Zona e foarte frumoasa, e Bucurestiul din carti, cu case vechi si copaci batrani, strazi linistite si curate, cu amintiri, nostalgii si poezie. Au o casa veche, burgheza, cu multe ornamente, cum se faceau atunci, cu porti din fier forjat si cu multe accesorii. Casa din fata, in care se afla restaurantul, nu pare sa aiba etaj, insa in spate, in curte, se vede una cu doua niveluri, nu am intrebat daca si acolo e pentru musafiri. Curtea e foarte mare, pacat ca au acoperit-o cu un podium pe aproape toata intinderea ei, nu stiu dupa ce logica. Se vad (si in poze) multi copaci foarte mari si batrani taiati cu totul, de la radacina. De ce i-au taiat, eu nu stiu. Daca e ceea ce unii banuiesc, atunci inseamna ca sunt niste criminali prin zona, sau niste isioti. Sau si una si alta… Oricum, terasa e cheala, asa cum se vede si in poze, cu umbrele.
Inauntru e aceeasi atmosfera, de pe vremuri, totul in lemn de culoare inchisa, cu lambriuri. Amenajarea e simpla, austera. Am vazu trei sali, doua cu mese cu scaune de lemn, cealalta, cea mai mare dintre toate, cu banci se mese lungi de gradina, la comun. Tavanele sunt bogat ornate, stucaturi aurite si lampi cu ciucuri. Scaunele incomode, ca mai peste tot in Bucuresti. Muzica a fost ciudata la inceput, un fel de jazz electronic. de pe la jumatate s-a schimbat ritmul, a devenit ceva mai linistita si mai digerabila.
Meniul e destul de scurt si simplu La Nenea Iancu, daca e sa-l masuram cu cele de la alte restaurante. Bucatarie romaneasca si ceva nemteasca, potrivit pentru o berarie; au si o sectiune vegetariana, ceea ce e de apreciat. Proprietarii restaurantului sunt importatoti de bere (firma “The World of Beer”), asa ca au multe feluri, inclusiv una sau mai multe facute special pentru ei (cred ca in Germania), cel mai probabil aceasta, “La Nenea Iancu”.
Mancarea a fost destul de buna. Le-am pus o nota mare la mancare pentru incurajare, fiindca sunt la inceput si pentru ca se vad eforturile de a face lucrurile cum trebuie, nu iau doar cele mai ieftine semipreparate de la supermarket si le pun condimente pe ele, asa cum fac cei mai multi. Se vede ca au muncit mai mult decat altii la mancarea din farfurie, si am apreciat asta, chiar daca cheful a facut exces de zel si a turnat condimente cu meniluita, si mai mult decat era cazul, si unde nu prea ar fi avut ce cauta.
Serviciul a fost destul de bun, insa cam indiferent si neatent. Chelnerita nu a vrut sa-mi spuna nici in ruptul capului ce au cel mai bun de mancare La Nenea Iancu, iar daca as fi spus ca ma ridic si plec s-ar fi simtit mai degraba usurata. Evident, nu m-a intrebat daca vreau vin sau bere, ci numai daca vreau apa. Sa fii intr-o berarie si sa nu te intrebe nimeni daca nu bei ceva la o masa cu carnati si alte asemenea, e ceva… Am cerut eu, din proprie initiativa, un pahar cu vin. A zus ca da, sigur, dar nu mi l-a mai adus pana la urma.
Sunt foarte lenti La Nenea Iancu, o masa simpla a durat nepermis de mult. E de neimaginat intr-un astfel de restaurant, intr-o berarie, de fapt. Stiti cum e in berariile din Germania, si nu numai de acolo: mancare simpla, rudimentara, carnati si doua-trei feluri de mancare, nu mai mult, insa nici nu te asezi bine la masa ca te si trezesti cu ele si cu halba in fata. De ce Nenea Iancu face altfel, e iarsi greu de inteles.
Preturile au fost surprinzator de mici La Nenea Iancu. Din 100 de lei iti mai raman bani sa-ti iei si o cutie de Colebil dupa o masa plina.
O sa ma duc din nou La Nenea Iancu in curand. Cine stie, poate o sa vad niste copacei plantati de-a lungul gardului…
