Vrei să-ți impresionezi iubita/iubitul cu o cină romantică? Trebuie să găsești un restaurant pe măsură! Muzică bună, atmosferă intimă, mâncare delicioasă… localurile pe care ți le recomandăm întrunesc toate condițiile!
Nu e nevoie să aștepți Sf. Valentin să-ți inviți jumătatea la o masă în oraș, pentru a petrece timp de calitate doar voi doi! Fie că e aniversarea voastră sau pur și simplu simți nevoia să-i faci o surpriză plăcută, o cină delicioasă și o conversație în doi este întotdeauna o idee bună!
Uită-te peste propunerile noastre, apoi rezervă o masă de pe site-ul Restograf sau direct din aplicația mobilă. Nu-ți ia mai mult de câteva secunde și primești confirmarea pe loc!
MAIZE farm to table
Situat pe strada Paris, în mansarda unei vile, Maize este un restaurant în care te poți bucura de tot ce are mai bun bucătăria de oferit. Cu un concept în care gastronomia modernă românească se împletește cu diverse influențe europene, totul într-o notă de fine dining, Maize este un spațiu care te cucerește fără prea mari eforturi.
Are o atmosferă specială și o arhitectură a spațiului foarte interesantă, inclusiv o zonă de bucătărie deschisă. Este un local intim, luminos, cu o ambianță numai bună pentru o cină romantică în doi. Iar dacă e să ne luăm după ideea că dragostea trece prin stomac… cu siguranță jumătatea ta va fi impresionată de preparatele din meniu, toate pregătite cu produse proaspete, direct de la producători.
Rezervă o masă la MAIZE farm tot table
Cișmigiu – Bistro la Etaj
Cu un decor foarte romantic, feminin, dominat de nuanțe de roz și burgundy, Cișmigiu – Bistro la Etaj este unul din localurile cele mai cochete din București! Amenajat în stil clasic, cu un aer foarte boem, restaurantul pare a spune o poveste dintr-un secol trecut, recreând atmosfera Micului Paris de altădată și a bistrourilor franțuzești.
Localul se află la ultimul etaj al faimosului Hotel Cișmigiu, iar priveliștea panoramică asupra bulevardului Regina Elisabeta și a clădirilor din jurul Cișmigiului îi aduce puncte bonus. Ce ne-a plăcut este atenția deosebită la fiecare detaliu, micile accente de design. Nu degeaba este unul dintre cele mai Instagramabile locuri din București! Crede-ne, nu ai cum să dai greș cu o așa alegere!
Rezervă o masă la Cișmigiu – Bistro la Etaj
Sharkia
Situat la parterul hotelului Park Inn, pe strada Luterană, Sharkia este un restaurant cu specific est mediteranean și unul dintre locurile în care poți savura cu adevărat preparate libaneze delicioase!
De ce credem noi că este potrivit pentru o cină romantică? În primul rând pentru că este amenajat cu mult bun gust și are un aer foarte elegant, luxos. Scaunele confortabile, geamurile mari, cu vedere la stradă, lemnul în nuanțe calde și corpurile de iluminat aurii, toate creează un spațiu foarte intim și primitor, prietenos. În meniu găsești preparate clasice arăbești – de la hummus la falafel și labneh, dar și din bucătăria internațională. Așa că indiferent de preferințe, sigur găsești ceva pe gustul tău!
Le Boutique – Food Concept Store
Pe strada Sfântul Ștefan la numărul 13, în apropiere de Parcul Izvorul Rece, într-un cartier cu o bogată istorie culturală a unui București interbelic, vei găsi acest restaurant micuț și cochet. Le Boutique este un food concept store cu preparate delicioase, deserturi savuroase și o listă de vinuri fine, servite într-o atmosferă foarte intimă și plăcută. Și tocmai datorită atmosferei este locul perfect pentru o cină romantică! Dacă mai iei în calcul și muzica bună și masa servită la lumina lumânării, obții cadrul perfect pentru o seară în care să stați la povești și să vă (re)descoperiți unul pe altul.
Meniul este foarte diversificat, de la preparate care amintesc de însorita Italie, până la cele cu rafinament franțuzesc sau cu arome orientale. Este locul în care pășești într-un univers provençal, în care gastronomia se împletește perfect cu ambientul cald și personalul mereu zâmbitor.
Rezervă o masă la Le Boutique Food Concept Store
el Pato
Dacă îți era familiar restaurantul Chez Marie de lângă Biserica Anglicană, de la Parcul Icoanei, atunci ar trebui să știi că la aceeași adresă vei găsi acum restaurantul el Pato. Cu un design nou, restaurantul și-a schimbat numele dar a păstrat aceleași standarde ale calității. În plus, este unul dintre puținele restaurante cu o pagină de meniu plină cu mâncăruri din carne de rață! Și nu numai, pentru că ai o mulțime de opțiuni, atât din bucătăria românească, cât și internațională.
Ne place pentru că decorul are un farmec aparte, în care nunațele de albastru se îmbină cu naturalul lemnului și bejul mobilierului, iar ceea ce rezultă este un ambient foarte cald și plăcut. La fel ne place și faptul că nu este un restaurant foarte, foarte mare, așa încât ai senzația că ești într-un mediu restrâns, familiar. Și nu asta îți dorești pentru o cină romantică?
Four Seasons Dorobanți
Dacă vrei o seară în care să vă simțiți răsfățați, Four Seasons Dorobanți este tipul acela de restaurant elegant, foarte bine aranjat, care te face să te simți ca un aristocrat. Situat într-o vilă de pe Calea Dorobanților, face parte tot din categoria localurilor cu specific libanez, arăbesc, ca și Sharkia. Și aceleași evaluări la superlativ le avem și aici când vine vorba de mâncare și gust autentic.
Condimente aduse direct din Liban, delicioase preparate din carne de miel, tradiționalele baba-ghanuj (vinete cu sos de rodii) sau mutabal (vinetele cu pastă de susan), salate exotice, lichior de anason… nici nu știi ce să alegi mai întâi! Iar pentru ca totul să fie perfect, decorul luminos, dominat de alb și crem, precum și mobilierul clasic, elegant, fac din acest restaurant unul foarte romantic.
Rezervă o masă la Four Seasons Dorobanți
Prime steaks & seafood
Cine a zis că un steak house nu poate fi un loc romantic? Prime steaks & seafood vine să demonstreze din plin acest lucru! Situat la parterul Hotelului Radisson de pe Calea Victoriei, restaurantul pare a fi fost făcut pentru cine în doi! Un local foarte elegant, în care ambianța romantică este conturată de iluminatul difuz, de culorile închise folosite în amenajare, dar și de prezența lemnului sau de pielea care îmbracă mobilierul. Are un aer exclusivist și te face să te simți ca atare. Și pe bună dreptate! Căci dincolo de rafinamentul vizual, te așteaptă o experiență culinară de fine dining!
Restaurantul a fost ales drept cel mai bun steakhouse din București de mai multe ori și este adevărat că bucătarii lor experimentați, care gătesc în bucătăria de tip open kitchen, te vor surprinde cu măiestria lor! Fiind un restaurant mic, cel mai bine e să faci rezervare din timp, dacă vrei să te asiguri că nu ratezi o așa experiență!
Rezervă o masă la Prime steaks & seafood
Restaurnat Pata Negra copas y tapas
Dacă ești iubitor al bucătăriei spaniole, îți recomandăm acest local din zona Dorobanți, care și-a câștigat renumele de a fi cel mai bun restaurant spaniol din București. Aici vei găsi atât preparate clasice, cât și din bucătăria modernă a Peninsulei Iberice. Restaurantul este deținut de un cuplu de români care și-au format mâna (ca să zicem așa) chiar în Spania. Iar pasiunea lor se observă în micile detalii care dau farmec acestui local.
Este un restaurant care te invită să regăsești bucuria vieții fie prin preparatele lor, prin muzica pe care uneori o fredonează chiar cei doi, Gabi și Angi, în atracţia şi chimia din cuplu. În clipele savurate pe îndelete alături de cel drag cu o cupă de vin şi un platou cu tapas, în stil de viaţă sănătos, în iubire, în plăcerea de a savura fiecare clipă!