Green Garlic
Băneasa / Nord
Băneasa / Nord
Băneasa / Nord
Restaurantul nu acceptă rezervări cu numărul de persoane mai mare de 4.
Restaurantul nu acceptă rezervări cu mai mult de 30 zile în avans.
Oops! Nu avem mese disponibile la ora aceasta. :(
Green Garlic este o afacere de familie, construită cu răbdare şi migală, din dragoste pentru oameni şi din pasiune pentru mâncărurile preparate cu măiestria celor mai pricepuţi bucătari. Amplasat în apropierea Grădinii Zoologice, în Băneasa, într-o zonă cu o boemă aparte – destinaţia ieşirilor “la şosea” ale protipendadei bucureştene de odinioară, restaurantul Green Garlic este găzduit de un spaţiu cochet, desfăşurat pe două nivele, iar atmosfera cu care te îmbiem este una caldă şi primitoare, într-un decor de inspiraţie interbelică, cu imagini, culori şi decoraţiuni interioare ce amintesc de parfumul vechiului Bucureşti. La noi vrem să te simţi în largul tău, ca în familie, în timp ce deguşti mâncăruri pe alese, servite de personalul nostru amabil, prompt şi zâmbitor. Fie că fumezi sau nu, la Green Garlic sigur vei găsi o masă la care să te simţi confortabil împreună cu companionii tăi, indiferent dacă este vorba de o întrevedere prietenească, o întâlnire de business sau o evadare romantică. Iar când e timp frumos, te aşteptăm pe terasa nou amenajată, sub cerul liber, unde poţi savura un berbecuţ la proţap (specialitatea casei) sau orice alt preparat pe gusul tău, în adierea pădurii Băneasa şi la umbră înmiresmată de pomi fructiferi – căci ne stau de strajă un măr, un păr, un nuc şi un cais parfumat.
Băneasa / Nord
Str. Erou Iancu Nicolae nr.160
Italian, Mediteranean, Terasă, Urban
Mihai Nastase
Băneasa / Nord
Str. Erou Iancu Nicolae nr.160
Italian, Mediteranean, Terasă, Urban
Mihai Nastase
Mastercard, Visa
Parcare publică
L - D 12:00 - 24:00
Input your search keywords and press Enter.