Totul a pornit de la o fraza auzita intr-o dupa-amiaza intr-o statie de autobuz: „Nu pot veni asta seara, ma uit la Top Chef!”. Cea care rostise acest refuz nu era nicidecum o gospodina trecuta de varsta a doua, cu sacosele pline de bunatati, ci o pustoaica dotata cu headphones si smartphone de ultima generatie. Uimire totala! A doua zi, alta revelatie: o colega de birou ma serveste cu o prajiturica gustoasa si aratoasa si imi spune mandra: „e dupa o reteta de pe blogul X. Cum, nu il stii??” Pentru a-mi completa cultura generala am verificat repede blogul respectiv: retete explicate pas cu pas, cu poze in detaliu pentru fiecare moment al executiei produsului, cu muulte comentarii de la diverse internaute interesate de secretele culinare si cu destule reclame pe blog, indicand un trafic semnificativ. Nu trebuie sa mai mentionez cat de extinsa este familia blogurilor culinare de toate nationalitatile. În aceeasi saptamana, la o vizita la dentist, am observat cu stupoare ca televizorul din dotare era fixat pe un canal dedicat exclusiv gastronomiei.
Si atunci mi-am dat seama de fascinatia crescanda pentru arta gatitului si de faptul ca gatitul a devenit o moda. În primii ani ai societatii romanesti post-decembriste s-ar fi explicat toate acestea prin trecerea de la cele cateva alimente de baza, adesea cu gust de soia, la abundenta fructelor si legumelor tropicale, prin descoperirea retetelor exotice cu aroma de libertate si belsug. Interesul pentru cartile, site-urile, emisiunile si canalele de televiziune culinare insa a luat amploare la noi abia in ultimii ani, ca o sfidare parca la adresa crizei si ca un ecou la ceea ce se intampla de peste 20 de ani in foarte multe tari cu o economie dezvoltata. Diversitatea emisiunilor gastronomice de televiziune s-a extins la un nivel coplesitor (si aici ar fi interesant de aprofundat rolul industriei alimentare): se ofera retete traditionale, fusion, barbecue, vegetariene, raw food, de dulciuri, de semipreparate, rapide sau super rapide, pentru mic dejun, gustari, petreceri de orice fel, se fac adevarate competitii intre bucatari amatori, bucatari profesionisti, cofetari, creatori si designeri de torturi, sunt initiate in ale bucatariei mamicile, gravidele, tinerii casatoriti si chiar copilasii. Se folosesc ingrediente din cele mai exotice, dezvaluindu-se secrete culinare din Alaska sau din Papua-Noua Guinee. În plus, cei care prezinta astfel de emisiuni de succes pot beneficia in scurt timp de statutul de star national sau chiar mondial (a se vedea cazurile Jamie Oliver, Gordon Ramsay, Emeril Lagasse, Nigella Lawson, Bobby Flay, Rachael Ray), cu fanii aferenti.
Gatitul nu mai este privit ca mijloc de supravietuire, fiind ridicat de la nivelul de corvoada, la rangul de placere, hobby, entertainment, moda si arta. Daca pana de curand facea obiectul unori jocuri virtuale sau unor ateliere de creatie, mai nou a devenit inclus si in cadrul activitatilor de team building, chiar pentru manageri. Noua meserie de prestigiu este a fi chef. Orice bucatar doreste sa devina mastersef, topsef, ironsef, iar copiii se joaca de-a minisefii. Şi cum faima atrage banii, un chef de renume este platit, paradoxal, cu mult mai multe zerouri decat un profesor universitar, inventator sau academician. Paradoxurile continua daca avem in vedere ca numeroase emisiuni care etaleaza o abundenta de mancaruri extrem de calorice sunt urmate sau precedate de programe care militeaza impotriva obezitatii, promovand diverse diete. Şi tot la capitolul paradoxurilor se incadreaza gatitul cu foita de aur versus bataia pentru un pumn de orez a unor copilasi africani numai piele si os…
(poza de pe www.deviantart.com)
