Trabush e fesul acela rosu inchis al musulmanilor din jurul Mediteranei, de obicei tronconic. De aici vine numele restaurantului libanez Tarbush de pe Calea Calarasilor, intre Sfantul Stefan si Traian, deschis in august 2013 de domnul Fares, care e si patron si bucatar. Tarbush ocupa parterul unei case mari de pe cunoscuta strada, un fel de bloc vechi, si are si o terasa pe latura de pe strada Prof. Georgescu, pe care nu am vazut-o, insa, fiindca nu era inca deschisa. Din strada vazuta, parea destul de incapatoare.

Interiorul e foarte clasic amenajat, adica fara vreun concept anume, insa e renovat si foarte curat, fetele (a se citi “fetzele”) de masa sunt albe, impecabile – toate acestea facandu-l oarecum distinctiv printre restaurantele libaneze si arabesti, in general, care nu pun deloc pret pe ambianta si pe decoruri, ci numai pe mancare. Din acest punct de vedere, Tarbush poate fi incadrat in categoria restaurantelor libaneze “de lux”, si de aici si nota pe care am pus-o la ambianta, si care ar fi fost cu un punct sau chiar cu doua mai mica daca am fi comparat Tarbush cu alte feluri de restaurante din Bucuresti.

Meniul de la Tarbush e cel bine stiut si cel asteptat, cunoscut bucurestenilor care apreciaza bucataria libaneza. Mancarea a fost buna, desi am mancat in alta parte kebab si cartofi clar mai gustoase decat aici, la Tarbush. Le-am pus nota maxima la mancare, totusi, fiindca si altor restaurante libaneze in care am mancat kebab cu acelasi gust le-am dat tot 10, dupa multe ezitari. Si cred ca nu fiindca nu mai stiu ei sa faca un kebab bun, ci pentru ca se adapteaza gusturilor si cerintelor pietei, dupa cum mi-a spus unul dintre ai lor. Kebabul ar trebui sa fie mai zemos, cu mai multa grasime si cu carne de oaie. Insa din ce in ce mai multi arabi din Bucuresti il fac acum cu multa carne de vita, mai slaba si mai tare. De cate ori au incercat sa revina la formula traditionala au fost sanctionati de clienti. Nici humusul nu a fost printre cele mai bune din Bucuresti, si nici sambousekul, facut cu o branza insipida, prea moale. Lipiile au fost foarte bune, fierbinti, branza de capra pe gratar (halloumi), puiul cu sos de rodii si orezul, de asemenea.

Preturile de la Tarbush sunt ceva mai mari decat in alte restaurante libaneze din Bucuresti, presupun ca din cauza standardului mai inalt al ambiantei, dupa cum am spus mai sus. Poate si acesta e unul dintre motivele pentru care nu mai erau alti clienti in restaurant in afara de noi, desi era ora pranzului. Serviciul e lent la Tarbush, mai ales cand esti obisnuit cu celelalte restaurante libaneze si arabesti in care mancarea ajunge repede de tot in farfuria ta. I-am spus chelnerului ca ne cam grabim si l-am rugat sa ne aduca orice fel de mancare imediat ce e gata. Nu prea i-a pasat, sau i-a intrat pe o ureche si i-a iesit pe cealalta, pentru ca de fiecare data ne intreba daca vrem sa ne aduca urmatorul fel. Si nici cand l-am rugat sa dea muzica mai incet, fiindca era ca la discoteca, tot nu i-a pasat, chiar daca eram singuri in restaurant si nu putea invoca o dorinta contrara a altora. In rest a fost amabil si placut, de aceea nu le-am pus o nota inca si mai mica la servicii.

Tarbush este, deci, unul dintre restaurantele cu specific libanez serioase ale Bucurestiului, cu mancare buna, curat si cu fete de masa impecabile. Daca vor face mancarea cu mai multa atentie, am putea sa le recomandam bucurestenilor sa vina de mai departe pana in Calea Calarasilor ca sa manance la Tarbush. Pana atunci, insa le recomandam asta doar celor care locuiesc sau lucreaza in zona.