Despre Camera din Față

Povestea camera din Faţă:

Aveam vreo 4 ani. Ai mei mă lăsaseră la bunici. M-am trezit şi, cu ochii încă lipiţi de somn, am ieşit din dormitor, am trecut de bucătărie şi am ajuns în camera dinspre stradă. Bunica mea stătea în fotoliu, croşetând ca de obicei. La masă, cu ziarul în faţă şi o ceaşcă de cafea lângă, bunicul citea cu voce tare. Când m-a văzut, bunica m-a luat în braţe, m-a pupat şi m-a întrebat: îţi fac un ceai cu pâine cu dulceaţă? Mirosea atât de frumos a cafea, am înfulecat repede cea mai bună dulceaţă din lume şi am suflat în ceai să nu mă ard. Avea gust de tei, mentă şi puţin busuioc. Mi-e tare dor de zilele acelea.În goana după cadouri..De sărbători într-o duminică din decembrie anul trecut, întâmplător am ajuns în Centrul Istoric al Bucureştiului unde bineînţeles era un târg de Crăciun. Intru şi îmi atrage atenţia un domn respectabil înconjurat de obiecte vechi, saci de cafea, râşniţe, un prăjitor bătrân, multe vorbe frumoase şi multe lucruri din trecut. M-a văzut curios şi m-a invitat să mă apropii. Am aflat imediat, era respectabilul Domn Florescu, Mihail Florescu de care auzisem câte ceva. Am vorbit preţ de jumătate de ceas, timp în care m-a fascinat cu poveştile Dumnealui despre cafea şi despre te miri ce. A fost limpede, m-a câştigat şi brusc am vrut să fiu ca el, să fac ce face el, să învăţ de la el, sau măcar să-mi fie prieten.CAMERA DIN FAŢĂE locul acestor 3 personaje. Fiecare cu povestea lui, cu amintirile uneori rostite, alteori nu. Dar în ea încap lejer 20 cu peste 200 de poveşti spuse alandala sau pe rând, la un ceai aburind, o cafea proaspăt râşnită, o linguriţă de şerbet sau dulceaţă. E ca o cutie de lemn cu mii de sertare şi totodată e un puzzle imens ce aşteaptă să fie compus. Şi, ai să râzi, simţim că ne regăsim în toate sertarele, că ne e bine în toate piesele împrăştiate pe jos: amintiri, prieteni de care n-am mai auzit de-o viaţă, poveştile altora, noi cu voi într-o seară ploioasă de toamnă sau cine mai ştie ce.Oare..Să aibă ceaiul atâta putere? Sau cafeaua ne face să ne simţim aşa? Un lucru e sigur oricum: aici, în Ceainăria/Cafenea Camera din Faţă, ele nu lipsesc vreodată. Continuăm cu..“Au trecut aproape 4 ani”. E paradoxal pentru că toți mi-au spus… aici nu există timp sau că s-a oprit în loc, deci unde a fugit nemernicul!? Din dor, dintr-o acerbă căutare de bun gust și acel autentic românesc nostalgic am născut Camera din Față, sau Cămăruța, cum am ajuns împreună cu apropiații să alintăm povestea creată în acești ani, pe care nu-i vom lăsa niciodată în izbeliștea uitării.Ani în care s-a scris..Despre Mamaie, despre aromele de cafea de aici se scrie și acum, iar ceaiurile noastre cu arome și gusturi mistice au ajuns în toate colțurile țării și nu numai. Au fost zile de pomină în care am primit vizite de la actori, cântăreți, scriitori sau turiști din alte meleaguri, toți curioși sau, poate, dornici de o escapadă în trecut. N-am crezut ca îmi va fi vreodată dat să văd atâția oameni frumoși și atâtea minunății întâmplate aici. Am avut ochii înlăcrimați de bucurie când un domn distins cu pălărie demnă, sorbind ultima gură de Jamaica Blue Mountain preparată cu suflet și ibric, mi-a spus c-a așteptat 47 de ani să bea o cafea bună în România și mi-a mulțumit că i-am îndeplinit dorința.Mi s-a umplut sufletul de bucurie văzându-mi nepoții scumpi servind la Cămăruță într-o duminica de pomină, când, pe versuri și sunete românești, au dansat cum faceam cu ‘ăl bătrân și eu în tinerețile mele dulci. Apoi a fost acea primăvăratică zi când un frumos tânăr hotărât și-a invitat jumătatea cu ochi de căprioară să împartă împreună frumusețile și piedicile vieții, uite acolo în colțul de la geam… parcă-i văd și acum. Bătrânețea îmi îngreunează memoria însă mă chinui și-mi mai aduc aminte și de acea zi de Iulie după săptămâni toride, pe care am domolit-o cu o poezie și împreună cu Cămăruța plină de nepoți și bunici, cand ne-am înfruptat dornici toți, din înghețata preparată aici, ce ne-a lasat aromă-n gură pân’ a doua zi dimineață.Satisfacţia pe care o avem..Când admirăm entuziasmul din ochii celor care ne trec pragul e inimitabilă, iar zâmbetele pe care le-am născut în micul loc cochet din centrul Bucureștilor ne oferă bucurie, putere și dorință să continuăm ce-am început. Să fie oare mândrie? Sau oare chiar am avut dreptate la început, spunând că ceaiul dă atâta putere? Azi sunt mult mai multe lucruri sigure decât la început… nu doar miile de cafele, ceaiuri sau bombonele împărțite, nu doar afacerile, prieteniile sau cuplurile formate aici, ci și frumusețea Bucureștiului de altădată a fost restaurată pe Mendeleev 22, la Camera din Față. Să ducem povestea mai departe și să spunem, cu curaj, că viitorul va admira prezentul pe care-l adorăm!Cu ochii blajini şi suflet mare, mamaia voastră, a tuturor!