Saptamana trecuta au fost anuntate si inmanate Premiile Restograf pe 2011 restaurantelor din Bucuresti cu cea mai buna mancare. Spun “cea mai buna mancare” pentru ca acesta a fost singurul criteriu de evaluare si de departajare. Fara a tine seama, deci, de amenajare, decoruri, atmosfera, servicii, preturi etc. Au fost mai multe categorii: cel mai bun restaurant din Bucuresti (in sensul detaliat mai sus, de cea mai buna mancare “overall”), cele mai bune pe principalele tipuri de bucatarii (“specific”, cum vad ca se spune adesea) si au fost inmanate si cateva premii speciale. De asemenea, au fost nominalizati si premiati cativa chelneri, in categoria “Chelnerii buni ai Bucurestiului”, fara ca aceasta sa aiba pretentia unui clasament sau sa ii considere “cei mai buni” din oras.

La categoria “Cel mai bun restaurant din Bucuresti” lucrurile au fost clare si nu a fost nevoie de nicio deliberare din partea juriului. Heritage are cea mai buna mancare din Bucuresti si suntem convinsi ca sunt mai multe capitale in Europa sau chiar tari intregi care nu au nici macar un singur restaurant de acest nivel. Atata vreme cat un mare chef, de talia lui Juan Amador, isi pune semnatura pe meniul uni restaurant, oricine poate fi sigur ca mancarea are acelasi gust ca in oricare alt restaurant cu aceeasi semnatura. Chiar daca nu el e cel care gateste in bucataria respectiva zi de zi. Acestea sunt lucruri cu care oameni ca Amador nu se joaca.

Bucataria americana inseamna aproape exclusiv carne de vita. Aici am avut mai multi “finalisti”, cum ar fi Prime, de la Radisson, Red Angus Steakhouse, din Centrul Istoric, sau chiar Osho, din Primaverii. Pana la urma premiul a ajuns la JW Steakhouse de la Hotelul Marriott, si diferentierea am facut-o nu atat pe carnea de vita, ci pe restul mancarurilor, cu un usor avantaj pentru JW Steakhouse, am zis noi.

Dintre cele cu bucatarii din Orientul Mijlociu, am separat restaurantele turcesti si pe cele libaneze, destul de multe si cu mancare foarte buna incat sa poata face o categorie separata. Le-am grupat pe restul sub numele de “bucatarie arabeasca”, unde i-am pus si pe persani (iranieni), desi ei nu sunt arabi. A fost dificil de departajat. Si Ali Baba, de la Piata Muncii, are mancare foarte buna, si Naser, de la Domenii, la fel, si altii. Pana la urma am dat premiul restaurantului Sis Kebab de pe bulevardul Dacia, constienti fiind multi ar putea avea alte pareri.

Restaurantele cu bucatarie balcanica (fara greci si turci, reprezentati separat) sunt putine in Bucuresti. Si asta  spre mirarea multora, mai ales, a strainilor. Am luat in calcul si Taverna Sarbului, insa nu ni s-a parut foarte buna mancarea acolo; mai buna a fost la Balcic, restaurantul bulgaresc de pe Calea Dorobantilor, la Perla, insa pana la urma i-am premiat pe cei de la Balkan Bistro, de la Hotelul Continental, care fac mancarea la modul mai putin industrial, cu mai multa atentie, si, deci, cu mai mult gust.

Cu chinezii si cu mancarea lor a fost greu pentru niste nechinezi ca noi. Se stie bine ca peste tot in Europa multe restaurante chinezesti au mancare “chinezeasca pentru europeni” si mancare chinezeasca chinezeasca, asa cum o mananca ei in tara lor. De obicei te intreaba de care alegi, daca se intampla sa aiba ambele feluri. Gusturile acestor mancaruri sunt foarte diferite, in majoritatea cazurilor, si dezbaterea pe dilema daca o mancare chinezeasca nechinezeasca (adica cea pentru europeni) poate fi inclusa intr-o astfel de evaluare si daca se poate imagina ca ar putea fi mai buna la gust e fara solutie si fara sfarsit (de dilema vorbesc). Foarte cunoscutul (si premiatul) Orasul Interzis de pe Silvestru ni s-a parut prea comercial, inclusiv la mancare, asa ca ne-am indreptat atentia si catre restaurantele mai mici. Si Harbin, din Zona Decebal, si Hong Kong, de pe Calea Grivitei, au mancare buna, insa am zis noi ca restaurantul de pe Viitorului, China Town, merita premiul. A fost si o intamplare amuzanta legata de acest China Town si de premiile noastre. Cand am sunat sa-i anuntam ca ii premiem pentru cea mai buna mancare chinezeasca din Bucuresti au intrat in panica! Nu am vorbit cu patronii, chinezi toti, inclusiv bucatarii, evident, pentru ca nimeni de la China Town nu vorbeste romaneste, englezeste sau orice altceva decat chinezeste. Au foar foarte alarmati de stire si ne-au rugat sa nu le dam premiul, pentru ca ei nu vor sa apara in public, in presa sau in orice alt loc s-ar putea vorbi despre ei. Le-am dat premiul, totusi. Un “dat” virtual, pentru ca nu a venit nimeni la festivitate sa-l ridice, evident, si nici dupa aceea…

Si la categoria bucatarie frantuzeasca lucrurile au fost destul de clare. Avem doua restaurante frantuzesti cu nota maxima pe Restograf: mai vechiul La Cantine de Nicolai si Bistrot Epoque, de la Hotelul Epoque. Cata vreme Heritage-ul a fost inchis si cand Collage nu exista, multi considerau – si pe buna dreptate – ca la La Cantine de Nicolai se mananca cel mai bine in Bucuresti. Apoi s-a deschis Bistrot Epoque, cu o “grande cuisine” clasica, curata, fara dubii. Asa ca premiul a ajuns la ei, considerandu-l cel mai indreptatit reprezentant al gastronomiei frantuzesti fine (clasice), un(e) “haute cuisine” (sau “fine dining”, cum vreti sa-i spuneti) clar, de manual.

Si la bucataria germana a fost simplu. Noi stim un singur restaurant in Bucuresti care are o astfel de mancare pe care sa o recunosti din vizitele in marea tara, asa ca premiul a ajuns la Die Deutsche Kneipe. Am auzit ca ar mai fi cateva astfel de restaurante cu bucatarie germana in Bucuresti. Insa nu am auzit pe nimeni pana acum sa vorbeasca despre ele, asa ca pare putin probabil sa fie vreunul mai bun decat cel din zona Dorobantilor.

La greci am avut o dilema, si anume daca sa comparam cunoscutul Mesogios, de pe Jean Louis Calderon, care are doar peste si fructe de mare, cu celelalte restaurante grecesti, mai generaliste. Pana la urma am ramas la acesta, la Mesogios, adica. Macar aici lucrurile sunt clare, fiindca au mancare foarte buna, celelalte fiind departe de a aduna doar aprecieri pozitive, asa cum se intampla cu Mesogios.

Indienii au vreo cinci restaurante in Bucuresti, cu Taj cel mai cunoscut si mai mediatizat (fiind si cel mai vechi, se pare), apoi cu Karishma si cu Haveli. Mai e si Barka Saffron cu o bucatarie mai ciudata, ceva ce i-ar face pe niste indieni din India sa ridice din sprancene, probabil, insa pe aceia nu i-am incadrat cu totul in aceasta categorie. Premiul a mers spre Haveli, considerandu-l un pic mai autentic decat pe foarte comercialul Taj. I-am sunat de cateva ori pe cei de la Haveli sa le spun ca au primit un premiu pentru cea mai buna mancare indiana din Bucuresti, insa nu parea sa inteleaga nimeni despre ce vorbesc, asa ca am abandonat. Nu a venit nimeni sa-si ia premiul, a ramas Mircea Dinescu cu el. Cred ca nici acum cei de la Haveli nu au aflat.

La bucatarie internationala am nominalizat si premiat pe Collage, fara nicio ezitare. Aici trebuie facuta o paranteza, totusi, fiindca in aceasta categorie, “bucatarie internationala”, adica, am inclus prin excluziune. I-am pus pe cei care nu se incadrau prea bine in celelalte categorii, bine si clar definite, acelea. Si pe cei cu fusion i-am pus tot aici si pe cei cu “nouvelle cuisine”, la modul general. Collage se (auto)definesc drept “creative cuisine”, sau “cuisine collage”, care e ceva cu bucatarie moleculara, fusion, internationala si de orice alt fel la un loc. Cum pe Restograf nu avem categorii separate pentru orice-i trece cate unui chef dimineata prin cap, a ramas ca cea mai buna bucatarie “internationala” din Bucuresti e la Collage, si gata!

Pentru italieni ne gandiseram sa separam bucataria fina de cea traditionala si sa dam doua premii, asa cum am facut cu cea romaneasca. Daca am fi facut asa, si Cucina de la Marriott ar fi castigat un premiu. Dar nu a castigat, pentru ca am lasat o singura categorie, unde a trebuit sa alegem intre Roberto’s de la Hilton, Osteria Gioia si Patrizia Ristorante. I-am premiat pe cei de la Roberto’s, fiind pozitionati aproape exclusiv pe bucatarie fina, ceilalti avand ceva mai multe “traditionale” – excelente si acestea, fara indoiala, insa din alta categorie.

La japonezi doar Benihana si Maiko fac bucatarie japoneza de top – bazata pe produse foarte scumpe, adica. Sunt si altii care fac mancare buna, in special Zen Sushi, insa aceea e obisnuita, comerciala, in alta categorie. I-am premiat pe Benihana, desi si ceilalti, Maiko, fac niste lucruri care i-au surprins pana si pe strainii cei mai umblati prin lume.

Cu restaurantele libaneze a fost cel mai greu. Sunt multe restaurante libaneze foarte bune in Bucuresti. Cu mancare atat de buna incat multi francezi sau nemti sau straini de aiurea au spus in cor ca nu au mancat niciodata in tarile lor ceva libanez atat de bun. Chez Toni, Grenadine, Piccolo Mondo, Saidoun, 1001 (de) Nopti, El Bacha, Capitan, La Vieille Marmite si inca vreo cateva ar fi putut primi premiul pentru cea mai buna bucatarie libaneza din Bucuresti la fel de bine. L-am trimis la Levantin, din Hanul lui Manuc, cu mesajul ca sunt norocosi si ca ar fi putut la fel de bine sa ajunga si in alta parte. Oricum, ii felicitam aici pe toti cei care ne dau o astfel de mancare libaneaza buna in Bucuresti.

Un sondaj publicat si comentat la festivitatea de premiere arata ca bucurestenii pun pe primul loc in lista preferintelor, la distanta mare fata de celelalte, mancarea romaneasca. Asadar, data fiind importanta acestei bucatarii (abuz in termeni, dupa parerea unora care considera ca nu exista asa ceva), am separat bucataria traditionala (cea taraneasca) de bucataria urbana, cea care o include si pe cea “boiereasca”, daca facem si o segmentare temporala. La “urbani” i-am premiat pe cei de la Zexe, oameni pasionati de gastronomie, care stiu foarte bine ce si cum se face, si care le mai si fac atunci cand au produse foarte bune la indemana. Multe restaurante bune le au pe amandoua, adica si pe cea urbana, si pe cea taraneasca: Sarpele Roz, Casa Doina, Casa Bana, Caru cu Bere, Casa Iancului si inca vreo cateva, insa nu i-am considera mai buni decat cei de la Zexe.

La mancare taraneasca cu gust i-am pus pe cei de la Torna Fratre si pe inca vreo cativa, dar premiul s-a dus la Balotesti, la Vatra Neamului a domnului Avram de la Chisinau, desi acesta sustine sus si tare ca ei fac acolo bucatarie basarabeana, nu romaneasca. Totusi, diferentele fata de bucataria romaneasca romaneasca sunt mici, mai ales fata de cea moldoveneasca (a noastra), incat s-a multumit si cu premiul pentru cea mai buna bucatarie romaneasca, dupa ce le-am explicat ca nu avem categorie distincta pentru cea basarabeana.

Restaurante “traditionale romanesti” – fie ele taranesti sau orasenesti – sunt multe in Bucuresti. Chiar si asa, niciun restaurant cu bucatarie romaneasca nu are nota maxima la mancare pe Restograf, si e putin probabil sa o primeasca pana cand va muri si ultimul membru din juriu care a apucat sa manance o astfel de mancare adevarata la tara, facuta dintr-un porc real, dintr-o gaina gaina si din ouale acesteia sau dintr-o rosie mica si plina de pete, dar luata direct de pe vrej.

Si la turci am avut mai multe optiuni, cu Edessa 33, Turkuaz, Les Ottomans sau Golden Falcon competitori redutabili. Totusi, premiul a ajuns in Centrul Vechi, la Divan.

Tot in Centrul Istoric a ajuns si premiul pentru cea mai buna bucatarie ungureasca, la St. George, desi la fel de bine ar fi putut sa ajunga si la Papa La Soni. Insa acestuia din urma i-am dat alt premiu, la alta categorie, asa ca i-am ales pe primii. I-am sunat si pe ei de cateva ori ca sa le spun de premiu – vorbind romaneste, e drept – si mi-au transmis sec, de fiecare data, sa le las oferta prin fax sau prin email. Au aflat din ziare, a doua zi, ce voiam de la ei, si au venit sa-si ia premiul, de la biroul meu.

A fost putin dificil incadram pe cei cu mancarea vegetariana si dietetica, mai ales ca mai greu gasesti ceva foarte bun la gust prin farfuriile lor. Pana la urma am inventat urmatoarea formula, ca sa-i “impacam” pe toti: Mandala la bucatarie vegetariana, La Vie en Raw.z la vegani (extremistii vegetarienilor) si Bistro Montignac la categoria bucatarie dietetica.

Cea mai buna mancare din jurul Bucurestiului a fost considerata cea de la Diana, din Belciugatele. Bucatarie romaneasca, traditionala, bine facuta si prezentata. Patroana ne-a ocarat ca am scris ceva ce a stirbit imaginea stabilimentului (nu mai tinea minte ce) si a hotarat ca nu are nevoie de premiul nostru. I l-am trimis, totusi, printr-un curier…

Am mai dat cateva premii speciale: Papa la Soni pentru cel mai boem restaurant din Bucuresti, Casa di David pentru restaurantul cel mai apreciat de catre VIP-uri, conform nominalizarilor de pe Restograf, si Nicoresti ca restaurantul preferat de catre cititorii Restograf, adica restaurantul care a stat (si sta inca, la ora la care scriu) pe primul loc in Topul Cititorilor cea mai lunga perioada de timp.

Fiindca am tinut neaparat sa premiem cateva restaurante care noua, celor de la Restograf, ne-au placut foarte mult, am inventat un premiu special pe care l-am numit “Preferinta Restograf”, ca sa fie clar despre ce e vorba. A mers la Marshal, probabil restaurantul bucurestean cu cea mai fidela clientela si cel mai iubit de catre aceasta, la Red Angus Steakhouse si la La Bonne Bouche, amandoua din Centrul Istoric. Si fiindca am vrut sa le aratam increderea si aprecierea noastra celor de la Barca, restaurantul vegetarian (vegan) crestin, le-am facut un premiu special, “Cel mai bun restaurant neconventional din Bucuresti”. Nu conteaza ca nu va intelege nimeni despre ce e vorba. Important este ca Barca e un restaurant la care ar trebui sa mergeti macar o singura data, pentru ca doar din povestiri nu veti intelege.

In incheierea evenimentului am facut publica Lista 133 Restograf. Dar despre ea o sa scriu alta data.