Din 18 noiembrie, pasionatii de lectura, se intalnesc la Clubul de carte Joie de Vivre.
“Lectura este o indeletnicire confortabila, solitara, lenta si senzuala“, spune cel mai seducator cititor, Don Juan-ul cartilor, Alberto Manguel. Insa, daca lectura se face in tacere, in intimitate, discutia despre lectura trebuie facuta intr-un loc anume si cu oamenii potriviti. La un ceai, pe o banca, intr-o cafenea sau, mai ales, intr-un club de carte.
Un club de carte este cel mai bun prilej de a discuta despre cartile care ti-au placut sau nu, despre ce ai vrea sa citesti si ce nu ai putut sa termini, este cea mai potrivita ocazie de a-ti face prieteni noi cu care sa impartasesti pasiunea lecturii, carora li te poti confesa si de la care poti afla lucruri noi. Despre carti, despre prietenie, despre intamplari amuzante, despre viata, in cele din urma…
Pentru ca vrem sa cream o astfel de ambianta prietenoasa si in Ceainaria Joie de Vivre, Salon du The, am decis sa dam startul unui club de carte unde pasionatii de lectura, de ceai si prajituri bune se pot intalni periodic. Vom fi insotiti in aceasta calatorie de partenerii nostri de la Editura Litera si Blogul unei cititoare de cursa lunga.
Inscrierea se poate face prin mail la adresa rezervari@ceainaria-joiedevivre.ro sau la numarul +4 021-410-94-01 iar prima intalnire va avea loc pe 18 noiembrie, de la 18.30, cand vom deschide prima editie a Clubului de carte Joie de Vivre cu o Seara Alice Munro.
In cadrul Serii Alice Munro, o vom avea ca invitat special pe Justina Bandol, traducator al cartilor Draga Viata si Ura, Prietenie, Dragoste, Casatorie, de Alice Munro.
(comunicat de presa)