Dupa ce multa vreme am tot auzit pareri divergente si chiar contradictorii pe tema mancarii de la restaurantele din jurul Bucurestiului, mi-am facut plinul la masina si am pornit si eu la drum. Cu ani in urma tot circulau niste mituri despre cateva locuri in care s-ar face o “altfel de mancare”, putin cunoscuta burtilor bucurestene din alta parte decat din rarele vizite la rudele sarace de la tara, insa s-au dovedit toate alarme false. Sa vedem cum stau lucrurile in 2011, deci…

Am pus pe lista si cateva dintre “vedetele” vremurilor cu comunisti, insa dintre acelea nu a mai ramas mare lucru: Vila 23 e inchisa, si nu se stie ce va iesi dupa lucrarile care se fac acolo, complexul de la Pacea e inchis si el, cautand cumparatori, de la terasa Complexului Astoria al CFR-ului, de la Snagov, a mai ramas doar un gratar, cu numele Sura Haiducilor, care se deschide doar cand vin niste petrecareti la iarba verde. Iar despre Casa Alba, din Parcul Privighetorilor, o sa scriu de rau imediat, mai jos.

Asadar, am iesit din Bucuresti spre nord, pentru ca doar acolo sunt locurile si restaurantele despre care se mai vorbeste cat de cat. Imediat dupa iesirea din oras am facut putin dreapta, catre Gradina Zoologica, sa vad ce se mai intampla la faimoasa timp de 60 de ani casa din Padurea Baneasa, cu si mai faimosul sau Parc al Privighetorilor. Acum se numeste Casa Alba. Lucrurile sunt neschimbate acolo, parcul la fel de frumos, doar ca mancarea e proasta rau, dar absolut lamentabila, facuta in sictir si cu gandul ca oamenii care ajung pana acolo cu greu ar putea sa o ia din loc din nou ca sa manance in alta parte. Insa celor prinsi in capcana eu le recomand sa nu se lase santajati si sa mai mearga vreo cateva sute de metri spre Gradina Zoologica, pentru ca vor da acolo peste cateva locuri in care se mananca chiar bine. Chiar vizavi de Zoo sunt doua restaurante; unul, Studio 80, deschis de curand, sofisticat si pretentios, cu mancare buna, dar inconstanta (am mancat acolo cateva lucruri bune si foarte bune, insa si unul foarte prost) si scumpa; altul, Green Garlic, e un restaurant-terasa destul de prietenos, informal, fara fite, in care lumea se simte bine, mai ales ca nu lasa foarte multi bani. Asta ca sa nu spun ca si o scurta intoarcere, catre restaurantele din Baneasa Shopping City, e o alternativa infinit preferabila mancatului la Casa Alba…

Inapoi pe DN1 si mergand spre Ploiesti, dati mai intai peste Ambasad’Or, imediat in stanga podului, apoi daca mergeti tot spre stanga, spre Mogosoaia, dati de La Conac – Club Residence. Eu inca nu am ajuns la acestea doua, insa am devenit curios, mai ales dupa zarva cu “nunta anului” tinuta la primul dintre ele. Cred ca mai e un restaurant de luat in calcul in Otopeni, La Iancu, despre care, la fel, nu stiu mare lucru.

Urmatorul intalnit in drum e Casa Romaneasca, chiar pe sosea, vizavi de aeroport. E un restaurant “cu specific traditional romanesc”, cu farfuriile, stergarele si capetele de animale impaiate aferente puse pe pereti si cu tot ce mai e de asteptat sa gasiti in astfel de stabilimente. Mancarea e destul de buna, comparata cu restaurantele de acelasi fel din oras, insa e inca departe de cea adevarata, pe care ca aproape ca ati uitat-o, nici nu exista comparatie. E si destula butaforie la Casa Romaneasca, asa, ca pentru straini, insa, in mare, e un restaurant bun si de referinta pentru localurile bucurestene “cu specific national”.

Dupa ce treceti si de aeroport, puteti carmi spre stanga, catre Corbeanca, vreo cativa kilometri, pentru a ajunge la The Brick, al lui Tantareanu. Locul e foarte frumos, e spectaculos chiar, au facut treaba buna acolo, fara sa se uite la bani. Mancarea e si ea destul de buna, insa nu chiar atat de sofisticata pe cat incearca ei sa o prezinte. Oricum, merita o oprire la The Brick, o data cel putin, daca nu ati mai fost acolo.

Mai departe pe DN1, chiar dupa Prisma, pe dreapra, de data aceasta, dati peste un restaurant foarte interesant, din multe puncte de vedere. E Vatra Neamului, a(l) unui domn din Republica Moldova, facut dupa normele luxului si grandomaniei de dincolo de Prut. Despre locatie gasiti multe spuse si poze pe Restograf. Mancarea romaneasca-moldoveneasca-putin-ruseasca e buna si foarte buna, chiar pot sa spun cu mana pe inima ca e unul dintre cele mai bune restaurante “traditionale romanesti” din Bucuresti, daca nu chiar cel mai bun atunci cand are domnul Avram blackout-uri de logica si nu face compromisuri.

Apoi urmeaza Snagovul. La prima iesire de pe DN1 mai gasiti doar Snagov Club, fostul Complex Muntenia de pe vremea lui Ceausescu. L-au luat cei de la Euroconstruct, Besciu si Vulpescu, apropiati ai Elenei Udrea, care au investit multi bani acolo si au facut un complex de agrement cu mini-hotel, piscina, ponton si alte acareturi numai bune pentru nunti si tot felul de evenimente mari. De cea mai buna calitate toate, nimic de spus, curate si bine ingrijite, insa foarte scumpe. Cred ca, daca negociezi tare cu ei, pot sa-ti faca si mancare buna sau chiar foarte buna la Snagov Club, insa celor veniti acolo fara recomandari speciale le dau o mancare banala, in bataie de joc, ca sa scriu numai cu eufemisme. Noi nu ne-am putut atinge de nimic din ce era in farfurii, desi ne era foarte foame, si urmatorul loc cu mancare nu era deloc aproape. Am plecat, totusi, nu dupa ce am lasat acolo o gramada de bani pentru nimic.

Si ne-am intors la DN1, pentru ca peste sosea, la Tancabesti, chiar pe malul lacului, credeam ca ne asteapta nemaivazutul si nemaigustatul. Asta dupa ce am citit ce au scris pe site fratii Parfene, cei cu Two Lakes, Two Brothers, numita alternativ si Cherhanaua lui Parfene. Ganditi-va putin: doi oameni ai locului, dintr-o bucata, pescari impatimiti, un loc la tara, in mijlocul campului, pe malul lacului, departe de Bucuresti si de supermarketuri… Ce v-ati astepta sa mancati acolo? Ei, vedeti, si noi am crezut exact acelasi lucru! Insa realitatea din farfurie ne-a readus cu picioarele pe pamant, mai exact spus, chiar in centrul Bucurestiului. E drept, cateva lucruri au fost bune, insa cele mai multe au fost mai banale decat ce am fi primit la multe restaurante din vacarmul orasului – si nici macar de cele mai bune restaurante nu vorbesc acum. Ca sa nu mai spun si ca tot ce am luat a fost din peste sau de alte umblatoare prin apa. Cred ca daca am fi luat si altceva (vita, porc, paste etc.) din meniul foarte stufos al Cherhanalei lui Parfene, am fi plecat de acolo de-a dreptul nemancati si furiosi.

Noroc ca am ajuns la Casa Enache, de la Scrovistea, tot pe partea cu Tancabestiul, pe drumul catre Peris, catre si prin Padurea Ciolpani. Casa Enache e un mic complex cu de toate pentru evenimente in afara orasului, la marginea padurii: are cateva camere, piscina, restaurant si gradina destul de mari, pentru nunti, cumetrii sau alte lucruri din acestea, care pot sa tina cate trei zile si trei nopti de veselie. Proprietatea si casa sunt foarte frumoase, asa cum se vede si din poze. A fost construita de catre o familie in care mai toti vin “hospitality”: Enache-tatal a fost toata viata bucatar sef la restaurante mari, ca Intercontinental, pe vremea comunistilor, apoi la altele, mari si ele; Enache-fiul tot prin restaurante, insa mai mult in strainatate. Au strans oamenii bani o viata intreaga si i-au investit in Casa-complex de la Scrovistea. Au facut o treaba buna, cam asa cum ies lucrurile cand sunt facute cu pasiune.

Meniul de la Casa Enache e cel de la Intercontinental si de la celelalte restaurante mari ale anilor cu Ceausescu – varianta “haute cuisine” a vremurilor respective – cu Zingara, Stroganof si tot felul de alte mancaruri, bune de altfel, pe care numai o parte dintre bucuresteni si le mai pot aduce aminte. Sigur, dl Enache-tatal s-a adaptat putin si la obiceiurile vremurilor (chestii italienesti, in special), insa nu prea mult. Daca faci o mare petrecere la Casa Enache din Scrovistea si daca negociezi cu cei trei Enache (nevasta lui Enache-cel-mic e un fel de business manager acolo), poti primi mancare foarte buna, daca isi pun ei mintea, pentru ca stiu ce si de unde sa ia, si cum se fac lucrurile in bucatarie. Daca esti doar un bucurestean bezmetic, ajuns din intamplare pe acolo, cred ca primesti mai degraba niste mancare facuta cam la repezeala, din congelatoarele cu produse de la supermarket.

Ultimele pe lista sunt cele trei restaurante din Parcul Snagov, la urmatoarea iesire de pe DN1, cea catre Snagov Sat. Sunt toate trei lipite unul de altul, pe malul lacului. Doua dintre ele, Hanul Vlasiei si Dolce Vita, sunt niste mini-complexuri de agrement, cu cateva camere in regim hotelier, parc, locuri de joaca pentru copii, barci si alte cateva din aceeasi gama.

El Capitan e cel mai mic dintre toate, insa pozitionat cel mai sus, ca restaurant si club de top, cautat, mai ales, de catre bucuresteni cu bani. El Capitan e de multa vreme acolo, insa acum doi ani a fost preluat de catre cei care au nu mai stiu ce club sau discoteca in Bucuresti (The Office, parca) si care au si restaurantul Loft, de pe Iancu de Hunedoara. De fapt, schema pare sa fie urmatoarea: El Capitan e deschis in timpul verii, cand patronii inchid Loft-ul si muta pe toata lumea, de la chef la personal (inclusiv numarul de telefon!), la El Capitan. In toamna se produce miscarea inversa. Locul e foarte frumos, foarte bine amenajat, cu priza foarte mare la tineri, mai ales. Mancarea e destul de buna, insa nu e nimic iesit din comun – in niciun caz haute cuisine/ fine dining, cum ii suspectez eu pe cei de la El Capitan (si de la Loft, evident), ca ar vrea sa dea de inteles. Sigur, dintre cele trei restaurante din Parcul Snagov, cei de la El Capitan au mancarea cea mai buna. Preturile sunt mari – nicio surpriza aici, e si normal sa fie asa.

Hanul Vlasiei e deschis din 2008. Parcul e absolut impresionant, si, pe langa frumusetea lui naturala, impresioneaza si grija cu care este intretinut. La Hanul Valsiei trebuie mers cu gandul de a sta de dimineata pana seara tarziu; sau poate chiar pana a doua zi, atunci cand vor deschide si hotelul, care e inca in amenajari (finale). Investitia e imensa, facuta cum si cu ce trebuie, numai cu lucruri de buna calitate; toate iti dau o senzatie foarte placuta de bunastare. Meniul e traditional romanesc; mancarea nu e chiar atat de buna pe cat at trebui si pe cat ar fi cei de acolo in stare s-o faca, sunt convins; mai cedeaza si ei in fata produselor de la supermarket, insa nu in aceeasi masura ca majoritatea celorlalte restaurante “traditionale romanesti” din Bucuresti. Preturile sunt rezonabile, serviciul destul de bun.

Dolce Vita e chiar la mijloc, intre El Capitan si Hanul Vlasiei. Are si camere la etaj, ca un mic hotel; e, de fapt, un centru de evenimente in care oamenii sa poata petrece trei zile si trei nopti la rand, daca le da mana, fara sa isi faca griji pentru permisul de conducere. Ca si Hanul Vlasiei, e deschis din 2008, insa nu poate fi facuta nicio comparatie intre ele, din niciun punct de vedere. Dolce Vita pare “locul pentru saraci”, cu o lipsa de interes pentru imagine (sau pentru ca li s-au terminat banii de investitii, mai degraba) cu atat mai vizibila intre snobismul de la El Capitan si investitia serioasa de la Hanul Vlasiei. Mancarea a fost proasta la Dolce Vita, dar proasta rau, facuta la repezeala si cam in sictir. Meniul e lung, cu foarte multe feluri din bucataria romaneasca si din cea italiana, cu mult peste si fructe de mare. Insa noi nu am recomanda cuiva sa se bazeze vreun pic pe mancarea de la Dolce Vita pana cand oamenii aceia nu fac o schimbare mare, dar una de fond, acolo. Preturile sunt ceva mai mici decat la vecini, insa, pentru ce iti ajunge in farfurie, par enorme. Serviciul a fost destul de bun, cu niste oameni politicosi, insa jenati si ei de ce se intampla, se citea usor pe fetele lor.

Asadar, daca vreti sa iesiti din Bucuresti la iarba verde sau la apa, recomandarile noastre sunt urmatoarele: mergeti in parcul de la Casa Alba, insa nu luati de acolo mai mult de un suc sau o bere. Pentru mancare mai faceti cativa pasi, pana la Studio 80, daca aveti salariu mare, sau la Green Garlic, daca nu. Opriti-va la Casa Romaneasca de la Otopeni pentru o mancare romaneasca rezonabila, sau la Vatra Neamului de la Balotesti pentru una mai buna, sau chiar foarte buna, daca-l prindeti pe moldovean in toane bune. La The Brick din Paradisul Verde, din Corbeanca puteti sta mai mult, daca aveti si slipul in genta. Locul e foarte frumos si mancarea destul de buna. Sau mergeti mai departe, pana la Snagov Club, pentru plaja si piscina, doar ca sa va puneti si sandviciuri in geanta, in caz ca vi se face foame, pentru ca la restaurantul lor nu e de mers. Fara slip, doar pentru mancat, puteti merge si la Two Lakes, Two Brothers, adica la Cherhanaua lui Parfene de pe Lacul Tancabesti. Sa fiti insa pregatiti pentru ceva surprize neplacute, desi e posibil sa aveti si putin noroc. Dar, daca vreti sa mergeti mai la sigur, mai conduceti putin pana la Casa Enache de la Scrovistea, din Padurea Ciolpani. Si aici puteti sta o zi intreaga, sau chiar mai multe, printre niste oameni primitori. Iar daca vreti neaparat in Parcul Snagov, atunci mancare buna, aer de bunastare la El Capitan, mancare destul de buna la Hanul Vlasiei, parc superb, lac, atmosfera, joaca pentru copii, antren, tot ce trebuie, insa nu luati in calcul Dolce Vita pentru mancare, pentru ca sansele sa iasa prost sunt maxime…