The Lounge e un restaurant italian in Piata Floreasca, deschis in aprilie 2013, si e de urmarit, sunt sigur ca se ve mai vorbi despre el, foarte probabil cu referiri ca la unul dintre cele mai bune restaurante italienesti din Bucuresti.
The Lounge a luat locul lui The Gang, restaurant bun si acela, care si-a facut o oarecare faima, dar care a preferat sa se retraga din Floreasca si sa se concentreze numai pe The Gangul din Parcul Herastrau. Care The Gang din Herastrau e deschis doar in vremuri calde, mi se pare. Si a plecat din Floreasca si Novi Aquarium, restaurantul fotbalistilor, tot italian si el. Nu e clar daca se muta sau daca s-a inchis de tot, insa se stie ca acolo, in locul lui Novi Aquarium, cei de la Fratelli vor deschide un club, denumit « Wonderful », dar ortografiat fonetic, « Uanderful » sau « Uandarful », dupa modelul pe care l-au folosit in Centrul Vechi, cu Biutiful.
The Lounge a preluat si conceptul de la The Gang, in privinta amenajarii, si pe buna dreptate, pentru ca arata foarte bine. Au schimbat ceva mobilier, pare ceva mai colorat si mai vesel cel nou. Pacat ca terasa e inca neamenajata cum trebuie, insa sunt sigur ca si aceea va fi la fel de frumoasa, mai ales daca pun si ceva verdeturi.
Investitia e consistenta la The Lounge, si asta se vede si in bucatarie, unde Bogdan Cervenschi, patronul, a adus doi italieni pe care iti vine instinctiv sa-i pozezi cand ii vezi impreuna. Ceea ce am facut si eu… Domnul Cervenschi a zis ca l-a platit pe Anrea Mainardi, un nume auzit in gastronomia italiana, sa construiasca un concept mai deosebit de « cucina contemporanea » pentru The Lounge si apoi sa ia avionul in fiecare luna ca sa vina sa vada si sa guste ce au facut cei doi bucatari italieni cu conceptul lui.
Si cei doi bucatari italieni s-au pus pe treaba si le-a iesit destul de bine ce au facut pana acum. Inca nu le-am pus nota maxima la mancare pentru ca au mai dat cateva mici rateuri, insa e foarte posibil ca peste putina vreme, cand se vor aseza bine toate lucrurile la The Lounge, sa ajungem si acolo. Am inteles ca inca tatoneaza cu furnizorii, fac diverse incercari si combinatii. Sper sa gaseasca rapid solutiile cele mai bune, pentru ca mie imi place ce si cum fac.
Serviciul e bun, cu niste chelneri musculosi care isi fac treaba cu dezinvoltura. Preturile sunt normale, ai spune chiar rezonabile daca te gandesti ca in multe alte restaurante « italienesti » din Bucuresti primesti niste mancare ce nu are nimic de-a face cu adevarata gastronomie pentru aceiasi bani.
Asadar, The Lounge e un restaurant serios, care face lucrurile cum si cu cine trebuie, unul dintre putinele cu specific italian de gastronomie fina din Bucuresti, in care poti merge fara o strangere de inima. Mi-e greu sa mi-l imaginez plin, pentru ca e foarte mare si sunt putini bucuresteni care sa stie sa faca diferenta dintre o mancare italieneasca obisnuita, una buna si una buna si fina in acelasi timp. Dar sper ca domnul Cervenschi si-a facut bine socotelile cand a decis sa deschida un astfel de ristorante si nu o trattoria sau o osteria…
*