Biutiful by Fratelli e unul dintre localurile mari din Centrul Istoric al Bucurestiului, putini au norocul unui spatiu atat de larg si, mai ales dintr-o singura bucata. Probabil ca au dat jos niste pereti ca sa extinda locul, sper ca au cerut si autorizatie.
Biutiful e mai degraba un club decat un restaurant propriu-zis, un pub, cum e moda sa iti spui acum. E foarte bine si cu cap amenajat, in ton cu vremurile, cu zona si cu targetul, cu mese mari de lemn, neacoperite, si cu multe instalatii de alama legate de bere si de berarii, toate cu Ursus pe ele si probabil ca unele chiar functionale, nu doar de decor. Sunt multe scaune in jurul meselor, ceea ce face sa nu iti incapa farfuriile si paharele pe masa, daca chiar te duci acolo ca sa mananci, insa asta nu e pricina de deranj, pentru ca face parte din atmosfera tinereasca pe care vor sa o impuna. Muzica e si ea tot pentru tineri, mai mult pentru cei de la liceu in jos, cu nervii mai tari in aceasta privinta.
Dupa cum era de asteptat, stiind ca Fratelli e un brand de cluburi, nu de restaurante, nu e cazul sa te astepti la cine stie ce delicii culinare la Biutiful. Meniul e destul de scurt, comparat cu ce vezi pe la alte restaurante, su numai carne sau lucruri cu carne, ceva supa, sandviciuri si deserturi.
Mancarea e frumos prezentata. Noi am luat o salata de somon marinat care a fost asa si asa, o supa de morcovi banala, care ar fi ramas toata in farfurie daca nu am fi inceput masa cu ea si destul de infometati; apoi frigarui turcesti care au avut aceeasi soarta, nefiind bune deloc la gust, la fel ca si tzatziki-ul si lipia acompaniatoare. Coastele de porc au fost bune, la fel si aripioarele de pui, insa cartofii la cuptor, probabil ca reincalziti, au ramas neatinsi. Deserturile au fost mediocre: o prajitura numita Mitzu, cu crema de vanilie si altele si un ecler urias, cumparate cine stie de pe unde.
Preturile la mancare sunt destul de mici la Biutiful by Fratelli, insa vinul si bauturile, in general, costa foarte mult. Un pahar cu doua degete de vin mediocru de la Murfatlar costa mai mult decat un intreg fel de mancare. Insa pare logic sa fie asa, cu siguranta ca e o strategie foarte buna a celor de la Fratelli.
Serviciul a fost rezonabil, cel putin la inceput. Ne-am bucurat ca am ajuns pe mana unei chelnerite dezinvolte, pentru ca mai in spate vedeam niste figuri pe care preferam sa le stim acolo unde erau. Doar la sfarsit, dupa ce a numarat banii, ni s-a parut ca s-a schimbat brusc chelnerita noastra, dar mi-am zis ca poate nu am vazut eu bine si nu am scazut nota la servicii, ca sa nu fac un pacat in plus acum, in postul Pastelui. Am mai scazut putin pentru ca ne-a adus paharele cam murdare, ceea ce m-a facut sa beau apa direct din sticla, fara insa ca asta sa o intristeze pe domnisoara.
Asadar, Biutiful by Fratelli e un club de referinta in Centrul Vechi, loc de socializare, de baut bere si alte lucruri, langa o farfurie cu mancare rezonabila pentru asteptarile cu care mergi acolo.