Pane e Vino e restaurantul cu cele mai agreabile chelnerite pe care le-am vazut eu in formatie compacta in Bucuresti. Sigur, am intalnit tot felul de chelneri si chelnerite care mi-au placut foarte mult, si tineri si batrani, insa mai peste tot pareau sa fi ajuns acolo dintr-o intamplare, mai degraba, si nu din preocuparea expresa a managerilor de a aduce acel tip de oameni, si nu altfel. Adica restul chelnerilor din localurile respective pareau sa fie “din alt film”, ceea ce ma facea de fiecare data sa cred ca nu faceau parte dintr-un “concept” bine definit. Insa despre cei de la Pane e Vino imi place sa cred ca au cautat si au ales cu buna stiinta acest tip de personalitate, foarte placuta ochiului si auzului clientului.
Si asta spre norocul lor, ca sa iasa si ei cu ceva in evidenta, pentru ca mancarea de la Pane e Vino e destul de banala si nici ieftina nu e.
Trattotia Pane e Vino, pe numele lui (ei) de public, s-a(u) mutat pe la inceputul anului 2012 la parterul blocului comunist de pe Nerva Traian. Inainte erau pe Popa Nan, cred. Din strada nu pare deloc imbietor, vezi doar o terasa mica si intunecata, insa interiorul e frumos amenajat, vesel, colorat, te duce cu gandul la studentie si la vacanta. Daca ar fi avut si un aer conditionat dimensionat la proportiile restaurantului (destul de mic, de altfel), le-as fi pus o nota mai mare la ambianta.
Meniul de la Trattoria Pane e Vino e din bucataria italiana, evident. E lung, cu cateva insertii de mancaruri de care italienii nu cred ca au auzit. Noi am luat o saramura insipida de peste cu o mamaliga foarte proasta, de neatins (de mamaliga zic); apoi o conopida gratinata cu o zeama laptoasa, fie de la o mozzarella topita, care nu avea ce cauta acolo, fie de la o smantana neinspirat pusa; foccacia a fost si ea banala, probabil de supermarket; pe platoul “Pane e Vino” am dat banii chiar degeaba, nu am mancat mai nimic din el, am luat carnea la pachet: vita si porcul au fost banale, carnea cea mai ieftina; puiul a fost prost de-a binelea, la fel si cartofii; muraturile au fost oribile, insa carnatii proaspeti au fost rezonabili – singurul lucru pe care l-am mancat din platoul acela, ca sa nu plecam flamanzi. Si desertul, un tort Kranz “facut in casa” – dupa cum voia sa bage mana in foc una dintre chelneritele adorabile -, a fost exact la fel ca unul care ar fi fost facut “in alta parte”. Prin urmare, nota mare pe care am pus-o la mancare cred ca le-o datoreaza in mult mai mare masura chelneritelor decat bucatarului…
Si nota maxima de la servicii tot lor le-o datoreaza, evident, cu toate ca o ora si jumatate pentru un pranz banal ar fi trebuit sa o traga in jos. Totusi, clienti am vazut destui la Pane e Vino, oameni ai cartierului, fara indoiala, pentru ca imi inchipui ca prin jur se manance si mai prost, in locuri mult mai urate si, probabil, cu altfel de chelnerite.
Asadar, Pane e Vino e un restaurant de cartier la care nu ai alte motive intemeiate sa te duci decat daca locuiesti in zona, esti in trecere pe Nerva Traian intre numerele 10 si 50 si ti-e foame sau daca pur si simplu vrei sa vezi unele dintre cele mai agreabile chelnerite din Bucuresti.
