Saptamana trecuta, intr-o seara parca predestinata ghinionului, Dumnezeu mi-a pus mana-n cap. Am participat, la inceput fara mare tragere de inima, recunosc, la o degustare de tuica Zetea, organizata la magazinul de vinuri Private Wine din Bucuresti. Am venit la eveniment mai mult de gura prietenului meu Mihai Nicolici, proprietarul pravaliei. Daca ar fi fost vorba despre vinuri, probabil ca as fi fost primul care sa confirme invitatia, dar asa, cu palinca, m-am lasat mai greu induplecat. Mare noroc insa ca nu m-am luat dupa capul meu si am acceptat invitatia, fiindca degustarea a fost una absolut exceptionala.
Amfitrionul serii a fost chiar producatorul palincii si tuicii Zetea, Silviu Zetea, primarul comunei Mediesul Aurit din judetul Satu Mare, un personaj cuceritor, pitoresc si pasionat de munca lui, asa cum rar am mai vazut. Ma bucur ca am elucidat, cu aceasta ocazie si celebra confuzie dintre palinca si tuica. Cel putin in Satu Mare si Maramures, se spune palinca la orice distilat din fructe, iar tuica doar la distilatul din prune. Cu alte cuvinte palinca de prune este totuna cu tuica. Pe de alta parte sintagma tuica de prune o putem considera un pleonasm. Odata lamurita aceasta dilema, Silviu Zetea ne-a dezvaluit cate ceva din istoria familiei sale, care se confunda cu istoria palincii.
Povestea transformarii din nume in renume a brandului Zetea se intinde deja peste patru generatii. Inceputul l-a facut batranul Ioan Zetea, celebru mester zidar, care a construit, in 1912, in satul Viile Apei, prima palincie a familiei. Fiul sau, Valer Zetea, a continuat traditia familiei si a mai construit o palincie in satul Mediesul Aurit. Din pacate, regimul comunist nu i-a permis acestuia din urma dezvoltarea activitatii de palincaros – asa cum este denumita acesta ocupatie in zona. Dupa revolutie, fiul lui Valer, Silviu Zetea, care purta in minte si in suflet visele neimplinite ale tatalui sau, a infiintat o firma privata si a repus pe coordonate comerciale palincia Zetea. El a dezvoltat productia de palinca intr-o maniera moderna, pastrand insa caracterul traditional al procedeului. Spirit inventiv, acesta introduce, dupa o conceptie proprie, cea de-a treia distilare a palincii. Pe langa rafinarea tehnologiei de productie, Silviu Zetea s-a preocupat si de construirea unui brand propriu, inregistrat la OSIM inca din 1991. Cum succesul de piata n-a intarziat, din anul 2000 incep sa apara si produsele de lux marca Zetea, livrate in elegantele decantere Zetea. In prezent, fiul lui Silviu, Gerard Zetea, se pregateste sa preia afacerea familiei, s-o consolideze si s-o duca mai departe.
Dupa atatea povesti a venit si mult asteptata degustare. In pahare au poposit, rand pe rand, palinca de mere, palinca de visine, palinca de pere, palinca de caise si palinca de prune – sau altfel spus, tuica. La final, am primit si un bonus: lichiorul Silvoriu Zetea, obtinut din tuica Zetea, extract de prune si miere de albine. Preferata mea a fost palinca de pere, probabil si datorita aciditatii ceva mai reduse si maturarii la baric. Trebuie sa recunosc ca mi-a placut si trucul de marketing inventat de Silviu Zetea: bastonul Zetea. Este vorba despre un baston de sticla, umplut cu palinca, pe care sta scris urmatorul text mucalit: “Zetea – sprijin la batranete”. Cuceritor!
Degustarea a fost asortata cu delicioase amuse-bouche-uri furnizate de PopUp Dinner, un restaurant in miscare, ce ofera experiente social-culinare in diverse locatii. Vineri seara PopUp Dinner a poposit la Private Wine, spre bucuria papilelor noastre gustative, cu un meniu ce a cuprins Quiche cu sunca, branza de burduf cu sfecla si hrean, crema de branza cu ceapa caramelizata si muschiulet de porc maturat in palinca, cu castraveciori murati. Aviz organizatorilor de evenimente care s-au saturat de clasicele si banalele tartine cu salam si cascaval.
In final, o observatie care tine mai mult de aria semantica decat de cea gustativa. Multe branduri actuale se straduiesc sa genereze fel de fel de povesti care sa le sustina produsele. In cazul tuicii Zetea, nici macar nu e cazul sa mai nascocesti ceva. Cand vii dintr-o zona supranumita “bastionul de margine a tarii prunelor”, acolo unde satele se numesc atat de cuceritor precum “Viile Apei” sau “Mediesul Aurit”, iar tu esti un “palincaros” si lucrezi intr-o “palincie”, povestea precede cu mult produsul.