Când e cald afară, ultimul lucru pe care (probabil) vrei să-l faci e să pornești cuptorul și să faci și mai multă căldură în bucătărie. Din fericire, avem o mulțime de rețete fără foc – care nu necesită cuptor, plită nici chiar cuptor cu microunde. Pentru ceva dulce, încearcă pepenele, fructul vedetă cu miere și mentă, iar dacă chiar ți-e foame, îți recomandăm somonul marinat în suc de mango.
Rețete fără foc, care nu necesită gătire
Ceviche
Uite o mâncare tradițională din America Latină, populară în special în țări precum Peru, Mexic, Chile și Ecuador. Ceviche este un preparat pe bază de pește sau fructe de mare proaspete, marinate în suc de lămâie sau lime și amestecat cu diferite ingrediente pentru a crea un gust unic și răcoritor.
Procesul de preparare al ceviche-ului presupune să taie peștele sau fructele de mare în bucăți mici și apoi să le lași să se marineze într-un amestec de suc de lămâie sau lime, sare și condimente. Acidul din sucul de citrice „gătește” carnea de pește sau fructele de mare, ceea ce înseamnă că aspectul și textura lor se schimbă, făcându-le să pară gătit, deși nu a fost expus la căldură.
Mod de preparare:
- Într-un bol de sticlă sau din oțel inoxidabil, pune peștele, suc de lămâie și ceapă, astfel încât peștele să fie acoperit de suc; prea puțin suc înseamnă pește „gătit” inegal.
- Acoperă vasul și dă la frigider 4 ore, apoi scurge lichidul.
- Într-un alt vas, amestecă ardei gras roșu și galben, un ardei iute, castravete, ulei de măsline, sare și coriandru.
- Adaugă 3-4 linguri de suc de portocale și servește imediat.
Gazpacho de roșii
O altă rețetă fără foc este și gazpacho de roșii. E o supă rece din bucătăria spaniolă, mai precis din regiunea Andaluzia, foarte răcoritoare și proaspătă, ideală în zilele calde de vară. Ingredientul principal este, desigur, roșia. Dar sunt adăugate și alte legume și condimente pentru a-i conferi o aromă bogată și savuroasă.
Rețeta tradițională de gazpacho de roșii include și castraveți, ardei gras, ceapă, usturoi, ulei de măsline, oțet de vin roșu sau suc de lămâie și sare. Toate aceste ingrediente sunt amestecate în blender până se obține o consistență fină și omogenă. Supa astfel obținută este apoi răcită în frigider înainte de a fi servită.
Gazpacho de roșii are un gust intens, proaspăt și ușor picant datorită ardeiului iute și usturoiului. Este deseori servită cu crutoane de pâine, bucățele de brânză halloumi, semințe sau alte garnituri crocante pentru a adăuga textură.
Toast cu roșii și șalote
Fără a diminua bogăția aromelor din bruschetele cu roșii, această salată de roșii cu șalotă (ori ceapă franțuzească) are locul ei în bucătăria mediteraneeană. Alege roșii prunișoare de culoare roșie și galbenă, combină-le cu câteva șalote și adaugă sare, ulei de măsline și busuioc proaspăt.
Salata aceasta răcoroasă merge pe pâine toast, dar și pe un pește alb făcut la cuptor, ori chiar alături de o mozzarella burrata.
Somon marinat în suc de mango
Prepară un platou de pește raw, marinat, alături de câteva legume răcoritoare. Poți folosi somon, biban de mare (peștele nu trebuie să aibă piele și nici oase) pe care îl marinezi.
Mod de preparare:
- Pune bucățele de pește pe un platou și acoperă cu roșii și bucățele de mango bine copt, precum și câteva rondele de ceapă.
- Presară praf de usturoi, chili și coriandru (bine ar fi să ai proaspăt).
- Stropește platoul cu un amestec de suc de mango, sos de soia, apoi adaugă puțin ulei de măsline și un strop de sare. Pune la frigider pentru 2-3 ore și servește rece.
Salată romană Cesar
Nu, nu e nimic redundant în această rețetă, atâta doar că celebra salată Cesar se servește de data aceasta pe frunze de salată romană, un soi de salată cu frunze crocante și alungite, originară din Italia. Iar dacă nu are carne, se încadrează la fix printre rețete fără foc.
Mod de preparare:
- Pisează 3 căței de usturoi și amestecă-i cu 4 fileuri de hamsii din ulei (tocate fin) și cu 1 lingură de muștar Dijon. Adaugă 1 lingură de sos Worcestershire și suc de lămâie și amestecă. Apoi pune un gălbenuș de ou, piper și sare.
- Amestecă totul încorporând treptat uleiul până obții un dressing gros și cremos. La final, adaugă brânză telemea veche.
- Pune amestecul pe frunze de salată romană și mai presară brânză telemea rasă. Poți adăuga bacon, dar musai trebuie să aibă și crutoane salata asta! Așa că nu uita de ele.
Aguachile cu icre de păstrăv
Aguachile este un preparat tradițional din bucătăria latino-americană, mai precis din Mexic și Ecuador. La fel ca ceviche-ul, aguachile implică marinarea fructelor de mare sau a peștelui într-un lichid acid, de obicei suc de lămâie sau lime. Totuși, există câteva diferențe notabile între cele două preparate:
- Marinada. În timp ce la ceviche se folosește sucul de lămâie sau lime pentru a „găti” fructele de mare sau peștele, marinada pentru aguachile conține, de obicei, apă sau bulion de pește amestecat cu suc de lămâie sau lime. Aceasta conferă aguachile-ului o consistență mai lichidă.
- Aromele pot fi mai variate. Datorită lichidului de marinare mai complex și a ingredientelor adăugate, aguachile poate avea o gamă mai largă de arome, inclusiv umami.
- Modul de servire. În multe cazuri, aguachile este servit într-un bol sau farfurie, iar lichidul de marinare este adesea băut ca o supă picantă după ce fructele de mare sau peștele sunt consumate.
Aguachile poate fi preparat cu diferite tipuri de fructe de mare sau pește, cum ar fi creveți, calamari, caracatiță sau pește alb sau, ca noi azi, cu icre de păstrăv.
Mod de preparare:
- Pune peștele alb (biban de mare, file, fără piele și oase), bucățele, într-un castron și toarnă peste el o cană de suc proaspăt stors de lime sau lămâie. Lasă-l la marinat 10-15 minute.
- Între timp, pune în blender bulionul de pește (o supă clară în care ai fiert pește cu tot cu oase și câteva legume, morcovi, ceapă), 1-2 ardei iuți tocați mărunt, 1 ceapă roșie mică și 1 cățel de usturoi. Amestecă până se omogenizează.
- Pune acest amestec peste peștele marinat și amestecă bine. Adaugă frunze de coriandru și amestecă din nou. Pune sare, acoperă bolul și pune-l la frigider încă 30 de minute.
- La servire, adaugă bucăți de avocado sau piure și presară 2-3 lingurițe de icre de păstrăv.
Feta marinată
Feta marinată este o delicioasă variantă a celebrei brânze grecești, îmbogățită cu arome intense. Pentru a crea această reinterpretare, bucățile de brânză feta sunt înmuiate într-un amestec aromat de ulei de măsline extravirgin, ierburi proaspete (busuioc, oregano și rozmarin, usturoi feliat subțire și ardei iute pentru o notă subtil picantă).
O poți lăsa la marinat timp de câteva ore sau chiar și câteva zile, așa încât brânza să absoarbă toate aromele și să capete o consistență mai moale și ușor cremoasă. Poate fi servită ca aperitiv, tapas sau adăugată în salate, paste și mâncăruri mediteraneene. Adică în multe rețete fără foc, mai compelxe.
Mod de preparare:
- Amestecă trei sferturi de cană cu ulei de măsline, cu o jumătate de cană de oțet de vin alb, 2 linguri cu piper verde, trei sferturi de linguriță de piper roșu măcinat, 1 linguriță de sare și 8 crenguțe de cimbru proaspăt într-un castron.
- Aranjează feta uniform într-un borcan care se închide bine, apoi toarnă marinada peste ea. Închide borcanul și dă la frigider 8 ore sau peste noapte, agitând ușor de câteva ori în timpul marinării.
- Servește cu biscuiți sau crostini.
Desert răcoros și rapid, din trei tipuri de pepeni
E plină piața de pepeni de toate soiurile. Platoul acesta (ori „salată”, dacă vrei) este desertul perfect pentru zilele astea toride! Alege pepene roșu, galben (din cel cu miez verde), pepene cantalup (pepene galben cu miez portocaliu) și pune bucățele (sau biluțe, cum am făcut noi) într-un bol mare. Adaugă doar un pic de zahăr brun (sau miere dacă zahărul îți strică zen-ul), 3 păstăi de cardamom (zdrobite și fără coji) și mentă proaspătă și vei transforma acest desert în ceva atât de special încât vei dori să-l mănânci iar și iar! Dacă mai adaugi și înghețată… yummy-yummy!
Sperăm că ți-am venit în ajutor cu aceste rețete fără foc și te-am scăpat de un nou val de caniculă (venit din cuptor). Dacă vrei și alte rețete interesante, găsești în secțiunea pe care le-am dedicat-o.