Cum se apropie vara, cum ne fac cu ochiul înghețate fel de fel. Care la cornet, care pe băț, care la colț de stradă, care în vreo gelaterie simandicoasă. Acum… fiecare alege în funcție de gusturi și pretenții. Dar orice ai spune, cea mai și cea mai bună este înghețata artizanală. Problema e că unele se intitulează așa chiar și atunci când nu au nimic artizanal în ele. Așa că uite cum îți dai seama că e ce trebuie sau nu.
Cum ar fi fost, oare, lumea și cum or fi fost, oare, verile, dacă nu exista pe lume înghețata?? Noroc că ea a fost inventată în bucătăria împăraților Chinei. Deși, ce-i drept, nu prea semăna cu înghețata de azi – inițial fiind doar un amestec de zăpadă, gheață, fructe, vin și miere. „Rețeta” s-a diversificat cu timpul, circulând prin diferite țări. Și așa a ajunssă fie ba un amestec de gheață, zăpadă, nectar, fructe și miere, ba unul de zăpadă și lapte de iac… Această din urmă rețetă a fost adusă în Italia, tocmai din China, de Marco Polo, în 1295.
După două sute și ceva de ani, când Caterina de Medici, prin căsătoria cu Henry al II-lea a devenit regina Franței, a dus cu ea în țara de adopție și rețeta laptelui înghețat. Care, în scurt timp, a devenit o delicatesă pentru pretențioșii francezi.
Un succes din „fragedă pruncie”
Din Franța, prin regele Charles I al Marii Britanii, în urma unei vizite, rețeta laptelui înghețat a ajuns și la englezi. Răspândindu-se dintr-o țară în alta, rețeta… de bază, cum ar veni, a căpătat diverse îmbunătățiri. Și asta prin adăugarea diverselor arome. Ba chiar a fost inventată, în Australia, o mașinărie care producea înghețata mecanizat.
În vremurile industrializării, înghețata artizanală și-a pierdut supremația, dar nu și farmecul. Pentru că ea este și azi apreciată în mod deosebit. Drept dovadă și prețul – mai mare, desigur, dar cu siguranță binemeritat datorită calității sale, ingredientelor folosite și modului de preparare. Desigur, nu din zăpadă…
Ce înseamnă, de fapt, „artizanală”
Înghețata artizanală este, așa cum s-a precizat, înghețata realizată manual, în mod tradițional. Fără a se folosi conservanți, arome artificiale, emulgatori și alți stabilizatori. O înghețată corect preparată, echilibrată și elaborată, va fi compactă, mătăsoasă, corpolentă, catifelată și gustoasă. Totodată, este fină (din punct de vedere al cristalelor de gheață). Rezistentă la schimbările de temperatură din perioada vânzării şi nemodificată de procesul de recristalizare a zaharozei.
Înghețata artizanală este produsă de obicei în cantități mici și are un termen de valabilitate de aproximativ opt săptămâni. Spre deosebire de cea industrială al cărei termen de valabilitate ajunge la doi ani! Hai să vedem care sunt lucrurile la care trebuie să fii atent/ă pentru a fi sigur că mănânci o înghețată artizanală autentică!
Cum știi că înghețata artizanală e ce trebuie
Având în vedere „respectul” pe care îl are înghețata artizanală și atracția ei asupra consumatorilor, mulți s-au gândit că pot obține profituri mari comercializând înghețată pretins artizanală. Adică cea care atrage ca un magnet cumpărători, chiar dacă nu este nici proaspătă, nici preparată manual și nici din ingrediente locale. De aceea este important să cunoști câteva dintre caracteristicile adevăratei înghețate artizanale. Pentru a nu cădea – pe destul de mulți bani – în plasa șmecherilor care vând înghețată doar declarativ artizanală.
#1. Înghețata artizanală se vinde în gelaterii
Ce vrea să însemne acest lucru? Un producător de înghețată artizanală vinde exclusiv înghețată! Dacă într-un magazin se vând și sandwich-uri, și prăjituri, și pizza, și cafea sau alte băuturi, sunt mici șanse ca înghețata servită acolo să fie artizanală. [Nu imposibil]. De ce? Pentru că un magazin de înghețată se concentrează numai pe ceea ce știe să facă cel mai bine. Adică pe producerea ei. A face înghețată artizanală este o artă care necesită resurse și multă răbdare. Și nu este compatibilă cu felierea salamului și-a cașcavalului, cu frământatul aluaturilor sau prepararea cafelei…
#2. Se păstrează în recipiente speciale
Adevărata înghețată artizanală nu este expusă pentru vânzare în tăvi metalice sau boluri de sticlă. Și în niciun caz nu se vinde din mașinării cu ajutorul cărora se umplu cornetele de vafe. Dacă veziașa ceva, cu siguranță este vorba de înghețată industrială. Înghețata artizanală se păstrează în recipiente metalice frigorifice, de formă cilindrică. Acestea sunt separate în funcție de sortimentul de înghețată și neapărat protejate de capac. Capac care este ridicat doar atunci când este servit clientul. Pentru că, altfel, schimbările de temperatură sunt fatale pentru cromozitatea ei.
#3. Culoarea „vorbește” despre autenticitate
Înghețata de căpșuni este de un roz intens? La fel și verdele celei de fistic? Dacă da, este cea mai mare probabilitate să se fi folosit coloranți artificiali, poate chiar și arome artificiale… Înghețata artizanală se prepară numai cu ingrediente naturale, iar în acest caz culorile vor fi mai pale. Poți face un test din priviri, care este relevant. Uită-te la înghețata de banane. Ar trebui să fie gri dacă este făcută cu banane. Dacă este de un galben intens, strălucitor, este categoric folosit un colorant artificial.
#4. Aromele înghețatei trebuie să fie ale fructelor de sezon
Dacă vorbim de banane, portocale sau lămâi, desigur, acestea sunt disponibile cam tot anul. Deși nu neapărat sunt și de cea mai bună calitate. În rest, într-o gelatierie care pretinde că vinde înghețată artizanală, sortimentele cu fructe trebuie să fie exact ale fructelor care se găsesc în acea perioadă în piețe. Fructele sezonului. Înghețata cu pepene galben sau piersici, de exemplu, nu are cum să se găsească în martie…
#5. Nu trebuie să fie foarte rece sau să conțină cristale de gheață
Da, sună ciudat, nu-i așa? Află că o înghețată artizanală nu trebuie să se lipească de limbă de rece ce este. Ea trebuie să fie servită la o temperatură de -12°C. Ei, nu zice nimeni să umbli cu un termometru după tine! E suficient să te uiți dacă înghețata are cristale de gheață sau dacă aceste cristale îți trosnesc între dinți. În cazul în care deja ai cumpărat-o și te-ai înfruptat din ea. Măcar o să știi să ocolești prăvălia aceea data viitoare…
#6. Cornetul poate trăda înghețata
O gelaterie care se respectă, care vinde înghețată cu adevărat artizanală, acordă atenție nu doar calității înghețatei ci și a corenetelor în care este servită. Un cornet de vafe de calitate este sfărâmicios. Nu se lipește de dinți și nu se transformă într-o masă „plasticoasă” când e ingerat. Așadar, calitatea cornetului poate spune multe și despre înghețată, înainte de a o gusta.
Și gata lecția! Acum că știi ce și cum, n-o să te lăsăm așa… cu pofta-n proțap! Îți recomandăm și niște gelaterii cu înghețată artizanală din București. Enjoy!