Chiar in coltul dinspre Piata Romana al Pietei Amzei e o casa frumoasa, cu o curte mare si cu copaci batrani. E o casa boiereasca, o casa in care au locuit niste oameni de stat, importanti, in vremurile in care un astfel de apelativ era rostit cu respect. Eu imi aduc aminte de acea casa de pe cand, imediat dupa Revolutie, erau niste notari kafkieni in ea, care stateau si lucrau intr-o mizerie de nedescris.

Dupa o vreme, cineva a luat casa, a curatat-o, a renovat cate ceva si a redecorat-o intr-un fel mai rar vazut in Bucurestiul acelor zile, dupa care a deschis un restaurant acolo, cu un nume care i-a pus in incurcatura pe multi. Era un cuvant putin folosit de catre bucuresteni – Mazagran. Restaurantul acela a pornit cu pretentii mari si chiar si-a castigat o mica faima, in vremurile in care bucurestenii erau mult mai putin pretentiosi decat sunt acum. Mancarea nu era cine stie ce la Mazagran, insa terasa era frumoasa vara si a dus restaurantul o vreme doar pe «spinarea» ei.

Apoi s-a lasat tacerea peste batrana casa, pana cand in Piata Amzei au rabufnit niste surle si niste trambite care anuntau ceva ce nu s-a mai vazut in orasul nostru. Cu mare tamtam si cu alai de vedete si de tot felul de dubiosi s-a redeschis restaurantul sub numele de Bluu. Am fost la el la putin timp dupa deschidere, am si scris aici, pe Restograf, despre el. Am zis ca mancarea e banala si ca nu ii dau mai mult de jumatate de an de trait cu acel concept. Mi se pare ca au inchis chiar mai devreme decat prezisesem eu.

Nu stiu daca in 2011 s-a mai intamplat ceva acolo, daca si-a mai incercat cineva norocul. Acum casa a ajuns la baietii de la The Embassy. Care baieti, luati de valul succesului pe care l-au avut cu cluburile The Embassy din Lahovari si din Centrul Istoric, cu 18 Lounge de la Piata Presei si, probabil, si cu G-Bar din Piata Floreasca, cred ca stiu sa faca ce nu au reusit cei de dinainte.

Intreprinderea e indrazneata si investitia pare consistenta, pentru ca proprietatea e destul de extinsa. La etaj si intr-un corp alaturat al cladirii au facut un mic boutique-hotel, cu cateva camere, la parter e restaurantul propriu-zis, pe care l-au denumit Barrio, intins pe vreo 5 sau 6 camere largi si impozante, iar la subsol vor deschide un club. Restaurantul a fost dschis in februarie anul acesta.

Casa nu pare sa fi fost restaurata, in adevaratul sens al cuvantului. S-au facut niste renovari mai mult sau mai putin superficiale, probabil, si s-a acoperit totul cu niste decoruri opulente si spectaculoase, destul de surprinzatoare. Materialele si culorile sunt aristocratice, intr-adevar, inchise si adesea lucioase, insa ansamblul nu iti lasa deloc o impresie de eleganta si de noblete, ba dimpotriva. De ce au facut ei ce se vede in poze, nu am inteles defel, insa ei au de vreo 6 ori mai multe restaurante decat am eu, asa ca or sti mai bine…

Meniul de la Barrio e «international», cu bataie spre bucataria mediteraneana, mai mult italieneasca. Au si paste, foie gras, destul de mult peste si fructe de mare, folosesc trufele in mai multe locuri. Se pozitioneaza destul de sus cu denumirile si cu descrierile din meniu si cu prezentarea mancarii, cred ca ceva mai sus decat ar fi cazul. O disonanta majora  e intre dimensiunile foarte reduse ale meselor, ca de cafenea (oarecum surprinzator in camerele foarte inalte si cu decorurile acelea somptuoase) si farfuriile foarte largi in care aduc mancarea, ca la marile restaurante de lux, ceea ce pune la grea incercare inteligenta si dexteritatea clientilor.

Noi am luat un foie gras fara gust, desi parea proaspat. Nici dulcele de la el nu a fost bun, erau niste cirese ciudate, care pareau de plastic, au ramas aproape toate in farfurie. Salata de legume cu bucatele de carne a fost destul de buna; pastele cu fructe de mare au avut pastele bune, dar fructele de mare destul de banale; sparanghelul pe gratar a fost asa si asa, destul de bun la gust si crocant, insa plantele erau cam batrane si putin atoase, ca sa nu mai vorbesc despre felul in care l-au ars; carnea de vita a fost destul de buna si de bine facuta, insa sosul cu trufe nu a fost cine stie ce.

Momitele de vitel au fost surpriza neplacuta la Barrio; in primul rand, nu stiu cum de au reusit sa faca sa iasa un asemenea fel de mancare pe la 30 de lei portia, si inca una dubla! Momitele de vitel sunt o mare delicatesa si sunt sumpe. E vorba despre timusul bietului animal, o glanda endocrina care la om are la maturitate vreo 30 de grame, iar la animalele mari abia trece de 100g, cred. Nu e de mirare, deci, ca e o raritate, iar raritatile sunt scumpe, evident. Insa la Barrio ne-au dat doua bucati destul de mari, facute pane cu o crusta de susan!  Asta nu am mai vazut vreodata si nici prea multa logica nu are, pentru ca ideea ar fi sa lasi omu’ sa simt gustul nealterat al unei astfel de delicatese. E ca si cum ai face un ficat proaspat de gasca pane sau snitel! Oricum, chiar si dupa ce am dat crusta deoparte, momitele nu au fost bune. Cred ca principala problema a fost ca erau prea tare facute, pentru ca imi e greu sa cred ca poti spune ca timusul unei vite argentiniene e mai bun decat acela al uneia romanesti. Dar, mai stii…

Serviciul a fost un mic prilej de reflectie pentru noi si a mia (re)confirmare a «tezei» ca poti lua toate scolile de hospitality din Lausanne la rand si sa le termini pe fiecare cu nota maxima, dar daca nu ai innascut reflexul simplu de «client service», degeaba treci prin ele. Ne-au asezat intr-un colt, la o masa din acelea foarte mici, despre care am zis mai inainte. Am fost singuri, in toata imensitatea aceea de restaurant, cu 5 sau 6 sali, cate erau cu totul. Cand ne-au adus mancarea in farfuriile acelea imense, nu a mai ramas loc pe masuta si pentru altceva, asa ca am inceput sa punem din lucruri prin jur, pe unde apucam. Eram tare curiosi sa vedem daca ne mai lipesc o masuta, pentru ca erau la vreo 50 de centimetri de noi si erau toate goale, evident. Nu i-a dat niciunuia prin minte, desi au fost 4 (patru) chelneri care ne-au servit!!! Toti foarte amabili cu noi si dornici sa faca ce trebuie, nimic de spus! La un moment dat, am pus paharul ostentativ pe geam si beam din el de acolo, ca sa se vada, iar servetul, meniul si toate lucrurile mele le tineam pe bancheta, tot la vedere si tot ostentativ, si ele. Nu i s-a parut niciunuia ceva in neregula cu asta…

Preturile de la Barrio sunt destul de mici fata de ce te-ai astepta la un astfel de meniu si cu un asemena decor, mai ales ca portiile sunt foarte mari. Tot ce am mancat noi si se vede si in poze, cu desert si cafea, dar fara vin, a fost 200 de lei! Insa cred ca face parte din strategia de lansare. Daca vor face mancarea asa cum trebuie, cam ca aceea de la 18 Lounge (au acelasi chef, probabil ca si meniurile au multe in comun), atunci nu cred ca pot ramane la acest nivel.

Eu nu cred ca vor avea mult succes cu un asemena concept si cu asemenea formula intr-un astfel de loc. Cu siguranta, insa, terasa foarte mare si pe care sunt sigur ca o vor amenaja frumos, va duce greul pana la toamna. Dupa care vom mai vedea ce se intampla cu Barrio…