E de abia prima lună de iarnă, deci ai timp berechet să dai o fugă la munte, să te bucuri de zăpadă, cu tot ce vine asta la pachet. Dacă destinația ta e pe Valea Prahovei, uite câteva restaurante din Predeal unde să-ți astâmperi foamea când pleci de pe pârtie.
Sunt multe restaurante bune din Predeal, potrivite pentru a lua masa după câteva ture de schi pe pârtiile stațiunii montane. Noi am ales câteva în acest articol, la care îți recomandăm să mănânci când pleci de pe pârtie. Toate restaurante recunoscute pentru mâncarea gustoasă și sățioasă. Avem câte ceva pentru toate gusturile – și tradiționale, dar și pentru cei care preferă pizza, ori cei care poftesc la un pește de fițe.
Restaurante din Predeal unde ne place să mâncăm
Ceanul de Munte
200 de locuri, 100 de preparate și un ceaun. Un ceaun pe bune, amplasat chiar lângă geam, în care se gătesc în tihnă cele mai gustoase preparate. O să-ți lase gura apă numai citindu-le meniul! Și o să înjuri printre dinți că nu ai decât o singură gură și un singur stomac, promițându-ți că aici vei mânca zilnic, cât stai la munte, ca să le încerci pe toate.
Și cum foamea-i mare după atâta schi în aer curat, iată traseul culinar recomandat de noi dacă ajungi face-to-face cu ceaunul localului… Începe cu niște pită cu bunătăți de casă (fasole bătură, salată de icre, zacuscă, roșii, ceapă, pâine prăjită). Toate-s potrivite pentru a descoperi cum gătesc oamenii locului și pentru a-ți da ghes la următoarele minuni gustoase din meniu. Continuă cu o ciorbă de fasole în pită, cu ceapă roșie musai acompaniată (sau una de văcuță, ori de burtă). Apoi treci la nivelul următor după preferințe. Indiferent dacă rămâi pe bucătăria tradițională (carne și cârnați la garniță, pastramă de berbecuț, ciocănele sau aripioare de pui la ceaun), ori te duci înspre mâncare mai fițoasă (creveți, doradă la grătar, salată de vită cu cremă de whisky) o să-ți placă. A, să nu uit, 17 feluri de pizza în meniu. Lasă loc pentru clătitele brașovene!
Adresa: Bulevardul Mihail Săulescu 12
Cabana Vânătorilor
Un loc aparte cabana asta, a vânătorilor, din Predeal. Atractiv și prin prisma trofeelor de cerb, blănurilor de urs de pe podea, arbaletelor, sulițelor și arcurilor care împodobesc pereții. În meniu, file de căprioară, mititei de cerb, fazani, friptură de mistreț, platouri vânătorești cu cărnuri și cârnați. Dacă tot ai ajuns aici, lasă alte preparate și axează-te pe vânat că este delicios la ei!
Adresa: Strada Trei Brazi 3
Vatra Regală
Vatra Regală este o destinație gastronomică deosebită, amplasată în frumosul oraș Predeal, unde pasiunea pentru preparate fine și servicii impecabile se întâlnesc într-o atmosferă regală. Meniul este tradițional românesc, preparatele sunt delicioase iar denumirile lor te duc cu gândul la curțile boierești românești de altădată. Găsești aici de la gustări crocante, la supe și ciorbe aromate până la fripturi suculente și deserturi gustoase. Noi îți recomandăm să încerci ciolanul cu varză și bătrânească de vițel cu usturoi, mămăliguță și cartofi ciobănești.
Adresa: Bulevardul Mihail Săulescu 117
Restaurant Robinson
Cu o tradiție de aproape 100 de ani, istoria Restaurantului Robinson se împletește cu cea a hotelului cu același nume. Din 1926 ambele au fost o prezență constantă pe harta turismului de pe Valea Prahovei. În 2020, numele hotelului s-a schimbat în Elexus Boutique, iar Restaurantul Robinson se află la parterul hotelului, cu o vedere superbă spre Valea Timișului și Valea Prahovei. E locul perfect în care să iei cina dacă ai venit la munte într-un weekend romantic, dar și o variantă bună dacă vrei să sărbătorești un eveniment special din viața ta. Bonus, restaurantul dispune și de loc de joacă.
Revenind la mâncare, restaurantul Robinson te așteaptă cu preparate din bucătăria tradițională românească, din care poți alege mâncăruri savuroase, mai ceva ca la mama acasă. Din meniu nu lipsesc celebrii papanași cu dulceață, sărmăluțele cu mămăliguță, ciorba de fasole în pâine de casă, zacusca și multe alte bunătăți.
Adresă: Str. Muncii nr. 10, Predeal
Hotel & Restaurant Dragului
Un alt loc din lista de restaurante din Predeal pe care ți-l recomandăm cu…. drag! Se află în incinta hotelului cu același nume (Dragului) și e locul perfect unde poţi servi mâncăruri delicioase şi vinuri alese, într-o atmosferă prietenoasă. E un restaurant spațios (cu 140 de locuri la interior), care are și o terasă frumoasă unde poți lua masa vara. Și un loc în care ne îndepărtăm puțin de atmosfera tradițională în favoarea uneia mai moderne și mai elegante.
Ne place ambianţa relaxantă, dar și faptul că au un meniu ofertant, în care sigur găsești ceva să-ți fie pe plac. Asta fie că preferi mâncarea tradițională, fie mâncăruri din bucătăria internaţională. Ei ne recomandă cotlet de porc la grătar cu sos de ciuperci, bacon și rondele de ceapă și ciorba de văcuță cu piept de pui cu sos a’ la Predeal (sos alb, vin, ciuperci), cartofi cu rozmarin și usturoi. Iar noi nu îi putem contrazice!
Adresă: B-dul Mihail Săulescu, nr.28
Restaurant Noir
Rămânem în registrul elegant și trecem la următorul punct din lista de restaurante din Predeal. Restaurant Noir se află în cadrul Hotelului Elexus, deschis în decembrie 2020. Specificul restaurantului este internațional având cele mai cunoscute și apreciate preparate din bucătăria internațională. Masa se poate servi atât în restaurant, cât și pe terasa care este acoperită cu pergolă retractabilă (pe timp de vara se deschide). Atmosfera este completată de un șemineu cu lemne și de măslini naturali. Cât despre meniu – 5 stele pentru gusturi fine.
PS: dacă vrei și o opțiune bună de cazare, ia în calcul acest loc. Are piscină exterioară încălzită, jacuzzi, saună, poți face haloterapie și masaj… Plus tot confortul pe care și-l poți dori!
Adresa: Strada Muncii 6
La Fontanella
Ești fan pizza? Restaurantul La Fontanella, situat pe bulevardul din Predeal, îmbină rețetele tradiționale românești cu cele tradiționale italienești, într-un meniu care satisface gusturile mediteraneene, fără a le uita pe cele locale. Aici te poți delecta cu cele mai autentice pizze, paste, dar și preparate din bucătăria mediteraneeană – pește, fructe de mare.
Adresa: Bulevardul Mihail Săulescu 111
Sperăm că lista noastră de restaurante din Predeal ți-a oferit suficiente variante pentru a lua o masă bună! Iar dacă vrei să descoperi și alte recomandări de restaurante de la munte, avem aici o listă cu restaurante de pe Valea Prahovei. Sau, mai specific, din Sinaia, Bușteni și Poiana Brașov.