Am profitat de ocazia de a ma vedea cu prieteni din Anglia in Poiana Brasov luni, in prima zi a FOTE, si seara le-am sugerat sa mergem la Stana Turistica. Nu mai fusesem de 10 ani acolo, de cand am facilitat ceva training in statiune si mergeam seara sa mancam bucate traditionale la un foc de tabara. Speram ca nu s-a schimbat prea mult si stiam ca mai e acolo pentru ca mereu cand am avut ocazia sa merg in Poiana am tras cu ochiul la poarta de lemn care marcheaza drumul neasfaltat catre restaurant, in Poiana Mica.
A fost, va spun de la inceput, o seara foarte reusita. Chiar daca localul era gol (am ajuns la 9 seara, luni), un chelner tanar si indatoritor ne-a poftit inauntru cu entuziasm. Interiorul e spectaculos, mese si scaune din lemn, acoperite cu blana de oaie, peretii din barne plini de trofee de vanatoare si diverse scule folosite la stana. Chelnerul (Mihai) despre care am aflat ca e student in Brasov la Silvicultura si e de fel din Bran, ne-a spus ca tot ce e pe meniu e productie din stana si ferma proprii (mai putin rosiile si castravetii, suntem la final de februarie) : carnea de oaie, pui, porc, branza de 4-5 feluri, jumarile, lebarul, muraturile etc.
Am luat un platou de 2 persoane, suficient pentru 3 adulti si un copil, continand cas afumat, branza de burduf, branza framantata cu marar (o nebunie!), branza telemea, jumari, lebar, toba, ceapa. Nu stiu daca prietenii din Anglia (plecati de 15 ani din Romania) sau eu exclamam mai tare, cert e ca tuturor ne placea gustul specific si puternic, cum n-am mai intalnit demult prin restaurante.
Pe urma au venit: costita de porc la gratar – ceva fantastic, s-a terminat prima; Bourguignon de caprioara cu masline, ciuperci si morcovi – caprioara era frageda si aromata, sosul corect, o desfatare; jumatate de pui la ceaun, cu mamaliga – cel mai zemos piept de pui din ultimii 5 ani; un carnat de casa la gratar, foarte gustos, muraturi asortate, continand inclusiv o felie de pepene rosu, murat; bureti murati. Am mai avut si paine facuta in casa, dupa cum se vede in poze, iar la desert: galuste cu prune, excelente si ele.
Ce pacat ca stau foarte prost la vinuri! Inteleg ca proprietarul restaurantului are stana si ferma langa el, ca are succes in ultimii 17 ani cu locul (desi e la un kilometru de sosea, are o priveliste unica asupra Postavarului) si ca propune niste preparate deosebite; cu toate astea, e mare pacat ca nu poti sa bei un vin pe masura acolo, Noi am ales ce era mai aproape de ce ne doream in oferta, o Feteasca Neagra de la Halewood. Ar fi mers un Cabernet adevarat, o Babeasca, un cupaj tare. E adevarat ca tuica e buna, dar ca aperitiv; ce te faci cand imaginatia iti este starnita de mancarurile acelea cu gusturi etalon? O dai si mai tare pe conversatie, ca sa uiti ca n-ai un vin care sa le puna cu adevarat in valoare. Oricum, ne-am simtit foarte bine acolo si abia asteptam sa revenim.
PS : Daca ar fi fost in Bucuresti, ca sa il putem prezenta pe Restograf, i-as fi pus urmatoarele note si mentiuni: Mancare 10, Ambianta 10, Servire 10, Pret meniu: 100-150 lei/ pers.
