cum nu mai are nici o tara pana la sosuri dupa retete vechi), sute de producatori de vinuri de o calitate remarcabila, ba chiar si macar 4 producatori de bere artizanala – o delicatesa pentru cunoscatori. Am vorbit si urmarit oameni care lucreaza carnea total diferit de alte natii, familii intregi care culeg flori de camp de la altitudine mare si fac exceptionale amestecuri de ceaiuri, dar si familii care culeg fructe de padure sau ciuperci din care ies adevarate bijuterii in borcan. Am ajuns sa cunosc artizani ai olaritului traditional utilitar, oameni specializati in afumatul de peste in cetina de brad, altii care coc paine la test. Am gasit pana si oraseni care-si consuma energia pentru pastrarea si conservarea acestor bunuri care puteau deveni acum, cu ocazia Expozitiei, bunuri universale cunoscute intregii planete.
Am norocul, Domnule Comisar, sa cunosc oameni extraordinari implicati total in aplicarea reala a mesajului transmis de expozitie prin “Feeding The Planet, Energy for Life”. E drept, la o scara mica. Locala. Insa ei produc alimente reale, hranitoare, echilibrate nutritional. Mai mult, produc idei.
Poate nu suntem cei mai buni la tehnologie. Sau la cea care ar putea eradica foametea. Dar avem – ca natie – destule idei despre cum am putea contribui la aceasta lupta.
Pentru ca, in ciuda declinului cercetarii, avem inca specialisti buni. Pe langa unii dintre ei treceti de fiecare data cand mergeti spre Aeroportul Otopeni: sunt la Baneasa si sunt chiar cei care au aclimatizat Kiwi in Romania. Iata doar un exemplu de proiect demn de prezentare.
Domnule Comisar,
Am vizitat Pavilionul Romaniei la Expo Milano. Sper ca niciodata nu ati fost nevoit sa treceti, indiferent de motiv, printr-o astfel de umilinta. As fi preferat sa ne numaram printre tarile care nu au participat deloc, decat sa ne prezentam in asemenea dizgratie.
As vrea sa va povestesc starea pavilionului in 5 iunie.
Doua hostese plasate la intrare abia raspundeau la salut. Pe scaunele dintr-un plastic ieftin si prost, ca la un birt de tara, cativa oameni in varsta se adapostisera de soare. Priveau niste imagini despre “frumusetile Romaniei” – intr-un colaj in care erau inghesuite, de-a valma obiceiuri de vara si de iarna la tara, imagini de prin paduri (puteau fi din orice padure), niste pescari la treaba si alte asemenea. Succesiunea lor nu m-a ajutat sa descopar logica in care erau puse. N-am descoperit-o nici in mixul de melodii, ba chiar ma gandeam ca “Drumurile noastre toate” s-ar putea sa nu impresioneze strainii. In spatele ecranului, pe culoar, parchetul se umflase: am mers ca pe o saltea de apa. O bucata de parchet iesise din linie – daca nu ma impiedicam de ea, n-as fi remarcat-o. Eram cu ochii pironiti pe un raft complet gol. Acolo, in acele multe alveole ma asteptam sa vad cateva zeci de vinuri romanesti bune si exceptionale. Am vazut doar doua ghivece stinghere cu flori roz.
Alte ghivece (doar 3) tronau pe varful Pavilionului Romaniei. Erau cu vita de vie. Moarta. Uscata. Domnisoara de la intrare mi-a spus ca ea le-a udat, dar in Italia e cald si de la caldura via moare. De parca italienii cultiva vie in Siberia si storc strugurii in Sicilia.
Am urcat temator spre restaurant. Auzisem de la alti romani ca nu e chiar bine, dar nu ma asteptam sa fiu sugrumat de indignare. Va fac un scurt inventar, pe care l-am si ilustrat foto.
La bauturi – berea Servus la doza de aluminiu de 500 ml si vinul Castel Starmina. Atat. Atat s-a putut.
Despre mancare – si asta e motivul principal pentru care va scriu: mi-a venit sa intru in pamant de rusine!
Am gasit asa: 3-4 sarmale pe o farfurie cu aproximativ 400 g de mamaliga (total disproportionat – stiind ca faina de porumb are un indice glicemic mare, iar noi ne aflam intr-o expozitie care atinge subiectul combaterii obezitatii), o tocana de cartofi cu fasole verde si o varza (sau poate fasole, cine putea sa-si dea seama?!) pe care trona o bucata meschina de carnat. Un ciot. Mai jos, intr-o farfurie, o spuma pe care am suspectat-o ca e salata de icre de la galetusa in care se ascundea sub trei grisine din foietaj si trei jumatati de felie de rosie. Si asta era tot. Atat s-a putut!
Deserturile m-au uimit definitiv: un soi de placinta rulata cu dovleac sau mere, 14 mere coapte pudrate cu zahar si (desi n-am inteles rolul lor acolo), niste chifle albe (din soiul celor congelate si ulterior coapte) prinse sub o folie alimentara. Atat s-a putut.
Domnule Comisar,
Romania mea nu arata asa. Dar deloc! Romania mea are oameni frumosi si priceputi. Oameni care stiu sa faca mult din putin mai ales cand vine vorba despre mancare. Oameni care ar putea oferi celorlalti intelepciune din putinul nostru.
Am plecat cu lacrimi in ochi din marele Pavilion al Romaniei. Jenat, stanjenit, umilit, pus la colt! Mi-am dat seama – o data in plus – de unde vine diferenta asta pe care o tot simteam ca un hau intre natiunile mari, vizionare, care ajung sa conduca lumea si natiunile mici, fara aspiratii si fara mandrie. Diferenta asta vine din implicarea si preocuparea oamenilor pentru ceea ce fac.
Puteam sa plasez participarea Romaniei la Expo Milano in aceeasi linie cu toate celelalte anti-performante ale tarii. O puteam aseza pe raftul cu autostrazi, educatie, cercetare, cultura. O puteam pune pe acel nefericit raft echichetat cu “Atat s-a putut!”.
De data asta, insa, Domnule Comisar, aleg sa nu strang din umeri si aleg sa nu tac. Pentru ca Romania nu trebuie sa arate asa. Aleg sa va transmit acest mesaj prin care sa va cer sa facem ceva. Nu doar ca sa-i scutim pe toti romanii care ajung in Pavilionul nostru de la Milano de umilinta pe care am trait-o eu, ci pentru ca Romania merita mai mult in acest domeniu.
Va rog, Domnule Comisar, sa faceti ceva!
Ceva care sa ne spele imaginea.
Nu rugati pe nimeni sa-mi raspunda in cel mai clasic si PR-istic mod posibil. Sunt unul dintre cei multi, nu va obositi.
Dar faceti ceva ce-ar putea – macar de acum pana la finalul Expozitiei – sa arate lumii ca Romania nu s-a dus la Milano sa-si etaleze foametea si neputinta. Aratati lumii ca nu suntem chiar ultimii. Puneti aparatul pe care il aveti la dispozitie la munca de-adevatatelea.
Haideti sa aratam lumii ca nu suntem un popor de mana a treia.
Ca suntem buni, creativi, ca putem si noi ajuta umanitatea intr-un fel cum altii nu pot. Arati lumii mierea noastra, granele, deserturile noastre traditionale atat de bune facute din aproape nimic, traditiile noastre legate de alimentatie, solutiile noastre din agricultura care ar putea ajuta si pe altii… Aratati-le Domnule Comisar ceva. Orice din tot ce v-am povestit mai sus, numai nu lasati Pavilionul Romaniei pustiu si trist.
N-are sens sa va povestesc despre celelalte pavilioane, sunt convins ca le-ati vazut.
Despre Marea Britanie, Spania, Germania, Franta, Statele Unite. O sa-mi spuneti ca sunt tari mari si-si permit. Da, aveti dreptate. Dar despre Chile, Thailanda, Cehia, Austria ce-o sa-mi spuneti? Ca au mai multi bani? Sau v-ati vedea nevoit sa admiteti ca si-au dat interesul mai mult? Si ca au vrut sa stea drept si cu fruntea sus?
Ceea ce noi n-am facut!
Haideti sa aratam lumii ca putem! Stiu ca nu mai e mult pana la finalul Expozitiei. Stiu ca e in al 12-lea ceas, dar mai avem o sansa.
Sansa ca lumea intreaga sa-si aminteasca de o natiune care a pornit prost si a sfarsit uluitor de bine.
Haideti sa aratam tuturor ca nu exista revenire imposibila. N-ati vrea sa ii uimim pe toti? N-ati vrea sa se vorbeasca despre asta in toate celelalte pavilioane?
N-ati fi – alaturi de noi – ceva mai mandru ca sunteti roman?
Domnule Comisar, eu stiu ca se poate si ca avem ce arata.
Mai ramane sa va hotarati Dumneavoastra si sa actionati in consecinta.
Un lucru care poate n-ar intra in manualele de istorie, dar istoria imediata ar consemna.
Va multumesc,
Marius Tudosiei
dela Bacania Veche
– o pravalie cu zeci de produse romanesti autentice
Discrepantele intre ce prezinta site-ul oficial al proiectului si articolele care se gasesc pe diverse bloguri sunt foarte mari. Imaginea oficiala e idilica, realitatea insa nu aduce nimic valoros Romaniei, nu prezinta niciun punct forte al agriculturii, al roadelor micilor producatori, ci pare un nou lucru facut de mantuiala doar ca sa fie facut. Aici mai aveti un alt articol despre proiectele altor tari versus performanta Romaniei, si aici un articol obiectiv din presa romaneasca.
Am distribuit si noi scrisoarea deschisa a lui Marius Tudosiei in speranta ca putem contirbui la o mica schimbare pe ultima suta de metri si, daca nu, macar sa fie o invatatura buna pentru viitoarele participari.
Cine a mai vizitat standul Romaniei la Expo Milano 2015 si vrea sa isi impartaseasca parerea aici?
